Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO | Prof. univ. dr. Dan Dungaciu: „În România nu se discută niciun proiect strategic”

VIDEO | Prof. univ. dr. Dan Dungaciu: „În România nu se discută niciun proiect strategic”

Prof. univ. dr. Dan Dungaciu, director general Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu“ al Academiei Române, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că România nu are dezbateri pe tema Războiului din Ucraina. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„Proiectul României nu va reuși pe niciun plan. Miza va fi fructificarea poziției pe care o are România. Noi riscăm ca în povestea reconstrucției fim la fel de absenți precum Orientul Mijlociu.

Noi am avut o viziune strategică pe Ucraina, care din păcate, sper să mă înșel, dar din păcate se va prăbuși. Problema în România este nimeni nu discută niciun proiect strategic. Eșecul strategic trebuie pedepsit politic”, a spus prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Dan Dungaciu: „România nu are dezbateri pe tema războiului”

„Incidența politică a summitului NATO și a ceea ce va urma trebuie să fie înțeleasă. Războiul acesta nu mai este acum despre Ucraina. Acest război nu mai are nimic de-a face cu Ucraina. Acest război este un Afganistan pentru Occident sau pentru ruși. 

Bătălia noastră în care vom fi angrenați ca stat membru al spațiul euroatlantic, ca stat occidental, va fi cum reușești ieși din acest război clamând victoria. Nu mai e vorba despre Ucraina. Rușii nu mai pot să câștige toată Ucraina. Ucraina a devenit Ucraina prin identitate, infirmând teoriile lui Putin.

Bătălia aceasta a fost pierdută, problema este cum ieși din ea. Se pune problema cât de prezent va fi Occidentul în Ucraina, câți bani se vor da acolo, de unde vei lua până la urmă acești bani. Ce vei face cu amărâta de Republica Moldova? Cum vei gestiona aceste situații? Aceasta va fi presiunea noastră după Războiul din Ucraina, dacă se va închide așa cum pare că se închide în acest moment, prin nevictoria Ucrainei”, a mai spus Dan Dungaciu.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Bianca este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studiile universitare de master în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care ... vezi toate articolele