România are un sistem bancar solid, dar și o particularitate în plus, comparativ cu țările membre ale Uniunii Europene – intermedierea financiară foarte scăzută. Iar pentru ca economia să devină performantă și să absoarbă fonduri de la Bruxelles este nevoie de creșterea digitalizării, educație financiară crescută, simplificarea procedurilor de creditare, pentru că – în context european – „sunt foarte multe oportunități și important să le înțelegem și important să acționăm”.
Declarația îi aparține europarlamentarului Cristian Bușoi și a fost făcută în cadrul Conferinței GÂNDUL „Banking Innovators SUMMIT” – Oportunități pentru sistemul bancar românesc – Inspirație din modelele europene.
În discursul său, europarlamentarul Cristian Bușoi a legat finanțarea și oportunitățile din sistemul bancar în contextul strategiei industriale a Uniunii Europene, mai ales că este președintele Comisie de Industrie și Energie (ITRE) și membru supleant în cadrul Comisiei Economice (ECON).
“Într-adevăr, s-a dovedit că și în România – și cum a amintit și domnul ministru -, în ciuda unor crize succesive COVID, problema legată de prețurile mari în sistemul energetic, evident, riscurile geopolitice, războiul din Ucraina, invazia ilegală a Ucrainei, sistemul bancar european a dovedit că este rezilient, ba chiar în 2023 a generat și o bună profitabilitate.
Deci avem un sistem bancar solid, atât la nivel european, cât și în România.
Există un risc de fragmentare, că avem încă un sistem fragmentat, de exemplu, dacă avem un șoc într-o țară, ea nu poate fi absorbit într-o altă țară europeană. Pe anumite alte domenii avem o piață unică pe care am construit-o în câteva decenii. Pe sistemul bancar analiștii spun că încă avem o fragmentare destul de serioasă”, a precizat Cristian Bușoi.
Însă, întregul sistem se confruntă cu noi provocări pentru sistemul bancar, dar și oportunități.
“Vin challenge-uri, vin provocări care până acum nu erau luate foarte mult în seamă, nu erau printre cele obișnuite în riscurile operaționale. Exemplu – cyber-riscurile cu care băncile se vor lovi din ce în ce mai mult, pe lângă lupta împotriva fraudei și împotriva spălării de bani. Dar sunt și foarte multe oportunități. Și aceste oportunități țin de nevoia de a reporni industria europeană și de a ne concentra foarte mult pe industriile viitorului, pe tehnologiile verzi, pe bio-tehnologii, dar și pe zona digitală, inteligența artificială”
“Am avut privilegiu săptămâna aceasta, la Strasbourg, să am o întâlnire cu profesorul Mario Draghi, fostul premier al Italiei și fostul președinte al Băncii Centrale Europene.
Profesorul Draghi pregătește un raport, o strategie pentru creșterea competitivității industriei și economiei europene. Și, dincolo de prețurile mari la energie, la electricitate, de sistemele acestea extrem de birocratice, de întârzieri în ceea ce privește partea de permitting, de provocările pe care le avem în ceea ce privește resursa umană – încă nu suntem de de ajuns de inovativi, nu susținem inovația îndeajuns de mult, mai ales în ceea ce privește tehnologiile viitorului, comparativ cu marele nostru aliat strategic, SUA, dar din ce în ce mai mult chiar în pe anumite domenii.
Chiar comparativ cu China sau cu alte țări asiatice, o foarte mare problemă o vede (n.red. – profesorul Mario Draghi) în finanțarea pentru a crește competitivitatea, finanțarea la nivel european, dar și la nivelul statelor membre”, a evidențiat europarlamentarul român.
De aceea, creșterea competitivității este legată, la nivel european, de finanțare și atragerea de noi fonduri.
“Fondurile europene nu sunt suficiente, evident, pentru România reprezintă o mare oportunitate, dar nu sunt suficiente ca să facem tranziția verde, tranziția către digital, tot ceea ce înseamnă investițiile în quantum computing, în inteligența artificială și toate aceste lucruri. Sistemul bancar trebuie să vină aici, acolo unde, evident, proiectele și viziunile sunt convergente cu procedurile sistemului bancar, dar și poate și alt gen de proiecte. Iar aici partea de garantare, inclusiv la nivel european, așa cum a fost planul Juncker, așa cum este Invest EU”
Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din Parlamentul European
Europarlamentarul Cristian Bușoi a identificat și particulatățile României, dar a venit și cu soluții pentru a înțelege și de a beneficia de pe urma oportuniților acestei perioade.
“România are și o particularitate în plus legată de intermedierea financiară foarte scăzută, cea mai scăzută din Uniunea Europeană. Aici sunt și particularitățile României, foarte multe IMM-uri care având capital negativ nu pot fi… Și aici trebuie schimbate niște legi, niște reguli, trebuie stimulați proprietarii de IMM-uri să capitalizeze, să treacă în capital, poate chiar prin anumite reguli fiscale. Și mă uit la dl. ministru Nazare (n.red. – senatorul Alexandru Nazare, fost ministru al Finanțelor), la domnul ministru Câciu, evident, știu mult mai bine creșterea digitalizării, educație financiară crescută pentru populație pentru antreprenorii români, poate și anumite proceduri de simplificare în acordarea creditelor, dar în contextul european cred că sunt foarte multe oportunități și important să le înțelegem și important să acționăm”, a conchis Cristian Bușoi.
Partenerii conferinței GÂNDUL „Banking Innovators SUMMIT” – Oportunități pentru sistemul bancar românesc – Inspirație din modelele europene au fost Exim Banca Românească, Banca Transilvania, Alphsa Bank și Fondul Național de Garantare, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Între prunderie Mici și Mijlocii (FNGCIMM).
Citește și:
GÂNDUL GREEN | Care este rolul Transelectrica în lanțul valoric al energiei electrice