#EuPrimar. Bucureștiul „invizibil”. 5.000 de oameni care trăiesc pe străzi și în canale. Mărturii șocante: „În canal este moartea. E grea viața de boschetar. Vreau viața mea înapoi”

‘Casă” pentru mulți oameni fără adăpost au fost rețelele de canalizare din centrul Capitalei. Ziua și noaptea vedeai cum prin gurile de canal din zona Gării de Nord își fac apariția oameni. Unii bătrâni, alții tineri cu copii în brațe. Murdari, mulți drogați și bolnavi, ei trăiesc în canalele pe lângă care trecem noi.

„De 17 ani stau aici, mi-a murit și mama, mi-a murit și tata. Am lucrat și în piață cât am putut dar nu s-a mai putut, la revedere. Dorm pe canal, de ce, mai ales că am și handicap, două locomotorii. De mâncare îmi dă lumea mai ales că sunt operat și pe cord deschis și handicapul meu și crize. Să ferească Dumnezeu, nu aș mai vrea să fiu pe străzi”, spune Bratu Gheorghe Marian.

Rețelele subterane din zona Gării de Nord nu mai sunt acum populate. Administrația locală a decis sudarea gurilor de canalizare iar, după mai multe scandaluri, după ce au săpat, intrând prin niște găuri înguste, au renunțat. Oamenii străzii își caută acum adăpostul în locuri din ce în ce mai ferite de restul societății, doar foamea împingându-i să se mai deplaseze în zonele centrale ale Capitalei.

„Aproape jumătate din persoanele cu care noi lucrăm au peste 55 ani și au boli cronice. În ceea ce privește numărul de persoane fără adăpost din București, chiar și o estimare este dificil de oferit în momentul de față. Spre exemplu, Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020, subliniază absența oricărei evaluări riguroase a numărului și situației persoanelor fără adăpost. La recensământul din 2011 au fost înregistrate doar 1542 de persoane ca fiind fără adăpost, dar acest număr este foarte departe de realitate”, au declarat, prentru Gândul și Mediafax, reprezentanții asociației Samusocial.

În lipsa unor date oficiale și cu multe cazuri neraportate, reprezentanții ONG-urilor spun că pot face o „hartă” a locațiilor unde sunt oamenii străzii doar după ceea ce descriu cei ajunși în centre.

Așa putem afla că foștii copii din anii 2000, de pe străzi, azi sunt oamneii maturi care își duuc traiul pe lângă gări sau piețe.

„În general, se poate observa la persoanele adulte fără adăpost tendința de a nu se grupa și de a duce o viață individuală, am putea spune chiar că încearcă să devină , să nu fie recunoscuți (de familie, prieteni, foști vecini sau colegi de muncă)”, spune reprezentanții organizațiilor.

Atunci când vremea este prielnică, oamenii străzii își găsesc adăpost în parcuri sau pe băncile marilor bulevarde, în general în spații publice unde aceștia se simt protejați. Când vremea se înrăutățește, toamna sau pe timpul iernii, sunt folosite adăposturile, gările, clădirile abandonate sau terenurile virane unde pot fi improvizate diferite forme de adăpostire.

ONG-urile sunt de părere că cea mai bună decizie a fost aceea să fie sudate gurile de canal. În acest fel: „a scăzut numărul persoanelor decedate în urma asfixierii sau a arsurilor foarte grave provocate dacă o țeavă de apă fierbinte se sparge. Desigur, iarna este anotimpul cel mai dificil de trecut dacă trăiești în stradă. Se înregistrează în continuare decese datorate hipotermiei. Iarna înseamnă degradarea semnificativă a stării de sănătate pentru cei care reușesc să supraviețuiască – ne referim de exemplu la cazurile de amputări datorate degerăturilor”.

„Măsurile de închidere a gurilor de vizitare pentru rețelele de termoficare au fost luate în urmaacțiunilor întreprinse sub coordonarea Poliției Municipiului București, încă din anul 2013. (…) La ultima acțiune de acest gen, desfășurată cu ocazia vizitei Papei Francisc în București, când pe traseul pe care s-a depalasat Sanctitatea Sa au fost sigilate gurile de canal, nu au fost identificate persoane care să locuiască în rețelele de termoficare”, se arată într-un răspuns al Serviciului Comunicare și Relații cu Publicul din cadrul RADET.

