VIDEO | Prof. Vlad Ciurea, neurochirurg: „Nu trebuie să fim pesimiști. Trebuie să facem un pas înainte”

Publicat: 10 10. 2022, 22:51

This browser does not support the video element.

Prof. Vlad Ciurea, neurochirurg, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Neurochirurgul spune că trăim într-o lume în viteză și că trebuie să ne adaptăm tehnologiei avansate.

„Organismul, creierul, puterea noastră românească ne-a împins înainte și am reușit. Nu trebuie să fim pesimiști. Trebuie să facem un pas înainte, un pas înaintea bolii, un pas înaintea nenorocirilor.

Așa cum spune o vorbă românească, cele rele să se spele, cele bune să se adune. Noi suntem mult mai deștepți acum. Generația care vine prinde totul din zbor.

Creierul merge înainte, legăturile se fac mai rapid, iar aceste facilități pe care noi le facem pe telefoane, pe tablete, acestea ne ajută cerebral. În schimb, nu trebuie să fim dependenți. Important este să mai și gândim.

Trăim într-o lume în viteză. Trebuie să ne adaptăm tehnologiei avansate. Gândim mai repede, mișcăm mai repede, efectuăm mai repede. Într-o zi facem mai multe lucruri și totuși nu ne ajunge ziua. Tot timpul spunem că trece timpul prea repede”, a spus prof. Vlad Ciurea, neurochirurg.

Puteți urmări emisiunea pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Tineți aproape!