Mihai Pocorschi, SPUSE și, mai ales, NESPUSE, în cel mai nou episod Altceva cu Adrian Artene
Să ai aproape un artist de numele căruia se leagă istoria muzicii rock din România este un privilegiu, fără doar și poate. Mai mult decât atât, să ai ocazia să asculți poveștile spuse, dar mai ales pe cele nespuse de la cel care a apăsat PLAY-ul existențial pe proiecte precum Holograf sau VH2 înseamnă să te asiguri că ai acumulat un bagaj fericit și important de cultură generală muzicală.
Fiecare episod „Altceva cu Adrian Artene” este o poveste frumoasă despre OAMENI și ÎNTÂMPLĂRILE LOR, iar ediția de față nu face excepție, din contra, vine să aducă în fața publicului istoria lui Mihai Pocorschi, fondatorul trupelor Holograf, dar și VH2, cu făcute sau întâmplate, cu dorite, programate, toate însă, în esență, învățate.
Discuția dintre Mihai Pocorschi și Adrian Artene va avea PREMIERA sâmbătă, 2 martie, pe canalul de Youtube Altceva cu Adrian Artene (SUBSCRIBE, ca să fii primul care află că s-a lansat).
Artistul, inginer la bază, va știi să ne te țină prins în fața ecranului cu narațiunile lui, așa cum a știut să-și țină aproape publicul meloman, mai bine de 20 de ani, fără întrerupere pentru că muzica îi este și i-a fost încântare.
SCURTĂ ISTORISIRE:
Mihai Pocorschi, compozitor, cântăreţ şi producător, s-a născut la 10 septembrie 1955, în Bucureşti. A absolvit Liceul „Gheorghe Lazăr” şi Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti. În copilărie, pasionat de sport fiind, a practicat înot, polo, baschet, tenis. Muzica i-a fost încă de atunci aproape, iar începuturile se leagă de cursurile de chitară pe care le-a urmat.
În 1978, Mihai Pocorschi, Eugen Sonia, Boris Petrof, Cristian Lesciuc şi Ştefan Rădulescu au alcătuit primul „nucleu” al formaţiei Holograf. La scurt timp, în 1979, au fost cooptaţi Edi Petroşel (tobe) şi Tino Furtună (clape). În acel an, formaţia a obţinut primul succes, un premiu important în cadrul festivalului Club A, conform site-ului https://holograf.ro/.
În 2002, Mihai Pocorschi şi Gabriel Cotabiţă pun bazele trupei VH2, proiect în care au fost cooptaţi Cătălin Popescu (claviaturi, voce), Gabriel Golescu (chitară), Răzvan „Lapi” Lupu (baterie, voce), Eugen „Soe” Sonia (bas), Aristides Panaitescu-Alegria (percuţie).
ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene” acolo unde, în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletul.
Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, Tik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.