Emilian Andone în vârstă de 34 de ani și-a găsit adăpost sub un cămin de beton al unei canalizări aflate în spatele unor blocuri din cartierul 1 Decembrie 1918. A locuit o vreme în canalele de la Gara de Nord. Acolo l-a întâlnit pe Florin Hora, zis Bruce Lee, liderul oamenilor străzii din zona gării.

Acum, dacă îl întrebi ce îi amintește de o viață în care avea un loc căruia să îi spună „acasă”, privește în spatele său la blocul aflat la doar o stradă distanță.

„Am stat în blocul ăla portocaliu, mama a vândut apartamentul, s-a măritat, eu am făcut 7 luni de pușcărie. Am făcut o tâlhărie, l-am bătut pe ăla, i-am furat un million și un pachet de țigări. Stau aici pe un covor roșu și mă ajută și pe mine lumea. Iarna stau acolo în gaura mea. Am stat și în canal, nu e bine. Sunt șobolani așa mari. Asta e zona mea, stau aici singur, aici stau eu”, a povestit Andy.

Moise Elena, în vârstă de 65 de ani, o altă persoană care locuiește de ceva vreme sub cerul liber, și-a găsit un adăpost lângă o gură de canalizare din cartierul 1 Decembrie 1918. Se întinde repede la vorbă și povestește despre efiecare zonă din București. Așa aflăm că își transmit de la unii la alții pe unde să nu calce niciodată.

„Eu sunt din Oltenia, și am crescut acolo până la 8 ani. Am făcut niște operații, în sfârșit, după niște ani și uite am ajuns pe drumuri din cauza unui om. De trăit trăiesc aici pe stradă, mă ajută lumea foarte mult, cu o îmbrăcăminte, cu o mâncare, mă rog cu ce dă Dumnezeu, nu întind eu mâna, vedeți handicapul pe care îl am, la 65 de ani nu mai pot să muncesc.

Iarna stau pe canal sau în cel mai rău caz în bloc. În canal e moartea. Mori acolo, sunt țevi pentru calorifele de la blocuri, mari. Dacă te închide unul acolo, mori acolo, sunt grade multe. Sunt oameni care intră, sunt canale pe la Cățelu, am stat și eu, a fost bine. Acolo e curat, fac oamenii curat dar dacă mergi în altă parte. La Gară sunt numai drogați acolo. Nu am fost pe acolo dar mi-a zis altă lume. Acolo în canalele alea sunt mulți drogați, aici mai puțin. O singură dată am dormit la canal la Cățelul, cu un băiat prieten de-al meu, era curățenie, pat într-o parte. Blănuri ca un fel de pat. M-am culcat prima dată, nu am putut sunt și cu tensiunea. Era cald. M-am dus în partea cealaltă, era aer de afară, venea. Mâncare am slavă Domnului, își mai dă lumea un cârnat, o friptură, o ciorbă una alta, eu nu cer de fapt”.

„(N.r.adăposturile subterane) contau mult, e ca o casă a lor, există adaăosturi de noapte dar numai pe vreme rece, și mai există în Sectorul 1 adăpost pentru oamenii străzii, însă dacă nu ești din sector, nu poți beneficia, ar trebui la nivelul fiecărui sector să existe măcar un centru pentru persoane făra adăpost, mulți vin din toată țara și este greu, mulți nu au acte de indentitate” este răspunsul dat de către Șansa Ta, o altă asociație care se ocupă de ajutorarea persoanelor fără adăpost.

Viața omenilor străzii, așa cum o spun chiar cei care locuiesc sub cerul liber, este o cursă continuă pentru supraviețuire. De cele mai multe ori hrana și-o obțin din donații, de la cantinele sociale, o parte dintre ei muncesc cu ziua existând și cazuri extreme în care sunt împinși spre comiterea unor infracțiuni.

Ionel Rapauc, se adăpostește în căminul unei țevi a CET SUD aflată pe strada Brăniștari din cartierul Ferentari. Spune că are 59 de ani iar ultimii 20 i-a petrecut pe străzi și în canalizări:

„Mai stau cu doi băieți aici, mi-a mai murit din ei. Uite aici-a stau, e vai de mama mea. Sunt aici de 20 de ani. Aici dorm. Cu mâncarea ne mai dă lumea, mai mergem la o cantină. Mi-a luat casa, am avut casă aici, a luat nevasta-mea bani cu camătă și mi-a luat casa, am rămas pe străzi din 1995. Iarna stăm aici că-i căldură. Nu mai mă duc la canal. Am fost acolo..era bine era cald dar m-am mutat de acolo, m-am mutat aici. Eram mai mulți, fiecare cum se descurca, fiecare aducea mâncare, pileală, țigări, nu ne certam între noi. Eram 10-20 acolo.

