Când ajunge Nicușor Dan în fața instanței pentru AMENDA de 35 milioane de euro în ”CAZUL IOR”, pentru care a făcut presiuni. ”Asta o să aibă urmări!”

Publicat: 07 06. 2024, 09:00

This browser does not support the video element.

Din dorința de a impune o amendă colosală, de 35 milioane de euro, în cazul „IOR”, primarul general Nicușor Dan a reușit performanța de a se „metamorfoza” în agent constatator, după ce, într-o ședință „de taină” desfășurată chiar în biroul său, reprezentanții Poliției Locale nu au vrut să îi dea ascultare. Impetuos, Nicușor Dan a amenințat că vor exista „urmări” și a dus totul până la limita extremă, reușind, în cele din urmă, să își impună punctul de vedere. Replica primarului general – „Ce sunteți voi, polițiști sau căcăcioși?” -, rostită chiar la fața locului, în zona terenurilor vizate de edil, va intra, cu certitudine, în istoria negativă a Primăriei Capitalei.

Informațiile obținute de Gândul arată că primul termen de judecată în speța controversatei sancțiuni de 35 de milioane de euro, „comandată” de primarul general Nicușor Dan, într-un dispreț total față de prevederile legii, are primul termen în data de 11 iunie 2024, imediat după ce bucureștenii vor afla, în urma alegerilor locale din 9 iunie, primele rezultate privind numele viitorului edil al Capitalei.

  • O zonă de 12 hectare de teren din Parcul IOR, retrocedată, s-a transformat într-un câmp de luptă între proprietari și Nicușor Dan, primarul general al Capitalei.
  • În procesul verbal se specifică faptul că „spațiul verde” ar fi fost diminuat cu 8.738 mp, prin acțiuni „succesive” de decopertare a stratului de iarbă și prin extragerea rădăcinilor copacilor tăiați.
  • „Imediat ce s-a așezat la masa discuțiilor, Nicușor Dan a transmis sec «vreau amendă în IOR de 150 milioane de lei»”, au dezvăluit sursele Gândul. (mai multe detalii AICI)
  • Nicușor Dan a indicat topometriștilor să măsoare o suprafață din terenul de 12 hectare, prin indicarea cu mâinile a unei zone aleatorii, spunând: „Luați și voi așa, până la pomii aceia, spre alee, până în maldărul acela de lemne”.
  • Deși i s-a transmis că acea amendă de aproape 35 de milioane de euro nu poate fi aplicată, întrucât cartea funciară specifica foarte clar că terenurile sunt încadrate la categoria „Curți-construcții”, Nicușor Dan a cerut redactarea amenzii pentru „diminuarea suprafeței spațiului verde, pentru aproximațiv 7.500 mp, cu amenda maximă de 20.000 lei pe mp”.
  • Gândul a publicat, în exclusivitate, adresa prin care primarul general Nicușor Dan le recomandă celor de la Poliția Locală București să aplice controversata amendă de 35 de milioane de euro în speța IOR. (informații AICI)

Potrivit surselor Gândul, Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București va fi reprezentată de consilieri juridici care vor susține, în fața magistraților, această cauză.

„Controversata amendă de 35 milioane de euro – impusă chiar de primarul general Nicușor Dan, cel care, ulterior, a și epurat vechea conducere a Poliției Locale, care i se împotrivise -, contestată de petent, va fi susținută, așa cum prevede legislația, de consilierii juridici ai Poliției Locale, au declarat sursele Gândul, în exclusivitate.

Nicușor Dan: „Schimb dispoziția de primar, mă numesc agent constatator, dar asta o să aibă niște urmări!”

Modul în care Nicușor Dan și-a impus punctul de vedere în cazul IOR a fost dezvăluit prin intermediul unei înregistrări audio șocante, scena desfășurându-se chiar în biroului primarului general al Capitalei.

Nicușor Dan a fost insensibil la toate argumentele contra care i-au fost prezentate, insistând în a spune și că vor fi „urmări” dacă nu i se face, pur și simplu, pe plac.

