VIDEO | Victor Ponta, despre gaura din buget: „Ciolacu ar fi trebuit să spună că nu a fost vina lui”

Publicat: 24 07. 2023, 22:53
Actualizat: 24 07. 2023, 22:56

This browser does not support the video element.

Victor Ponta, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Premierul ar fi trebuit să spună că gaura din buget nu a fost făcută din vina lui, consideră Ponta. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

„Să explicăm cum am ajuns în necazul ăsta. Am văzut cifrele de la ministerul de Finanțe: ultimii 4 premieri au luat împrumut 100 de miliarde de euro. Asta înseamnă 8 miliarde de euro pe an. Când am plecat din funcție erau 1,1 miliarde de angajați la stat, ceea ce înseamnă foarte mult, iar acum sunt 1,3 miliarde. Problema este că, atunci când eram eu în funcție, salariul minim era 250 de euro, iar acum este peste 1000 de euro. Salariul în zona publică a crescut de 5 ori. Din ce încasează statul, o treime reprezintă salariile. Cheltuielile administrative au crescut de 3 ori. Orice familie ar fi dat faliment”, a declarat fostul premier.

Conform lui Victor Ponta, în momentul în care s-au adus acuzații privind gaura din buget, Marcel Ciolacu ar fi trebuit să spună că nu a fost făcută din vina lui.

„Premierii s-au ridicat de la masă și a apărut Ciolacu, moment în care au intrat unii pe ușă și i-au zis că a cheltuit mult. Trebuia să spună că nu e vina lui, că abia a venit. În acest moment, datoria publică a României este de circa 200 de miliarde de euro”, a mai spus Ponta, fost premier al României.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Analistul financiar, Emilian Duca, a declarat pentru Gândul, că soluția ideală ar fi ca Guvernul să meargă pe ambele direcții: scăderea cheltuielilor bugetare și creșterea taxelor. Se știa încă din luna martie că situația va degenera și asta arată neglijență din partea Guvernului, consideră analistul.

Ideal ar fi ambele, pentru că, pe termen scurt, reducerea cheltuielilor bugetare este dificil de făcut, din motive obiective, întrucât reorganizarea durează, a precizat Emilian Duca.