VIDEO – Matei Ladea, la „Înapoi în viitor”: Tata a fost cel mai tânăr deținut politic din istorie. A fost arestat la 12 ani. A avut norocul să fie încarcerat cu Sfinții Închisorilor
This browser does not support the video element.
Matei Ladea, coproprietarul Sarto, un brand de modă specializat în realizarea de costume, şi cofondatorul Omnia Capital, un fond de private equity, a fost invitatul Andreei Perminova, la emisiunea „Înapoi în viitor”, transmisă de GÂNDUL.
„Tatăl meu a fost arestat de mai multe ori. Prima dată a fost arestat în 1948 și deține «recordul» ca fiind cel mai tânăr deținut politic din istorie. A fost arestat la 12 ani”, a mărturisit antreprenorul în emisiunea Andreei Perminova.
„A avut norocul să fie încarcerat cu Sfinții Închisorilor”
„A fost arestat în 1948 și a fost încarcerat 1 ani și 9 luni, până s-au terminat cercetările. Nu a fost încarcerat cu deținuții de drept comun, pentru că deținuții politic aveau un regim diferit. A avut norocul să fie încarcerat cu Sfinții Închisorilor. A fost sub aripa lui Nicolae Steinhardt, Arsenie Papacioc și Dumitru Stăniloae. Ei l-au protejat, l-au apărat și acolo s-au înrădăcinat și primele principii filosofice. El a cochetat toată viața cu filosofia”, a continuat Matei Ladea.
Tatăl lui Matei Ladea, Ioan Ladea, a fost medic, autor de cărţi despre acupunctură, disident și scriitor. Tatăl lui Ioan Ladea a fost sculptorul bănăţean Romul Ladea.
În 1948, la doar 12 ani, a fost arestat pentru o pretinsă participare la acţiuni legionare, dar a fost eliberat după câteva luni din lipsă de probe. Este reîncarcerat din nou, la finalul anilor 50, şi a fost coleg de celulă cu Petre Ţuţea.
Vezi varianta integrală a podcastului „Înapoi în viitor”