Prima pagină » Eu Primar » PSD a luat mai multe primării decât avea. Dragnea: Nu vom sta cu rugăminți la USB

PSD a luat mai multe primării decât avea. Dragnea: Nu vom sta cu rugăminți la USB

PSD a luat mai multe primării decât avea. Dragnea: Nu vom sta cu rugăminți la USB
PSD a câștigat toate primăriile din Capitală, iar președintele Liviu Dragnea se declară mulțumit de rezultatele obținute de partidul său în țară, arătând că social-democrații au ieșit din aceste alegeri cu mai multe primării decât au intrat. Alianța PSD+UNPR a câștigat 24 de mandate pentru Consiliul General al Municipiului București și speră la o majoritate pe care să o poată forma alături de ALDE, care a obținut 4 mandate, la fel ca în mai toate sectoarele din București și în alte 11 județe. „Suntem oameni serioși, dacă am întins o mână, nu o retragem", a spus Gabriela Firea atunci când a fost întrebată despre oferta pe care i-a făcut-o lui Nicușor Dan referitoare la postul de viceprimar. Dragnea a replicat, însă, că propunerea n-o să fie valabilă la nesfârșit și că PSD nu poate sta „cu mâna întinsă", pentru că oamenii au votat pentru singurul partid care a început să „înțeleagă efectiv ce se întâmplă în societatea noastră" și au multă treabă de făcut.

„Este pentru prima dată după Revoluție când un partid câștigă tot, asta înseamnă pentru noi toți o responsabilitate uriașă, încrederea acordată nu este un cec în alb. Este important pentru ei, pentru consilierii locali, de sectoare, că această echipă este o echipă de la care bucureștenii așteaptă rezultate imediate, să fie puse în aplicare pentru ca Bucureștiul să devină o capitală așa cum ne dorim cu toții”, a declarat luni președintele PSD, Liviu Dragnea, la sediul partidului.

Dragnea a trecut în revistă rezultatele pe care partidul le-a obținut potrivit rezultatelor făcute publice până acum, și a arătat că, în București, alianța PSD+UNPR a câștigat 24 de mandate, iar ALDE 4 mandate, ceea ce înseamnă că există posibilitatea unei majorități în Consiliul General al Muncipiului București.

La sectoarele 2, 3, 5, 6, PSD-ul are șansă să formeze o majoritatea doar cu UNPR și ALDE, iar la sectoarele 1 și 4 așteaptă încă numărătoarea finală, pentru că are speranța că poate face majoritate doar cu ALDE.

„În 14 județe, PSD are majoritate singur și va putea pune președinții de Consilii Județene. În alte 11 județe putem face majoritate doar cu ALDE, asta înseamnă 25 de județe. În alte două județe, majoritatea se poate forma din PSD, ALDE și UNPR. Mai sunt trei sau patru județe unde avem șanse ca PSD să formeze majoritate cu alte partide, cu excepția PNL și PMP. Din reședințele de județ, PSD a câștigat 19, dintre care 6 sunt noi. PSD are un număr de primării mai mare decât numărul de primării cu care a intrat în alegeri”, a explicat Dragnea.

Firea: „Dacă am întins o mână, nu o retragem”. Dragnea: „Nu putem sta cu mâna întinsă”

Întrebată de jurnaliști dacă păstrează oferta pe care i-a făcut-o lui Nicușor Dan, candidatul USB care s-a clasat pe locul al doilea, Gabriela Firea a răspuns că PSD are un contract în primul rându cu bucureștenii pe care îi va reprezenta chiar dacă nu toți au votat-o și că, după numărătoarea voturilor, vor lua o decizie. „Știți că suntem oameni serioși, dacă am întins o mână, nu o retragem”, a spus Firea.

Liviu Dragnea a ținut, însă, să o contrazică voalat, arătând că PSD a făcut o ofertă pe care USB a refuzat-o explicit și că partidul nu poate sta „cu mâna întinsă”.

„Dacă până când se va constitui majoritatea în Consiliul General, dumnealor vor reveni la sentimente mai bune, doamna primar general și consilierii vor participa la această colaborare, dacă nu, doamna Firea nu a ajuns primar general pentru a sta permanent cu rugăminți”, a accentuat Dragnea.

Recomandarea video

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
România exportă mai mult decât importă, arată un raport