Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO | Prof. univ. dr. Dan Dungaciu: „În acest moment nu avem nicio garanție că Suedia va intra în NATO”

VIDEO | Prof. univ. dr. Dan Dungaciu: „În acest moment nu avem nicio garanție că Suedia va intra în NATO”

Prof. univ. dr. Dan Dungaciu, director general Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu“ al Academiei Române, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta consideră că Erdogan își dorește în momentul de față o vizită în Statele Unite ale Americii care i-ar cimenta poziția de lider. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Cred dacă acest summit nu ar fi avut vestea din partea președintelui Erdogan în relația cu Suedia lucrurile se pot amenaja, ar fi fost un eșec politic total. Summitul acesta, dacă era să nu transmită niciun mesaj politic coerent, atunci mai bine nu ar fi avut loc, pentru că este foarte greu de gestionat.

Aspectele tehnice ale NATO și toate acele mii de pagini, 4000 de pagini despre planurile operaționale sunt lucruri importante. Până la urmă, discuția politică despre NATO rămâne importantă. Domnul Erdogan a reușit într-un fel să salveze politic, transmițând mesajul că Suedia va putea fi primită. În realitate, președintele Turciei nu a transmis nimic.

Președintele Turciei a spus doar va transmite solicitarea Parlamentului Turciei. Lumea occidentală avea nevoie de un mesaj din partea lui Erdogan. Domnul Erdogan este probabil cel mai bun negociator, cel mai pragmatic dintre lideri și a speculat acest moment”, a spus prof. univ. dr. Dan Dungaciu.

Dan Dungaciu: „Nu sunt convins că Suedia vrea cu adevărat să intre în NATO

„Noi nu avem în acest moment nicio garanție că Suedia va intra în NATO. Nu avem nicio garanție că atunci când Suedia va fi supusă la vot în Parlamentul Turciei nu vor vota turcii după conștiința lor. Prin urmare, ce s-a obținut politic la NATO nu semnifică nimic. Eu nu sunt convins că Suedia vrea cu adevărat să intre în NATO”, a mai spus prof. univ. dr. Dan Dungaciu.

Dan Dungaciu menționează că cel mai probabil, lucrul pe care și-l dorește Erdogan în momentul acesta este o vizită în Statele Unite care i-ar cimenta poziția de lider care joacă mult peste greutatea lui, deoarece președintele Turciei este o putere semnificativă.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Bianca este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studiile universitare de master în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care ... vezi toate articolele