VIDEO | Prof. Victor Alistar, fost membru CSM: „Este necesar să actualizăm legislația. Sunt multe lucruri de corectat”
This browser does not support the video element.
Prof. Victor Alistar, fost membru CSM (Consiliul Superior al Magistraturii), a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta a declarat că legislația din instituție ar trebui schimbată. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Fostul membru al Consiliul Superior al Magistraturii spune că este necesar să actualizăm legislația, că are peste 20 de ani. „A venit peste noi tehnologia informației, s-au schimbat anumite tehnici operative. E nevoie de acoperire legală și, în același timp, de garanții că Serviciul Român de Informații rămâne în stricta ei matcă, aceea de a culege informații și a o pune la dispoziția decidentului politic, civil.”
Conform acestuia, mai trebuie clarificată chestiunea legată de posibilitatea lor de a înființa societăți comerciale. „Cum faci business când supraveghezi tot ce înseamnă structura administrativă, iar apoi participi la o licitație, tu având informația privilegiată. Sunt multe lucruri de corectat. Avem nevoie să ne actualizăm legislația, cel puțin sub aspect tehnologic.”
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Tineți aproape!”