VIDEO. Alexandru Preda, fiul lui Marin Preda, despre moartea tatălui său: „Țin minte, am o imagine pe care n-am s-o uit niciodată”
This browser does not support the video element.
Alexandru Preda, fiul scriitorului Marin Preda, este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcast-ului ALTCEVA, difuzat sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 19:00.
Alexandru Preda a vorbit, la podcast-ul „Altceva”, despre momentul în care a conștientizat că tatăl său a murit și nu îl va mai vedea niciodată.
„E greu de spus. Cred că apropierea, cred că, atunci când a murit, am simțit că ceva s-a terminat. Țin minte, am o imagine pe care n-am s-o uit niciodată, eram la cimitir, a avut loc slujba și în momentul în care s-a închis coșciugul, am văzut că se pune capacul, mi-am dat seama că n-o să-l mai văd niciodată, a fost sfâșietor pentru mine, aveam 9 ani.
Percepi altfel tragediile în viață la 9 ani. Tata nu era o prezență constantă în viața noastră, dar știam că e acolo. În momentul ăla în care s-a pus capacul și a strigat cineva „Marine, unde te duci?” și mi-am dat seama că n-am să-l mai văd în viața mea, a fost o… Și acum dacă îmi aduc aminte, mă… Altă întrebare”, a declarat, vizibil emoționat, Alexandru Preda.
Alexandru este fiul cel mic al lui Marin Preda. Este critic de seriale, publică cronici pe blogul său, Serialex, și este pasionat de muzică.