„Băieții deștepți” din Energie l-au pierdut pe influentul „GENERAL” Macovei, pion principal în mega-dosarul DNA: „Invoca legături la vârful statului”
Un mega-dosar de corupție pe zona Energiei a fost deschis de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), iar „liniștea” celor supranumiți deja „băieții deștepți” a fost serios zdruncinată. Detaliile acestei afaceri cu nenumărate ramificații și sume uriașe vehiculate sunt incredibile, iar Gândul prezintă noi informații, în exclusivitate națională.
Bineînțeles, „băieții deștepți” din Energie preferă să stea doar în culisele afacerii, fără să iasă în prim-plan, iar de acolo orchestrează, prin intermediari influenți, fiecare etapă a unui scenariu uluitor.
Gândul a dezvăluit – toate detaliile AICI – cine a fost unul dintre acești intermediari care asigura conexiunea între afaceriștii lipsiți de scupule și unii directori din companiile de energie românești, scopul final fiind obținerea – prin „aranjarea” licitațiilor – unor contracte și accelerarea unor plăți înainte de termenele fixate inițial.
Sistemul părea a funcționa ireproșabil, numai că, la un moment dat, un director al uneia dintre companii a refuzat o mită de aproape 500.000 de euro, iar după aceea i-a contactat pe procurorii anticorupție.
Întregul „castel de joc” ridicat de „băieții deștepți” din Energie s-a prăbușit, a fost deschis un dosar penal consistent, iar artizanii acesti afaceri au fost identificați.
Ion Macovei, pionul principal trimis la înaintare de „băieții deștepți” din Energie
Potrivit dosarului care se află pe masa judecătorilor, pionul principal ar fi Ion Macovei, un om de afaceri influent care nu se află, de altfel, la primul contact cu procurorii anticorupție.
În anul 2021, același afacerist a fost acuzat de trafic de influență, anchetatorii descoperind că acesta pusese la punct o metodă prin care reușea să obțină avantaje materiale considerabile.
Potrivit surselor Gândul, Ion Macovei își suplimenta veniturile „identificând afaceriști sau persoane potente din punct de vedere financiar”.
„Se infiltra în cercul acestora și făcea promisiuni deșarte”, au dezvăluit surse judiciare pentru Gândul.
Cum s-a metamorfozat „pionul” Macovei în… influentul „general” Macovei
În timpul cercetărilor efectuate în acest mega-dosar de corupție procurorii au descoperit, cu stupoare, că afaceristul Ion Macovei se recomanda în timpul întâlnirilor cu „țintele” vizate drept o persoană care beneficia de „acces direct și permanent la informații de culise din cadrul Ministerului Energiei și al societăților de stat tutelate de acesta”.
„Macovei se prevala de relații solide cu persoane din cadrul acestor entități care activează în domeniul energetic, dar și cu persoane din alte sfere de la vârful statului român. Mai mult, omul de afaceri se prezenta drept general”, au transmis sursele Gândul.
Pe de altă parte – se mai arată în dosarul instrumentat de DNA – probele obținute ar arăta și că afirmațiile lui Ion Macovei cu privire la capacitatea sa de influență nu ar fi fost lipsite de o bază factuală.
„Generalul” Macovei a reușit să stabilească relații directe cu funcționari din conducerea a două societăți importante cu capital de stat, respectiv ELCEN și Complexul Energetic Oltenia, și „a atras în activitatea sa infracțională persoane care au ocupat sau ocupă funcții importante în domeniul public”, au mai precizat sursele Gândul, în exclusivitate.
Oficial, „generalul” Macovei nu era un om bogat, dar conducea doar mașini de lux
În ceea ce privește veniturile „generalului” Macovei, procurorii anticorupție au avut o altă surpriză. Singurele venituri impozabile cu care Ion Macovei figura în perioada 2022 – 2023 erau reprezentate de „un venit lunar brut în cuantum de 13.676 lei de la o societate comercială în cadrul căreia inculpatul deținea calitatea administrator și asociat”.
Numai că, dincolo de această „perdea de fum”, DNA a constatat că „generalul” era pasionat de bolizii de lux și conducea autoturisme Mercedes.
- Un autoturism marca MERCEDES-BENZ GLS, model 600 4MATIC MAYBACH – an fabricație 2021.
- Un autoturism marca MERCEDES-BENZ, model 221 P123P1 – an de fabricație 2019.
Aceste autoturisme sunt oferite spre vânzare pe site-urile de specialitate la prețuri cuprinse, preponderent, între 165.000 euro și 199.000 euro (în cazul primului model), respectiv la prețuri cuprinse între 55.000 euro și 70.000 euro (în cazul celui de-al doilea model).
Vecinul lui Macovei, la „Stejarii”, era chiar Iulian Dumitrescu, fost președinte CJ Prahova și proaspăt „client” al DNA
Surprizele nu s-au oprit, însă, aici. În decursul cercetărilor efectuate, procurorii anticorupție au mai descoperit că „generalul” Ion Macovei – aflat, acum, în arest preventiv – locuiește într-un apartament de patru camere în Complexul Stejarii, din Sectorul 1 al Capitalei, cel puțin din anul 2021.
Paradoxal, el ar fi fost identificat la această adresă cu prilejul unei percheziții domiciare efectuată într-o altă cauză. Surse judiciare spun, totuși, că este foarte posibil să fie vorba despre perchezițiile legate de primul dosar al său.
Prețul chiriilor pentru un astfel de apartament sunt cuprinse între 3.200 euro și 6.000 euro, sume exorbitante pe care, de altfel, le plătea și vecinul său de cartier, președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, recent „săltat” de DNA pentru fapte de corupție.
Chiriaș de lux, conturi goale
Totuși, „generalul” Macovei a rămas doar un chiriaș de lux, se poate spune, pentru că în acte nu deține în proprietate bunuri imobile. Anchetatorii ar fi descoperit că afaceristul Ion Macovei deține un singur autoturism – marca MERCEDES BENZ, model S350, an de fabricație 2006 – însă, fiind vorba despre un model mai vechi, afaceristul l-ar mai folosi în deplasările sale.
În astfel de condiții, situația financiară a „generalului” Ion Macovei a ridicat numeroase semne de întrebare, fiindcă realitatea din teren era cu totul alta decât cea trecută pe hârtie și transmisă la Fisc.
Verificând amănunțit in istoricul financiar al omului de afaceri Ion Macovei – intermediarul influent trimis la înaintare de „băieții deștepți” din Energie, procurorii anticorupție ar mai fi descoperit și că, la cele două bănci unde Macovei figurează cu conturi deschise, acesta nu ar afi reușit să agonisească nimic.
Concluzia procurorilor DNA a fost aceea că toate aceste detalii surprizătoare și toate discrepanțele financiare ale vieții lui Ion Macovei ar indica faptul că „generalul”se întreține, preponderent, din „surse ilicite”.
DNA i-a făcut nota de plată și lui Iulian Dumitrescu
Procurorii DNA susțin că vecinul lui Ion Macovei de la „Stejarii” – Iulian Dumitrescu, președintele CJ Prahova, – a cheltuit într-un an şi jumătate aproape 600.000 de euro pe bunuri de lux şi vacanţe în Dubai, Abu Dhabi, Insulele Maldive, Insula Capri, Mykonos, Courchevel sau Nisa.
- De asemenea, Dumitrescu este acuzat de fals în declaraţii în formă continuată şi de luare de mită. În această cauză, procurorii DNA o vizează şi pe sora, dar şi pe cumnatul lui Iulian Dumitrescu, Angelica Marilena Lambrea şi Adrian Daniel Lambrea.
- Procurorii DNA îl acuză pe Iulian Dumitrescu și că a omis deliberat să adauge în declarația de avere veniturile obţinute de soţia sa, Paula Alexandra Dumitrescu, dar şi alte sume.
Procurorii cred că sumele de bani pe Lambrea Angelica Marilena le-a transferat lui Iulian Dumitrescu, în perioada 08.06.2021-19.04.2022, au fost folosite pentru bunuri de lux ori pentru achitarea unor cheltuieli cu servicii turistice în destinaţii exotice:
- 25.821,37 lei (22140 AED-dinari Emiratele Arabe) la Level Shoes Dubai în data de 04.11.2021;
- 35.027,54 lei (30000 AED) la Chanel Dubai în data de 09.11.2021;
- 34.888,34 lei (7050 Eur) la Van Cleef Monaco, în data de 03.12.2021;
- 87.176,94 lei la One & Only Resorts Reethi Rah Maldive, în data de 27.12.2021;
- 85.549,19 lei la Joali Maldives în data de 09.02.2022.
Suma de 2.975.500 lei (1.616.000 de lei+1.359.500 lei) ar fi fost cheltuită în decurs de un an şi 6 luni pe vacanţe şi achiziţii de produse de lux, reprezintă mai mult decât dublul sumelor de 1.078.507 lei şi 57.000 de euro, care reprezintă totalitatea veniturilor declarate de Iulian Dumitrescu împreună cu familia sa (soţie + copii aflaţi în întreţinere) în cele două declaraţii de avere din anul 2022 şi 2023. (informații detaliate AICI)
Citește și: