Adversar al PUZ-urilor, Nicușor Dan a blocat Capitala, dar dă vina pe fosta administrație. Avocat: „Să-i fie RUȘINE, și-a bătut joc de patrimoniu!”
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, s-a transformat, încă de la preluarea mandatului, în anul 2020, într-un adversar declarat al Planurilor Urbanistice Zonale (PUZ) de sector. Potrivit edilului, aceste PUZ-uri coordonatoare au fost o calamitate și au fost elaborate în interesul celor pe care îi etichetează drept „rechini imobiliari”. Nicușor Dan a luat-o la „țintă” pe Gabriela Firea, fost primar general al Capitalei, și a transmis că „omul căruia instanța i-a anulat PUZ-urile n-ar mai trebui să deschidă gura”.
Nicușor Dan se poziționează, astfel, în postura de „salvator” al urbanismului din București, cu toate că specialiștii în administrație și arhitecții spun că această luptă asiduă nu a avut ca rezultat decât blocarea Capitalei și un haos urbanistic evident.
Bucureștiul, la acest moment, nu are nicio reglementare urbanistică, atâta vreme cât și Planul Urbanistic General (PUG) se află doar în faza de proiect.
- „Nicușor Dan a ajuns întâmplător și fără nici o calitate conducător al unui oraș pe care nu-l înțelege”, a spus avocatul Radu Dinulescu, în exclusivitate pentru Gândul. (mai multe informații AICI)
- În lupta sa cu așa-zișii „rechini imobiliari”, Nicușor Dan pare că a „uitat” de bucureștenii de rând, refuzând cu obstinație să semneze autorizațiile de construire solicitate de aceștia. (detalii AICI)
- Acuzațiile aduse de Nicușor Dan au fost, de altfel, spulberate și de Gabriela Firea, înscrisă în cursa pentru fotoliul de primar al Capitalei. (informații punctuale AICI)
- Nicușor Dan a afirmat, în repetate rânduri, că a adus urbanismul din București în legalitate, însă fostul arhitect-șef al Capitalei, Ștefan Dumitrașcu, a avertizat, în exclusivitate pentru Gândul, că edilul „a distrus tot” și „nu a pus nimic în loc”. (explicații AICI)
Avocatul Radu Dinulescu a explicat, pentru Gândul, ce se află în culisele războiului pe care Nicușor Dan l-a declarat, de la bun început, PUZ-urilor coordonatoare de sector, dar și ce reprezintă acestea în contextul unui urbanism modern la care Bucureștiul, capitală europeană, are dreptul. Acum, capitala României traversează, la acest capitol, o perioadă dezastruoasă ale cărei efecte negative își vor face simțită prezența foarte mulți ani.
„Numai judecător să nu fii într-un dosar în care reclamanții se înțeleg cu pârâtul”
Avocarul Radu Dinulescu a punctat că Nicușor Dan introduce, practic, PUZ-urile coordonatoare de sector în aceeași ecuație, considerându-le o calamitate pentru București și spunând că sunt anulate, numai că nu spune că există încă „necunoscute”, nu a fost totul bătut în cuie în instanță.
În același timp, avocatul Dinulescu atrage atenția că Nicușor Dan a atacat aceste PUZ-uri coordonatoare de sector prin intermediul unor asociații-prietene – Ecopolis, Salvați Bucureștiul, SOS Orașul, Asociația pentru Conservarea Integrată a Patrimoniului -, achiesând cu reclamanții în detrimentul statului român.
„Sectorul 1 al Capitalei nu a avut niciodată PUZ coordonator. Sectorul 1 are încă reglementările caduce și fără efecte ale vechiului Plan Urbanistic General. PUZ-urile coordonatoare 2, 3, 4, 5 și 6 au fost votate, între 2018 și 2020, de Consiliul General al Capitalei.
PUZ-ul coordonator al Sectorului 2, ca și PUZ-ul coordonator al Sectorului 4, zona de sud, că despre el este vorba, nu au fost niciodată anulate definitiv de instanțele de judecată.
