VIDEO | Prof. univ. dr. Dan Dungaciu: „Toată lumea vrea să facă afaceri cu China. Ei i-ar conveni să joace cu toate părțile”

Publicat: 08 12. 2023, 15:46

This browser does not support the video element.

Prof. univ. dr. Dan Dungaciu, director general Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu“ al Academiei Române, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Planul Chinei este de a decupla Uniunea Europană de Statele Unite ale Americii, consideră acesta. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„UE vrea să facă business cu China. Cine nu ar vrea să facă? Problema este dacă poate și în ce măsură are libertate s-o facă, ținând seama de parteneriatul pe care îl are China cu Statele Unite. Aici e marea problemă. China vrea să decupleze Uniunea Europeană de America. Asta e visul Beijingului, inclusiv pentru ca puterea americană să se diminueze în raport cu China și inclusiv pentru ca China să capere o altă pârghie de negociere cu Federația Rusă. Chinei i-ar conveni să joace cu Federația Rusă. Din punctul ăsta de vedere, deocamdată nu vedem semnale clare că, mă rog, Uniunea Europeană va reuși să se autonomizeze în așa fel încât să facă o relație cu China, în pofida Rusiei”, a declarat Dan Dungaciu.

Dungaciu: „Interconectarea este insecuritate”

„Noi am fost învățați, timp de 30 de ani, că interdependența creează securitate. Teoria păcii. Statele democratice nu merg la război. Soluția de securitate este să de democratizezi și să te legi, să te interconecteze (Rusia – Germania, America – China, China – restul lumii). Teoria asta nu mai funcționează. Pentru noi, mai ales după războiul din Ucraina, interconectarea este insecuritate. Când gândim așa, nu mai există dimensiune de securitate pură și dimensiune economică, dimensiune politică, dimensiunea culturală, ci totul devine securitate”, a mai spus analistul politic Dan Dungaciu, director general Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu“ al Academiei Române.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”