Prima pagină » EXCLUSIV » EXCLUSIV VIDEO | Gestul pe care promite că îl va face George Simion dacă se va dovedi că este rusofil: „Înseamnă că nu-mi aduc aminte ce fac”

EXCLUSIV VIDEO | Gestul pe care promite că îl va face George Simion dacă se va dovedi că este rusofil: „Înseamnă că nu-mi aduc aminte ce fac”

Invitat la GÂNDUL EXCLUSIV, liderul AUR, George Simion, spune că va ieși din politică dacă se va dovedi că are o relație cu serviciile secrete pro-ruse.

Acuzațiile la adresa președintelui Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, au fost lansate de Anatol Şalaru, fost ministru al Apărării în Republica Moldova în 2015-2016. Acesta din urmă a vorbit  despre o întâlnire pe care George Simion ar fi avut-o la Cernăuți, în urmă cu 12 ani, cu rezidentul FSB, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei.

George Simion neagă aceste informații și spune că iese din politică dacă se dovedesc a fi adevărate.

„Vă dați seama că ies din spațiul public, înseamnă că nu-mi aduc aminte ce fac”, a spus George Simion, la GÂNDUL EXCLUSIV.

În interviul acordat pentru Gândul Exclusiv, George Simion a jurat cu mâna pe Biblie că îl interesează numai România.

Cum s-a ajuns la acuzația că George Simion este rusofil

Totul a pornit de la un interviu recent dat de Anatol Șalaru, în care a spus că a aflat în urmă cu mai mulți ani, de la directorul Serviciului de Informații și Securitate, de ce a fost expulzat George Simion din Republica Moldova: ”Mi-a spus că George Simion este monitorizat de mulți ani de serviciile din Moldova, de serviciile din Ucraina, care au fixat și i-au trimis datele și în Republica Moldova, și probabil și în România, că în 2011, nu mai știu luna, George Simion, la Cernăuți, s-a întâlnit cu rezidentul FSB-ului”.

„Acțiunile lui George Simion nu sunt ceea ce credem noi că sunt, asta mi-a spus director SIS. Mi-a mai spus că, la noi, în Moldova, George Simion se întâlnește des cu Marc Caciuc, care era omul serviciilor rusești. Și probabil că s-a mai întâlnit”, potrivit declarațiilor lui Anatol Șalaru, pentru site-ul „În linie dreaptă”.

George Simion a răspuns acuzațiilor lansate de Anatol Șalaru, într-o confruntare directă cu acesta, la GÂNDUL EXCLUSIV. (Informații complete aici…)

Urmăriți interviul integral:


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | George Simion, pus în fața acuzațiilor de spionaj pro-Rusia. „Jur pe Biblie că mă interesează doar de România”

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele

Citește și