Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Viziunea lui Mircea Geoană asupra INTEGRĂRII euro-atlantice: “România a crezut că nu mai trebuie să facă nimic după integrarea în UE și NATO”

Viziunea lui Mircea Geoană asupra INTEGRĂRII euro-atlantice: “România a crezut că nu mai trebuie să facă nimic după integrarea în UE și NATO”

Într-o ediție transmisă live de Gandul, Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, a discutat despre integrarea euro-atlantică a României, precum și despre începuturile sale ca ambasador în America și drumul său către poziția de conducere în cadrul NATO. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Geoană a împărtășit amintiri despre începuturile sale ca ambasador în America și despre drumul său către poziția de conducere în cadrul NATO. El a subliniat că această evoluție este o lecție despre importanța perseverenței și a abordării serioase în fața provocărilor.

„Îmi aduc aminte de prima mea zi de ambasador foarte tânăr în America când aveam ca misiune o țară care nu era pe nicăieri ca reputație. Și astăzi să mă văd în poziția de a conduce la nivel foarte înaltă această organizație. Cred că undeva este și o lecție”, a afirmat Geoană.

„Noi suntem generația integrării euro-atlantice”

În legătură cu integrarea României în NATO și UE, Geoană a evidențiat o observație critică: greșeala de a fi așteptat ca integrarea în aceste organizații să conducă automat la dezvoltarea națională.

„Noi suntem generația integrării euro-atlantice. Asta am făcut noi și sunt foarte mândru de ce am făcut. Cred că ceea ce am greșit noi este că am crezut că proiectul național România va crește oarecum natural după ce ne integrăm. Și, de fapt, proiectul național s-a oprit acolo”, a spus Geoană.

El a atras atenția asupra fragilității proiectului european și a NATO, subliniind că evoluțiile acestora influențează și schimbă România și Europa.

„Proiectul european este un proiect foarte fragil. NATO poate e mai stabil. Se schimbă lumea și se schimbă și Europa. Se schimbă și România”, a continuat secretatul general adjunct al NATO.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?