VIDEO | Victor Ponta: „S-au ieftinit niște produse. Problema, faptul că măsura este temporară. Trebuie să investim mai mult”

Publicat: 29 08. 2023, 13:11

This browser does not support the video element.

Victor Ponta, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Pentru ca alimentele să fie permanent mai ieftine, în România este nevoie de investiții, spune acesta. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Potrivit unui sondaj Avangarde, românii nu simt ieftinirea alimentelor de bază. Doar 18% dintre cei chestionați au spus că au resimțit ieftinirile. Sondajul, realizat în perioada 9-11 august, arată că ieftinirile anunțate de Guvern și de Consiliul Concurenței nu prea au fost resimțite și în buzunarul românilor. În cazul celor cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani procentele sunt asemănătoare, 74% afirmă că nu au resimțit ieftinirile, în timp ce 19% spun că au cumpărat alimente de bază la prețuri mai mici.

„S-au ieftinit niște produse. Problema este că măsura este temporară. Dacă vrei într-adevăr alimentele să fie mai ieftine în România, investești. Dacă vrei să ai alimente mai ieftine sau orice, nu știu, apa mai ieftină, investești să produci în România mai mult. Sincer să fiu, la supermarketuri, care cel mai probabil vor plăti 1% din cifra de afaceri, aș mai pune o condiție. Nu te lasă Uniunea Europeană, dar aș vrea să știu câte mărfuri românești se vând în supermarket. Unii vând, de exemplu, 70% mâncare românească, alții vând 3% mâncare românească. Eu i-aș ajuta pe cei care vând 70%, nu pe cei cu 3%”, a declarat Victor Ponta, fost premier al României.

Marius Tucă: „Eu i-aș fi ajutat pe cei care au plătit cea mai scumpă energie electrică, cel mai scump gaz din Europa (adică întreg poporul român). Cred că de aici trebuia să începem.”

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”