VIDEO | Valentin Ștefan, director Poșta Română: „Am absolvit istoria, pentru că în viață este bine să faci ce îți place”
This browser does not support the video element.
Valentin Ștefan, directorul Poștei Române, a fost invitatul emisiunii Față în față cu Ion Cristoiu, realizată de publicistul și scriitorul Ion Cristoiu. Invitatul spune că în viață este bine să faci ce îți place.
„Am absolvit istoria, pentru că în viață este bine să faci ce îți place. Am intrat în primii 10, dar a fost doar un lucru de moment. Eu acum nu vreau să mă laud, am fost un un student mediocru. Nu am excelat niciodată în mediul academic.
Au fost două lucruri pe care am încercat să le abordez în lucrarea mea. Pe de-o parte, am vrut să înțeleg care a fost implicarea politică și miza politică în tot acest eveniment, iar în al doilea rând, să stabilesc exact faptele cronologice, istorice ale evenimentului.
Deci, a fost o grevă strict economică. Aceasta este concluzia mea. Lumea din diferite motive a simțit nevoia să iasă în stradă. Pur și simplu au simțit nevoia să fie auziți. În clipa în care au fost băgați în seamă, mișcarea s-a liniștit.
Lumea când muncește din greu simte nevoia de puțină alintare, să le fie recunoscute meritele. Atunci lumea a muncit din greu și parcă greul acesta continua. În clipa în care au răbufnit, au simțit nevoia să fie băgați în seamă. Au fost băgați în seamă, lumea s-a calmat și a fost totu la fel ca și înainte”, a spus Valentin Ștefan, directorul Poștei Române.
Emisiunea săptămânală va fi difuzată LIVE pe platforma Gândul (gandul.ro), pe pagina de Facebook și, de asemenea, pe canalul YouTube al publicației, în fiecare marți, la ora 17.00.