Dimpotrivă, și PUZ-ul Sectorului 2, și PUZ-ul Sectorului 4, atacate fiind de asociații prietene și sponsorizate din banii publici ai Primăriei Municipiului București de către Nicușor Dan – Ecopolis, de exemplu -, au primit în fondul dosarului soluție de legalitate.
A fost respinsă acțiunea lui Ecopolis, cu toate că primarul general Nicușor Dan, care reprezenta CGMB și care trebuia să apere actele administrative ale Consiliului, a achiesat, a fost de acord cu anularea. Într-o paranteză, numai judecător să nu fii într-un asemenea dosar în care reclamanții se înțeleg cu pârâtul… Este contrar tuturor principiilor procedurii civile, dar, cu toate astea, instanțele au dat dreptate CGMB și au păstrat PUZ-ul în vigoare, ca fiind legal.
În alte dosare, tot cu Sectorul 2 și cu Sectorul 4, a atacat chiar asociația lui Nicușor Dan, Asociația Salvați Bucureștiul, plus asociațiile partenerei sale de viață, Loredana Grădinaru, respectiv SOS Orașul sau Asociația pentru Conservarea Integrată a Patrimoniului, sau alte persoane membre ale acestor asociații.
Acel litigiu s-a judecat pe fond, în sensul că s-au suspendat și anulat cele două PUZ-uri, dar nu au fost anulate definitiv, sunt în faza recursului”, explică avocatul Radu Dinulescu, în exclusivitate pentru Gândul.
„Statul nu este apărat deloc sau este apărat cu viclenie”
Avocatul Dinulescu s-a referit, concret, și la PUZ-urile coordonatoare ale sectoarelor 3, 5 și 6 ale Capitalei, explicând fiecare mutare făcută de Nicușor Dan după ce acesta a devenit primar general.
Oamenii ar trebui să înțeleagă, spune avocatul, că PUZ-urile coordonatoare nu sunt opționale, ci impuse prin Planul Urbanistic General, numai că Nicușor Dan le minimalizează și le aruncă în derizoriu, cu toate că importanța lor este maximă.
„Acum să vorbim despre PUZ-urile coordonatoare 3, 5 și 6… La Sectorul 6, în secunda în care a devenit primar, Nicușor Dan a retras recursul promovat de Consiliul General al Capitalei, deci nicio clipă n-a putut instanța de la Curtea de Apel să se exprime cu privire la soluția de anulare dată în fond.
- La Sectoarele 3 și 5, unde atacaseră tot asociațiile lui Nicușor Dan, a achiesat cu reclamanții și soluția instanței a fost una aproape automată.
- În momentul în care reclamantul are o achiesare din partea pârâtului, se încalcă principiul contradictorialității, iar statul nu este apărat deloc sau este apărat cu viclenie.
În acest caz, Nicușor Dan a încălcat și legile penale. Nicușor Dan aruncă în desuetudine aceste PUZ-uri și spune că s-au dat mii de PUZ-uri care, printr-o ridicare de mână a consilierilor generali, au devenit factori de îmbogățire pentru niște investitori.
Nimic mai fals! Aceste Planuri Urbanistice Zonale sunt impuse, ca trebuind a fi aprobate, chiar de Planul Urbanistic General, de regulamentul PUG-ului pe care Nicușor Dan îl duce la rang de Biblie. Acolo se spune că pentru orice teren mai mare de 3.000 de metri trebuie să existe o reglementare prin PUZ. Nu este opțiunea cuiva, este o obligație legală…”, precizează avocatul Radu Dinulescu.
„Se pare că nu există rușine la Nicușor Dan, de vreme ce și-a depus candidatura”
Capitala României nu are, în momentul de față, un regulament de urbanism, iar consecințele sunt iremediabile, mai spune avocatul Radu Dinulescu, în exclusivitate pentru Gândul.
