VIDEO | Prof. univ. dr. Mircea Miclea: „Nu s-a învățat mai nimic din pandemie. Golurile de învățare au fost enorme”

Publicat: 10 05. 2023, 21:10

This browser does not support the video element.

Prof. univ. dr. Mircea Miclea, psiholog, profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cercetător, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că efectul pandemiei a fost simțit de elevi și că îl vom simți cu toții când vom vedea că golurile elevilor își pun amprenta pe calitatea serviciilor pe care ei le prestează. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

M. Tucă: Sunteți unul dintre oamenii care, în vremea pandemiei, a zis că nu putem intra în peșteră. Ați fost unul dintre puținii oameni care a zis trebuie se facă școală. Am învățat ceva din pandemie?

Din păcate, se pare nu s-a învățat mai nimic din pandemia aceasta. Ulterior s-a dovedit că golurile de învățare au fost enorme. Din păcate, nici nu s-au luat măsuri preventive. Deci, prima greșeală care s-a făcut a fost că nu am avut platforma de E-learning care trebuia pregătită din 2011, pentru că avea baza legală.

A doua greșeală a fost s-a suspendat școala, au fost luni de zile în care practic incidența virusului, mai ales în mediul rural, era absolut nesemnificativă și se putea ține școală fără niciun fel de pericol pentru sănătatea publică.

Iar a treia greșeală este că nu s-a luat niciun fel de măsură remedială. Practic, am asistat la o situație în care instituțiile publice au ignorat complet ceea ce se întâmplă cu educația. Efectul, din păcate, l-au simțit elevii și îl vom simți cu toții ca societate când vom vedea că golurile lor își pun amprenta pe calitatea serviciilor pe care ei le prestează”, a spus prof. univ. dr. Mircea Miclea.

Prof. univ. dr. Mircea Miclea consideră că trebuie create lecții multimedia pentru materii și că este necesară crearea unei rezerve de lecții, deoarece elevii defavorizați au nevoie de aceleași șanse.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”