Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO | Victor Ponta, despre alegerile din 2024: „Este complicat ca PSD și PNL să fie pe aceeași listă la europarlamentare”

VIDEO | Victor Ponta, despre alegerile din 2024: „Este complicat ca PSD și PNL să fie pe aceeași listă la europarlamentare”

Victor Ponta, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că este pentru prima dată când un premier chiar se află în funcția în care ar trebui să fie. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

„Anul viitor avem cinci rânduri de alegeri. Lumea vorbește de patru, eu zic că sunt cinci, că se votează conducerea Băncii Naționale a României. Cred că Banca Națională va fi mai importantă decât Guvernul sau Parlamentul. Dacă am rezolvat asta, mai sunt alte patru. La europarlamentare, complicat să se zică faptul că PNL și PSD sunt pe aceeași listă pentru a salva democrația”, a declarat Victor Ponta.

Fostul premier consideră că România are nevoie ca următorul președinte să fie de stânga.

„Susțin ce a spus Sorin Grindeanu: că după 20 de ani de președinți de dreapta, hai să avem un președinte de stânga. Dacă nu o să fie un candidat de stânga, o să am și eu o problemă: cu cine votez?”, a mai spus Ponta.

Acesta a menționat că multe persoane l-au căutat din momentul în care a fost numit consilier onorific al premierului Ciolacu.

„O mulțime de oameni care mă cunoșteau au vrut să mă vadă pentru a-mi spune: de acum 1 an, 2, 3, 5 – a pornit un proiect și nu s-a mai făcut. Păi nu avea cum să se facă. Este prima dată când primul ministru este și șef de partid și este pe bune premier. Este prima dată când premierul este pe locul lui”, a încheiat fostul premier al României.

Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunțat că alegerile parlamentare de anul viitor se vor desfășura în toate statele membre UE în perioada 6-9 iunie. Europarlamentarele din 2024 ar urma să aibă loc în țara noastră duminică, 9 iunie.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, Ioana activează la GÂNDUL.RO, având funcția ... vezi toate articolele

Citește și