Evaluare Națională 2021. Subiecte și bareme la Matematică și Limba română
Evaluarea Națională s-a încheiat pentru majoritatea elevilor care au susținut examenele în iunie 2021. După proba la Limba și literatura română susținută marți și cea la matematică de joi, ultima probă, la Limba și literatura maternă va fi susținută vineri doar de elevii din școlile cu predare în limba maternă.
La examenele din acest an au participat peste 90% dintre cei 131.177 de absolvenți ai clasei a VIII-a înscriși și aceștia urmează să fie repartizați în licee, în baza mediilor obținute la Evaluarea Națională 2021, care au o pondere de 80% în calcularea mediei de admitere în clasa a IX-a.
Primele rezultate ale examenelor de la Evaluarea Națională 2021 urmează să fie publicate în 29 iunie, iar rezultatele finale, după contestații, pe 4 iulie.
Structura subiectelor s-a schimbat pentru Evaluarea Naţională 2021, iar elevii, în premieră, au avut de rezolvat cerințe concepute după modelul testelor PISA. Elevii au primit în acest an subiectele pe o broșură de examen.
La proba de Limba și literatura română, elevii au avut de rezolvat două subiecte, primul notat cu 70 de puncte și al doilea, cu 20 de puncte, alte 10 puncte fiind acordate din oficiu.
La matematică, elevii au primit trei subiecte, toate fiind notate cu câte 30 de puncte, zece puncte fiind acordate din oficiu.
Evaluare Națională 2021. Ce subiecte au primit elevii la Limba română
Elevii au primit la Limba română varianta de subiect cu numărul 4.
La SUBIECTUL I, elevii au avut de rezolvat mai multe cerințe din două fragmente de text – ”Pantera neagră”, de Sorin Titel și ”Falsa generozitate”, un articol semnat de Stela Giurgeanu, din dilemaveche.ro. Pentru rezolvarea corectă a tuturor cerințelor de la subiectul I, elevii pot primi maximum 70 de puncte.
La SUBIECTUL al II-lea, cerința a fost de scriere a unui text narativ, de cel puțin 150 de cuvinte, în care să fie prezentată o situație neprevăzută din timpul jocului, inserând o situație descriptivă și una dialogată. La acest subiect, elevii pot primi maximum 20 de puncte. De altfel, 12 puncte sunt primite pentru conținutul computerii, iar 8 pentru redactarea compunerii. Elevii trebuie să știe că compunerea nu va fi precedată de titlu sau de motto. Punctajul pentru redactare se acordă doar în cazul în care compunerea are minimum 150 de cuvinte și dezvoltă subiectul propus.
GÂNDUL.RO a publicat subiectele primite de elevi la proba de Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2021.
Baremul de corectare a subiectelor la Limba română de la Evaluare Națională 2021 a fost publicat pe site-ul subiecte.edu.ro.
Evaluare Națională 2021. Ce subiecte au primit elevii la Matematică
Și subiectele de la Matematică au avut o structură modificată față de examenele din anii anteriori. Pe broșura de examen au fost trei subiecte, notate cu câte 30 de puncte, fiecare având mai multe puncte și subpuncte. Anul acesta, în premieră, geometria a avut o pondere mai mare.
GÂNDUL a publicat subiectele și baremele la Matematică. Elevii au primit pentru rezolvare varianta de subiect cu numărul 3.
Vezi mai jos subiectele la Matematică de la Evaluarea Națională 2021:
Baremul de corectare al subiectelor la Matematică de la Evaluare Națională 2021 va fi publicat pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.
Anul trecut, 76,2% dintre elevii care au susținut Evaluarea Națională au obținut medii peste 5.
Citește și:
-
Evaluare Națională 2021. Subiecte și bareme la Limba și literatura română. Ce au avut de rezolvat elevii la primul examen
-
Avem subiectele la Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2021
-
VIDEO | Cum se rezolvă subiectele la Limba română de la Evaluarea Națională 2021
-
Evaluare Națională 2021. Baremul la Limba și literatura română a fost publicat. Care sunt răspunsurile corecte și cum sunt notate
-
Evaluare Națională 2021. Când se afișează primele rezultate
-
VIDEO | Evaluare Națională 2021. Sfaturi pentru rezolvarea subiectelor. Cum pot corecta elevii dacă au greșit pe broșura de examen
-
Evaluare Națională 2021. Ce reguli trebuie să respecte elevii și ce le este interzis să facă
-
REPORTAJ | Testul marilor emoții. Cu măștile obligatorii, elevii și părinții au râs din priviri la Evaluarea Națională 2021 | FOTO