Cel care a încercat, din răsputeri, să i se opună primarului general al Capitalei a fost Răzvan Florea, șef serviciu în cadrul Serviciului Control Ecologie și Protecția Mediului și cel care a fost somat de Nicușor Dan să aplice, ilegal, sancțiunea de 35 milioane de euro în ”cazul IOR”.

”Nicușor Dan: Așa… Întrebarea este dacă veți da sau nu veți da această sancțiune?
Răzvan Florea (șef serviciu Poliția Locală): Dacă vom avea toate elementele care…

Nicușor Dan: De o săptămână tot aștept.
Răzvan Florea (șef serviciu Poliția Locală): Trebuie să vedem, mai întâi, cine a făcut fapte…

Nicușor Dan: Nu contează. Este un proprietar care…
Răzvan Florea (șef serviciu Poliția Locală): Este, dar nu…

Nicușor Dan: Deci, o dați sau nu o dați? Asta e singura întrebare. Că, nu mai… M-am săturat de veșnice discuții. Azi, la ora 12.00, veți da această amendă așa cum a solicitat primarul sau nu? Dacă nu, să-mi spuneți… Nu-i mai convocăm, anulăm convocarea, trimitem executor, schimb dispoziția de primar, mă numesc agent constatator, dar asta o să aibă niște urmări!
Răzvan Florea (șef serviciu Poliția Locală): V-am spus, dacă găsim toate elementele ca să putem da această sancțiune, o dăm. Dar, momentan, nu le avem.

Nicușor Dan: Deci, nu o dați…
Răzvan Florea (șef serviciu Poliția Locală): În Legea 24 scrie clar că persoanele fizice sau juridice nu trebuie să diminueze…, nu pot să incriminez proprietarii, ci persoana care a făcut acea faptă, contravenientul.

Nicușor Dan: Deci, nu o dați în forma în care am solicitat-o eu…”

Nicușor Dan a transmis sec: «Vreau amendă în IOR de 150 milioane de lei!»”

Ședința în care primarul general Nicușor Dan a avut o atitudine care poate fi etichetată drept „dictatorială” a avut loc în data de 26 iulie 2023 și s-a desfășurat chiar în cabinetul edilului, potrivit surselor Gândul.

Aceleași surse au precizat cine au fost cei „invitați” de Nicușor Dan pentru a da curs dorinței sale de a fi dată amenda colosală de 35 de milioane de euro. De altfel, scopul declarat al acestei ședințe care a fost convocată de Nicușor Dan era aplicarea unei sancțiuni în valoare de 150 de milioane de lei proprietarului terenului din zona retrocedată a Parcului IOR, adresa fiind str. Constantin Brâncuși, nr. 2.

„Au fost convocați directorul general al Poliției Locale București, Rășică Daniel Mihai, directorul executiv adjunct în cadrul Direcției Control, Maximilian Constantin, Florea Răzvan (n.red. – care a exercitat funcția de șef serviciu, în cadrul Serviciului Control Ecologie și Protecția Mediului, până la data de 08.07.2023), Mariana Perșunaru, director al Direcției Patrimoniu, și consilierul personal al premierului, Radu Costin.

Imediat ce s-a așezat la masa discuțiilor, Nicușor Dan a transmis sec: «Vreau amendă în IOR de 150 milioane de lei».

Primarul general al Capitalei a solicitat acestuia (n.red. – consilierului său, Radu Costin) să meargă să aducă dispozițiile de împuternicire în funcția publică de șef serviciu, pentru a le semna, lucru care nu s-a mai întâmplat nici până în prezent, aceasta fiind o faptă clară de șantaj pe care Nicusor Dan a folosit-o pentru că domnul Răzvan Florea nu a dat curs ordinului ilegal de a da respectiva sancțiune”, au dezvăluit sursele Gândul. (detalii punctuale AICI)

Nicușor Dan, neiertător cu cei care nu l-au ascultat orbește

Ulterior, potrivit surselor Gândul, Nicușor Dan ar fi declanșat o „vânătoare de vrăjitoare” împotriva celor care nu i-au ascultat orbește ordinul de a aplica amenda de 35 milioane de euro.

