VIDEO | Sorin Roșca Stănescu: „Traian Băsescu, la telefon, mi-a proferat amenințări la adresa lui Dinu Patriciu. Schimba structura secției penale a Înaltei Curți, astfel încât acolo să ajungă numai oameni fideli lui”

Publicat: 15 06. 2022, 02:38

This browser does not support the video element.

Sorin Roșca Stănescu, jurnalist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta a afirmat că atât el, cât și Dinu Patriciu, au primit amenințări din partea lui Traian Băsescu de a nu se amesteca în planurile politice pe care fostul șef al statului le avea. De asemenea, invitatul lui Marius Tucă a precizat că, după ce a câștigat primul mandat de președinte al României, Traian Băsescu „a constituit la Cotroceni un fel de celulă de securitate”.

„Mie, Traian Băsescu, la telefon, mi-a proferat amenințări la adresa lui Dinu Patriciu și un fel de șantaj împotriva lui Dinu Patriciu. Un șantaj în care nu îi cerea bani, dar îi cerea să nu se mai amestece în politică și să încerce să nu-l mai încurce în planurile politice pe care le avea, imediat după ce a fost ales președinte în primul său mandat”, a afirmat Sorin Roșca Stănescu.

Întrebat cum un președinte de stat a avut curajul și siguranța de sine de a formula amenințări, Sorin Roșca Stănescu a afirmat că după ce a câștigat primul mandat, Traian Băsescu „a constituit la Cotroceni un fel de celulă de securitate”.

„Erau întruniți acolo șefii tuturor serviciilor și îi coordona de acolo, un fel de consiliu național de securitate la Cotroceni. I-a schimbat pe șefii serviciilor, a schimbat sub-șefii acestor servicii – iar asta s-a întâmplat relativ repede. Și în momentul în care i-a avut pe toți în subordine, a început să acționeze cu foarte mult curaj. Nu a fost complicat în justiție, pentru că justiția se învățase să fie obedientă încă de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, deci acolo nu s-au schimbat multe și a fost relativ ușor să-i sperie pe magistrați. A făcut niște schimbări rapid, foarte importante la vârfuri – eu le-am tot semnalat, dar nimeni n-a băgat în seamă lucrurile astea.

Eu știam de la Cătălin Dancu ce pune la cale, iar el mereu îmi semnala faptul că Traian Băsescu schimba structura secției penale a Înaltei Curți, astfel încât acolo să ajungă numai oameni fideli lui. Deci toți cei care trebuiau să scape și ajungeau la Înalta Curte, scăpau, și toți cei care trebuiau să fie condamnați, iar procesele să ajungă la Înalta Curte, erau condamnați”, a precizat Sorin Roșca Stănescu.

O nouă ediție Marius Tucă Show pe gândul.romiscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.