Eu am lucrat fierărie, fierar betonist pe șantier. Vreau din nou, mi-am cumpărat un clește, mă duc la fierărie în Militari. Viața de boschetar este foarte grea, să fii boschetar trebuie să știi să te descurci, să alergi după haleală, după pileală, îmbrăcăminte, încălțăminte. Sunt oameni care nu mămâncă. Beau și nu mămâncă. Avem și cantina, de trei ori pe săptămână, sarmale. La Gara de nord nu am mai fost de nu mai țin minte, acum vreo 3 ani. Acolo nu te lasă dacă nu ai bani, nu intri înăuntru, lasă că știu eu cum este. Nu mai este șmecheria ca înainte. Canalele le-au închis, le-a sigilat, am dormit și acolo, a pus sigiliu, a sudat canalele”.

Specialiștii spun că viața pe străzi este una fără reguli, o luptă continuă.

„O viață fără regului. Omul fără adăpost, care locuiește pe stradă, este absorbit de tot, oboseala, lipsa de odihnă suficientă, a hranei, asistenței medicale, sprijinul moral, sunt etichetați. Viata pe strada este grea, oameni fără adăpost caută în tomberoane, după hrană, gunoiul cuiva poate deveni comoara altcuiva. Vara oamenii străzii hoinăresc, fără obligații. Toamna suportabilă. Iarna, este mai greu, le pune la încercare rezistența. Speranta de viață le scade cu cât anii petrecuți în stradă sunt mai mulți. Omul care traiește pe stradă este un personaj trist. Strada este casa boschetarului. Ei trăiesc în propria lume, sunt loviți din toate părțile și sunt nevoiți să se descurce”, spun reprezentanții asociației Șansa ta despre modul de viață al persoanelor fără adăpost din Capitală.

Pe străzile din București, pe sub țevile centralelor termice, în gurile de canalizare rămase deschise trăiesc oameni ai străzii aflați la a doua, la a treia sau chiar la a patra generație. Sunt familii întregi care dorm sub cerul liber, au loc nașteri pe străzi sau în cele mai ascunse contloane ale Capitalei.

„Raportul dintre bărbați și femei, cel puțin pentru activitatea Samusocial din România, a rămas constant, respectiv aproximativ 75% bărbați și 25% femei. Majoritatea cazurilor de nașteri în rândul persoanelor fără adăpost au loc printre foștii copii ai străzii. Excluzând această categorie, putem spune că familiile cu copii sunt cele mai motivate și depun cele mai mari eforturi pentru a ieși din stradă – fie că vorbim de locuințe improvizate pe terenuri virane, spații de locuit închiriate la prețuri foarte mici și care nu oferă condiții decente de trai șamd. Samusocial din România desfășoară proiectul „Mame și copii” care a venit ca un răspuns la nevoile familiilor întâlnite în stradă”, răspund reprezentanții Samusocial.

„Cauzele care îi fac pe oameni să ajungă în situația de a fi fără adăpost au deseori caracteristici speciale: violența în familie (întoate formele ei: violență verbală psihologică, economică, sexuală, emoțională), consumul de droguri sau alcool în exces, neglijența familiei. Serviciile sociale trebuie să se adapteze la nevoile reale dinteren și săofere soluțiicorespunzătoare adaptatela situația efectivă.Asociatia Șansa Ta, de 8 ani oferă hrană săptâmanal. Oameni străzii mănâcă pe unde apuncă, din gunoaie, cerșesc pe la mesele clienților din zone de restaurante. Administrația locală ar trebui să ofere consiliere, adăposturi cu persoanal, să integreze pe piața munci, să schimbe legislația și poiliticile socisale și spre binele lor, să aibă acces gratuit la servicii medicale. Mai avem proiectul Tabăra din viața ta, unde dorim să ducem în fiecare an copii care nu au văzut vreodată muntele sau marea”, precizează reprezentanții Șansa Ta.

Poliția Locală a Municipiului București organizează zilnic razii pentru depistarea persoanelor fără adăpost. Pe parcursul iernii, oamenii străzii sunt conduși către centrele de zi și de noapte din cadrul primăriilor din Capitală. Dacă situația o impune, persoanele sunt transportate către spitale. După ce primesc îngrijirea necesară, oamenii fără adăpost se reîntorc în stradă unde își reiau viața.