Pentru a-și duce la îndeplinire țelul propus și pentru faptul că nu a putut decima Direcția Generală de Poliție Locală și Control prin organigramă, Nicușor Dan, prin mâna directorului general Eduard Stroe, a început o serie de mutări/detașări și alte metode de schimbări de raporturi de serviciu cu absolut toți cei care, sub o formă sau alta, au avut legătură cu nesemnarea procesului verbal de sancțiune pentru speța din IOR.

Mai mult decât cele descrise mai sus, un număr de aproximativ opt polițiști locali de la Direcția de Control, din cauza stresului și a presiunii continue, au plecat prin transfer către alte instituții.

Detașați, în scop disciplinar:

  • Rășică Daniel – director general (de la DGLPCMB – PMB);
  • Unga Ilie – director executiv la Direcția Control (de la DGPLCMB – PMB/Prefectură);
  • Constantin Maximilian – director executiv adjunct la Direcția Control (de la DGPLCMB – PMB).

Mutați, în scop disciplinar:

  • Liviu Nedelcu – director general adjunct – mutat din cauza mai multor sesizări fabricate, de pe funcția de director general adjunct – șef Birou sesizări, în Direcția Centrul Istoric (și suspendat din funcția de președinte în Comisia de Disciplină a DGPLCMB);
  • Mihăilă Bogdan Marius – director executiv adjunct – mutat din cadrul Direcției Control (din cauza numeroaselor sesizări pe care le-a făcut și în care a arătat neregulile actualei conduceri), pe funcția de director executiv în Direcția Centrul Istoric;
  • Mariana Duran – polițist local Direcția Control, Serviciul Control Comercial – la Direcția Ordine Publică;
  • Moraru Stela – polițist local Direcția Control, Serviciul Control Comercial – la Direcția Ordine Publică;
  • Komlodi Claudiu – șef Serviciul Control Comercial, Direcția Control – la Direcția Dispecerat Operativ Integrat;
  • Arsene Răzvan – șef Serviciul Control Spații Comerciale, Contracte, Direcția Control – la Serviciul Imagine și Comunicare;
  • Bujoreanu Rodica – polițist local Serviciul Control Spații Comerciale, Contracte – la Serviciul Control Comercial;
  • Dumitrache Lucian –șef Serviciul Control Salubritate, Direcția Control – de la DGPLCMB la PMB;
  • Bania Cristian – șef Serviciul Ordine Publică, Direcția Ordine Publică – la Direcția Control, pe funcția de șef Serviciul Control Salubritate.

Transferați:

  • Florea Răzvan – cel obligat să aplice sancțiunea în zona retrocedată IOR, alături de Mihăilă Bogdan
  • Bujoreanu Bogdan
  • Barbu Tudor
  • Frumosu Adrian
  • Ionciu Daniela
  • Pătrana Sorin”, au mai dezvăluit sursele Gândul, în exclusivitate.

CITEȘTE ȘI:

Un avocat dezvăluie METODA prin care Nicușor Dan TERGIVERSEAZĂ soluționarea litigiilor: „Am cerut să fie amendat pentru abuz de drept procesual”

Judecătorii decid DEFINITIV că Nicușor Dan a greșit când a refuzat autorizația pentru Sanador. Edilul procesoman va plăti despăgubiri din salariul lui

Fost viceprimar al Capitalei, despre „revoluția TERMOFICĂRII” à la Nicușor Dan: „100 km în patru ani. Câte mandate îți trebuie ca să schimbi tot?”

Varșovia vs. Bucureștiul lui Nicușor Dan | DEZASTRU urbanistic după patru ani de mandat „nicușorist”. Avocat: „Se PLÂNGE non-stop și CERȘEȘTE voturi”

Nicușor Dan, încă o GOGOAȘĂ ELECTORALĂ: „Reconstrucția stadionului Dinamo nu are nevoie de PUZ” / Avocat: „Minte! A distrus regulamentele de urbanism”