VIDEO | Mirel Palada, sociolog: „Economia și educația reprezintă povestea României. Suntem sub media europeană”

Publicat: 12 04. 2023, 14:43

This browser does not support the video element.

Mirel Palada, sociolog, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Din punct de vedere economic, România va fi din ce în ce mai nepricepută, avertizează acesta. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

„În momentul de față, bogații Europei definesc politicile publice, ele fiind bazate pe o îmbuibare de mai multe generații. Au acoperit Europa cu autostrăzi, iar noi trebuie să ne sincronizăm cu nevoile lor postmaterialiste. Ne spun că nu trebuie să ne atingem de natură și noi, post-comuniști din partea de Est, să facem ca ei. În România se închide tot, nu se construiește nimic”, a declarat Mirel Palada.

 

Economia și educația – povestea României

„La foarte mulți indicatori ne apropiem de media europeană, recuperăm. În loc să fim în urmă cu 50 de ani, suntem cu 10. Totuși, suntem peste la intensitatea energetică, adică am reușit să facem mai mulți bani cu aceeași unitate de energie. Am reușit această complexitate economică pentru că, în urmă cu o generație, i-am prins din urmă pe europeni în ceea ce privește educația, adică în anii 80-90. Am reușit să îi prindem din urmă din punct de vedere al stocului de educație, deci să facem lucrurile aproape ca restul Europei”, a mai spus sociologul.

Conform acestuia, populația română a adunat un stoc de educație în perioada anilor ’70-’90. „Prin asta i-am prins, cât de cât, și la economie. Acum, din 2000 s-au schimbat lucrurile și ne-am îndepărtat cu 20 de ani. Suntem în urma complexității mediei europene. Vom fi din ce în ce mai nepricepuți economic. Rezultatul decalajului se va vedea în productivitate.”

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Țineți aproape!”