VIDEO | Petre Roman: „Politica românească este dominată de două lucruri rele. Nu pot fi de acord cu asta”
This browser does not support the video element.
Petre Roman, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta a spus că sunt două lucruri rele de care politica din România este dominată. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
„Politica românească este dominată de două lucruri, rele amândouă. Primul este imediatomania, adică mă interesează, în cel mai bun caz, doar ce se întâmplă peste o oră, că peste o zi este prea departe. Al doilea – este important ce se scrie pe rețelele sociale, nu problema. N-am cum să fiu de acord cu asta”, a declarat Petre Roman.
Fostul premier (76 de ani) a precizat că este profesor universitar la Geneva.
„Predau un curs de concepte fundamentale în relații internaționale, care este cursul lui de bază. Universitatea are două direcții: economică financiară și relații internațională. Cea de relații internaționale este mai importantă. Pe direcția gestiune economică financiară predau un curs despre luarea deciziilor economice sub risc și incertitudine. Am scris două cărți în sensul acesta”, a mai spus acesta.