Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO | Victor Ponta: „Sunt foarte mulți bani care pot intra în România. Trebuie să repornim economia”

VIDEO | Victor Ponta: „Sunt foarte mulți bani care pot intra în România. Trebuie să repornim economia”

Victor Ponta, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta consideră că guvernanții ar trebui să facă în așa fel încât să repornească economia românească. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Datoria externă a României explodat. Conform datelor publicate de BNR, datoria externă totală a României, publică și privată, a crescut în perioada ianuarie-aprilie 2023 cu 8.56 miliarde de euro, ajungând la un total de 153,1 miliarde de euro.

„În patru luni, timp în care noi am vorbit de schimbarea premierului, datoria a crescut cu 8 miliarde de euro. Știți cât costă tot ce le dau profesorilor? 500 de milioane de euro. Premierul știe lucrurile astea”, a declarat Victor Ponta.

Conform fostului premier, economia românească ar trebui repornită.

Ponta: „Economia poate fi repornită”

„Sunt niște metode pe care alții le fac. Nu pornește într-o secundă, dar se poate. Cred ca este o chestiune bună povestea cu 1% din cifra de afaceri la marii contribuabili. Am văzut cifrele de la cea mai mare rețea de supermarketuri din România. Este de 20 de miliarde și erau foarte glorioși că au raportat 1 miliard profit. De asemenea, dacă vrei să produci ceva, Guvernul ar trebui să te ajute. Nu doar cu ajutor de stat, dar și să îți ia de pe cap cele 50 de controale care vin de la 50 de instituții. Hai să vedem ce facem și cu facturile la electricitate sau la gaze. În momentul ăsta, noi avem nevoie de angajați, dar noi nu procesăm teancurile de dosare. De când ne-am digitalizat, noi avem mai multe hârtii decât înainte”, a precizat Victor Ponta.

Fostul premier consideră că în țara noastră ar putea intra foarte mulți bani, dar nu se întâmplă asta. „Nu au garanții, nu au cu cine să discute, nu îi sprijină nimeni. Treaba asta s-a mai întâmplat în România, au venit bani. Se poate din nou.”

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase handbaliste ale României, la Survivor: „A doua aventură a vieții”
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit