Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO | Victor Ponta: „Principala problemă a pensiilor este că cele mari cresc foarte mult, iar cele mici cresc puțin”

VIDEO | Victor Ponta: „Principala problemă a pensiilor este că cele mari cresc foarte mult, iar cele mici cresc puțin”

Victor Ponta, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta a vorbit, printre altele, despre reforma pensiilor. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi a vorbit despre 3 ajustări pe care le va realiza marți, după ce va avea ”o ultimă discuție” cu Comisia Europeană, în vederea depunerii cererii de plată nr.3 din PNRR, ce include jalonul legat de pensiile speciale. Printre modificările vizate sunt enumerate un prag mai mic de impozitare, veniturile funcționarilor publici parlamentari și o modificare asupra perioadei de activitate.

Ponta: Problema pensiilor – cele mari cresc foarte mult, iar alea mici cresc foarte puțin

În legătură cu pensiile parlamentarilor, fostul premier spune că au mai fost tăiate o dată, însă banii au fost restituiți, iar același lucru s-ar putea întâmpla și acum.

„În ansamblu, problema principală a pensiilor este că cele mari cresc foarte mult, iar alea mici cresc foarte puțin. Noi, cei care venim din urmă și plătim taxe, nu suntem de ajuns pentru cât avem de plătit”, a precizat Victor Ponta.

„Pensiile nu se pot micșora”

„Poate că vom reuși să închidem povestea asta. Pensiile nu se pot micșora. Nimeni nu a mers la Bruxelles să spună că adevărul, că nu putem tăia pensiile. Totuși, trebuie să fim atenți. Dacă spunem că magistrații nu mai ies cu pensiile alea, toți vor ieși la pensie în această lună. În plus, dosarele care au durat 8 ani, vor dura 28 de ani.

De asemenea, Armata Română nu are prea mulți militari, iar nimeni nu va mai vrea să se angajeze, că știu că pensiile vor fi mici. Nu au de ce să se facă militari”, a mai declarat Ponta.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
EXCLUSIV Dispare rețeta de la medicul de familie. O nouă platformă din Sănătate va fi funcțională din august, anunță ministrul Rogobete
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Capelă din București cu figuri legionare: o treime din suma pentru picturi, acoperită de stat. Ce spune Secretariatul pentru Culte
Cancan.ro
Prognoza meteo pentru miercuri, 24 decembrie 2025. Cum va fi vremea în toată țara, în Ajunul Crăciunului
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?