Domeniul PUZ-urilor este unul multidisciplinar, mai spune acesta, iar lui Nicușor Dan ar trebui să-i fie rușine pentru acest blocaj care reprezintă o pagină neagră în istoria Capitalei, după 34 de ani de la Revoluția din 1989.
„Aceste PUZ-uri au în spate sute de studii, de proiecte, de analize, este cel mai multidisciplinar domeniu posibil. Concură la realizarea unui PUZ arhitecți urbaniși, arhitecți, juriști specializați în drept urbanistic, ingineri cadastriști, ingineri geologi, specialiști în trafic, specialiști în cultură, istorici…
Aceste autorități ale statului avizează și sunt autorități profesioniste, vorbim de Agenția de Mediu, de comisia de circulație, de comisia de monumente… Nici vorbă ca acel PUZ să fie o pasă, ca la fotbal, între inițiator -investitor și Consiliul General al Capitalei, stimulând corupția, cum spune Nicușor Dan.
Durează un an, un an și jumătate până la aprobarea unui astfel de PUZ. Nici vorbă să poată un nene, ajuns întâmplător primar, să facă o asemenea referință, să spună că un PUZ este interesul privat al cuiva de a-și crește numărul de metri pătrați construiți.
De unde, atunci, ideea că fostului primar general ar trebui să-i fie rușine? Ar trebuie să-i fie rușine celui care a dus Bucureștiul în situația de a nu mai avea regulament de urbanism și de a nu se mai putea dezvolta nimic în acest oraș. Consecințele sunt iremediabile din punct de vedere al vieții sociale, economice…”, atrage atenția avocatul Radu Dinulescu.
Dar se pare că nu există rușine la Nicușor Dan, de vreme ce și-a depus candidatura. Ne-a blocat cu totul, Nicușor Dan a blocat orice. PUZ-urile astea puteau fi reformate, puteau fi refăcute, puteau fi îmbogățite, îmbunătățite, putea să facă ceva cu ele în patru ani, nu să blocheze tot. Le-a suspendat administrativ un an, imediat cum a venit primar, mințind propriul Consiliu și propria majoritate că le va reface într-un an.
Avocatul Radu Dinulescu
„Nu a propus spre aprobare, în patru ani, niciun regulament de urbanism”
Nicușor Dan a promis, după preluarea mandatului de primar general al Capitalei, că va da bucureștenilor „PUZ-uri punctuale”, dar avocatul Radu Dinulescu precizează că nici nu există așa ceva în lege.
Pentru ca totul să fie cât mai grav, Nicușor Dan nu a propus spre aprobare, în 4 ani, niciun regulament de urbanism și, în ultimă instanță, nu a făcut altceva decât să blocheze Bucureștiul.
„A zis că va da PUZ-uri punctuale, a inventat acest termen, PUZ punctual… Nu există așa ceva în lege, dar nici nu s-a votat vreun PUZ. Omul ăsta nu a propus spre aprobare, în 4 ani, niciun regulament de urbanism, nici măcar unul. A propus, după un an și jumătate de stagnare, PUZ-ul pentru linia de metrou M4, nu foarte important ca regulament de urbanism, era importantă linia de metrou în sine.
N-a propus Consiliului General o concesiune de teren, n-a propus o asociere parteneriat public – privat, asociere în participațiune, n-a propus o închiriere de teren sau imobil, n-a propus o transmitere în folosință. Poate să demonstreze că a propus așa ceva? Să răspundă public…
Și-a bătut joc de patrimoniul uriaș al Bucureștiului, de care noi aveam nevoie pentru a suplimenta veniturile la bugetul public. N-a făcut nimic din toate astea.
Faptul că a vrut să blocheze orașul este dovedibil extrem de ușor. N-a mai existat o astfel de situație, în București, în 34 de ani de la revoluție… Nicușor Dan ține totul blocat, n-a reparat un imobil, n-a făcut absolut nimic, e foarte important să-i fie lui rușine”, a încheiat avocatul Radu Dinulescu, în exclusivitate pentru Gândul.
CITEȘTE ȘI: