UPDATE | Liviu Dragnea a revenit în țară, după ce a acuzat probleme medicale serioase în străinătate (SURSE)
Liviu Dragnea, fost președinte al Partidului Social Democrat (PSD) și ex-președinte al Camerei Deputaților, a traversat, zilele trecute, un episod critic, în timp ce se afla în străinătate, dar, acum, a revenit în țară.
Potrivit surselor Gândul, Liviu Dragnea a trecut printr-o situație medicală critică, în străinătate, dar medicii de acolo au intervenit la timp și i-au salvat viața.
”Da, Liviu Dragnea a fost internat de urgență, iar pericolul a fost foarte mare. Din fericire, medicii au intervenit la timp și l-au salvat”, au declarat sursele medicale, în exclusivitate.
Gândul a încercat să îl contacteze telefonic pe Liviu Dragnea, dar acesta nu a răspuns apelurilor. Între timp, reporterii noștri au descoperit că fostul lider PSD a revenit în România.
Vezi AICI primele imagini cu Liviu Dragnea după ce a fost externat.
”Înregistrarea atașată a fost realizată cu câteva minute în urmă, ocupându-mă de grădinărit și bucurându-mă de soare”
În luna septembrie a acestui an, în mass-media au apărut informații contradictorii despre starea de sănătate a lui Liviu Dragnea. S-a vorbit despre un posibil atac vascular cerebral și despre o internare de urgență, numai că însuși Liviu Dragnea a dezmințit toate zvonurile.
Fostul președinte PSD a oferit lămuriri cu privire la starea sa de sănătate, alături de o scurtă înregistrare video, pe contul său de Facebook.
”În ciuda informațiilor apărute recent în mass-media, potrivit cărora aș fi fost internat de urgență în spital, vă pot asigura că aceste știri sunt complet false. Înregistrarea atașată a fost realizată cu câteva minute în urmă, ocupându-mă de grădinărit și bucurându-mă de soare. Vă doresc tuturor multă sănătate!”, a scris Liviu Dragnea, pe contul său de Facebook.
Liderul PSD Liviu Dragnea a fost condamnat de magistraţii ICCJ, în data de 27 mai 2019, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. El a fost eliberat condiţionat, pe data de 15 iulie 2021.
Ulterior, şi-a lansat un canal de YouTube pentru gătit, dar a renunţat la frecvenţa cu care posta reţete, din cauza comentariilor negative.