Firea sau Predoiu? Cine câștigă bătălia la Bucureșci
Cu toate acestea, Firea și Predoiu nu candidează la Bucureșci. „Norocul lor e că stau și că m-am născut în comuna Bucureșci. Dacă eram în Capitală, tot primar eram în perioada asta, sincer”, spune actualul primar al comunei Bucureșci, care candidează pentru un nou mandat de edil în comuna de origine.
Primarul comunei Bucureșci, liberalul Florin Ghilean: „Nu fac promisiuni că fac angajări. Nu o să le fac aeropoarte”
În adevărata confruntare din comuna Bucureșci, Florin Ghilean și Adrian Circo își motivează clar alegerea de a candida: primul le promite alegătorilor continuarea proiectelor începute, iar cel de-al doilea îndreptarea nerealizărilor „care au fost în acea comunitate”, susținând că pune pe primul loc „voința” și „în al doilea rând pregătirea”.
„Nu fac promisiuni că fac angajări într-o comună cu 1.600 de locuitori, nu pot să fac așa ceva. Nu o să le fac aeropoarte. O să continui proiectele care sunt începute. De exemplu: modernizarea drumurilor vicinale, deci a străzilor. Lucrez la un proiect acum care presupune 11 km de asfaltare. S-a făcut deja proiectarea și trebuie să îl depun la Ministerul Dezvoltării”, a declarat primarul comunei Bucureșci, Florin Ghilean, pentru Gândul.
Candidatul PSD la primăria comunei, Adrian Circo: „Fiecare e înzestrat de natură cu o anumită capacitate”
În schimb, candidatul social-democraților vrea să corecteze nerealizările din comunitate, cauzate de „lipsa de interes a administrației”, deși afirmă că nu dorește să acuze pe nimeni. Dintre lipsurile pe care vrea să le remedieze, acesta a enumerat: infrastructura, rețeaua de drumuri vicinale, comunale, rețeaua de apă, iluminatul public și, „principala problemă, lipsa fondurilor europene”.
„Fiecare e înzestrat de natură cu o anumită capacitate, dar dacă nu ai nici interes, nici posibilități de altă natură, e clar că nu se poate face nimic. Sunt convins că de la bugetul local nu sunt resurse financiare să le faci pe toate fără discriminare. Adică să prinzi toată comunitatea, nu doar anumite case în funcție de numărul de voturi pe care le obții de acolo, trecând strada printre ele sau pe la ele. Am făcut comuna Bucureșci pas cu pas, din casă în casă, cinci sate în două luni și ceva de mers pe jos am observat acest lucru”, a declarat Adrian Circo pentru Gândul.
Circo: „Salvarea pătrunde foarte greu sau deloc pe unele cărări”. Ghilean: „Drumurile au fost prioritatea”
Adrian Circo a criticat faptul că asfaltarea s-a realizat numai până într-un anumit punct, semnalând, în acest context, că există drumuri unde salvarea nu poată pătrunde deloc sau foarte greu.
„Asfalt este până într-un anumit loc. Chiar dacă mai sunt case mai departe, asfaltul s-a oprit în zona unde erau cei mai mulți votanți sau posibil votanți. Și, în plus, foarte multe drumuri, să zic, vicinale pe care le cere populația nu sunt făcute sau circulă pe niște cărări impracticabile în cazuri de situații de urgență, cum ar fi o salvare sau pompierii”, a spus Circo.
Asta în contextul în care actualul primar susține că drumurile au fost prioritatea sa, întrebat fiind ce proiect și-ar dori să implementeze, în primul rând, dacă ar câștiga un nou mandat de edil.
„Proiectul cel mai drag al meu este să termin odată cu infrastructura, să o duc la bun sfârșit și să fac un teren sintetic în comuna de centru. Vorbesc în bani vechi, nu e scump, un miliard și ceva, dar nu am reușit să îl fac. Drumurile au fost prioritatea”, a afirmat Ghilean.
Ghilean: „Internet avem”. Circo: „Nefiind semnal, nu e nici internet”
La capitolul utilități, părerile sunt împărțite privind situația din comună. Dacă Florin Ghilean susține că există electricitate până la ultima casă, precum și racordarea la rețeaua de apă, iar internetul în centrul comunei merge foarte bine, Adrian Circo susține că „nefiind semnal, nu e nici internet”, iar „trei sate sunt private de partea de telefonie mobilă”.
„Avem electricitate și la ultima casă. Avem 625 de corpuri de iluminat montate, vorbim de iluminatul public. Internet avem. În centrul comunei merge foarte bine, în satul Curechiu foarte bine, cu probleme merge în Rovina și Merișoara”, a spus Ghilean.
În schimb, Circo afirmă că și în privința branșării la rețeaua de apă sunt probleme.
„Mai sunt multe case care ar putea fi branșate. Acum, în campanie, există promisiunea asta din partea competitorului, care este primarul actual, dar eu zic că a avut timp opt ani, primar și încă opt înainte de vice să rezolve aceste probleme. Nefiind semnal, nu e nici internet. Acum, există net fix în multe lucruri. Sunt trei sate care sunt private de partea de telefonie mobilă. Nu au semnal. E vorba de Șesuri, Rovina, Merișor. Problema ecologizării cursului de râu. S-a început lucrarea, s-a făcut parțial, este neterminată. Nu a mai fost nici interes să se continue”, a detaliat Circo.
Ghilean: „Primarul e ca și femeia, ea tot timpul e nemulțumită. Când începi să îi dai mai mulți bani, te trezești că e pe Coasta de Azur”
Întrebat dacă a fost mulțumit de banii pe care primăria i-a primit de la centru, Ghilean a precizat faptul că nu au fost suficienți, dar că nu se poate plânge. În viziunea sa, cu cât primarul primește mai puțin, „cu atât muncește mai mult și e și mai sănătos”.
„Nu pot să zic că nu s-au primit. Am primit de am făcut cofinanțări la proiecte, care au fost pe Fondul de Mediu, 6 miliarde. Am mai primit bani. Acum, primarul e ca și femeia, ea tot timpul e nemulțumită. Așa e și primarul. Tot timpul e nemulțumit de bani. Când începi să îi dai mai mulți bani, te trezești cu el că e pe Coasta de Azur și prin alte părți. Ăsta e primarul. Cu cât e mai puțin, cu atât muncește mai mult și e și mai sănătos”, a mai afirmat Ghilean.
În schimb, în ceea ce privește datoriile, Ghilean afirmă că nu e primărie care să nu aibă restanțe și că bugetul local este insuficient pentru demararea anumitor lucrări, iar edilii care susțin că nu au lăsat datorii în urma lor arată, de fapt, că nu au făcut nimic.
„Ne încadrăm și achităm tot ce avem. Nu s-a pus problema să fim chiar chiar strânși cu ușa să nu putem face ceea ce am promis. Primarul care spune că nu are datorii înseamnă că nici nu o făcut nimic pentru comunitatea lui, dacă nu are datorii. Eu vă spun cinstit: cu banul jos nu poți să faci lucrări”, a precizat Ghilean.
Firea sau Predoiu? Ghilean: „Eu zic că nu ar câștiga niciunul”. Circo: „Eu zic că Firea. O consider un jurnalist de excepție”
Pe de altă parte, întrebați cine consideră că ar câștiga dintre Gabriela Firea și Cătălin Predoiu, dacă ambii ar candida la Primăria Comunei Bucureșci, actualul primar a răspuns că niciunul, în timp ce candidatul PSD, Adrian Circo, susține că nominalizarea social-democraților ar obține cele mai multe voturi.
„Eu zic că nu ar câștiga niciunul. Să candidezi la o comună, trebuie să fii un candidat serios ca să poți face ceva. Că nu ai acei angajați pe care îi are un primar de municipiu sau de oraș mare, pentru că el are o echipă întreagă, o turmă de oameni care lucrează. La o primărie de comună lucrează primarul, în rest ceilalți fac ce spun el. Acolo e invers. Face primarul ce spun ceilalți. Norocul lor e că stau și că m-am născut în comuna Bucureșci. Dacă eram în Capitală, tot primar eram în perioada asta, sincer”, a afirmat Ghilean.
În schimb, Adrian Circo mizează pe Gabriela Firea, deși susține că nu îi cunoaște „abilitățile de manager”, dar consideră că este un „jurnalist de excepție”.
„Eu zic că Firea. Un om prezentabil, care cred că știe să vorbească. Cel puțin acest lucru. Cred că e bine pregătită. Acum nu am nimic cu Predoiu și cu culoarea lui politică, dar un politician de modă veche, îl văd eu. Clasa politică, acum, nu își mai complică viața cu a face ceva pentru cetățean, ci invers, doar pentru propria persoană și restul, ce mai rămâne. Politica românească, eu așa o văd”, a mai spus Circo.