Cum a devenit CEAUȘESCU, din țăran cu patru clase, „un nod al unor relații politice de nivel mondial”. I-a FURAT strategia lui Dej și l-a dat uitării
În perioada comunistă, mai ales atunci când țara era condusă de Nicolae Ceaușescu, relația României cu China și statele din Occident a trecut prin una dintre cele mai înfloritoare perioade. Deși se baza pe strategia începută de Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ceaușescu și-a asumat toate meritele pentru ceea ce aveau să fie în anii ’70 relațiile strânse cu regimul din China, democrația americană și oficialii din Israel, dar nu numai.
Pe parcursul celor 22 de ani în care Ceaușescu s-a aflat la conducerea României, liderul comunist a încercat să mențină și să creeze relații externe bune cu diferite state din lume, mai ales China și Statele Unite ale Americii, pe măsură ce urma planul de îndepărtare a României față de Uniunea Sovietică și întărirea imaginii de stat independent de orice regim extern.
Pentru a înțelege mai bine contextul în care se petreceau aceste lucruri, „GÂNDUL” a discutat cu istoricul Lavinia Betea, care aduce în atenția publicului și rolul pe care l-a avut Gheorghe Gheorghiu-Dej în distanțarea față de regimul de la Kremlin și dezvoltarea economiei românești.
Ruptura iremediabilă dintre Uniunea Sovietică și China
„După «raportul secret» prezentat de Nikita Hrușciov la Congresul al XX-lea al PCUS (1956) în care denunță «cultul personalității» și crimele lui Stalin – act prin care, după cum se va vedea ulterior, urmărește consolidarea propriei puteri -. între conducerea sovietică și cea chineză se produce o ruptură.
În principal, Mao nu mai acceptă Moscova ca unic pol de putere. Este o chestiune extrem de gravă această fisură a lumii comuniste care ținea să se prezinte ca «unitate de monolit».
Cu atât mai mult cu cât disensiunile, ulterior și conflicte în zona de graniță, au ca actori două state cu imens potențial uman și nu numai”, a explicat istoricul.
O contribuție uitată
Lavinia Betea a subliniat faptul că și românii voiau să iasă de sub hegemonia sovietică mai ales în contextul în care blocul statelor comuniste europene a fost încorporat în două organizații suprastatale – ”una militară, Tratatul de la Varșovia (OTAN), cealaltă cu caracter economic, CAER, ambele dirijate de sovietici în stil dictatorial” – și „inclusiv votul la ONU le era dictat de Kremlin”.
Gheorghiu-Dej, predecesorul lui Ceaușescu, inițiază o strategie pentru o anumită independență, pe ambele planuri. Cumpără tehnologii, licențe, chiar anumite capacități productive din Occident, anulând astfel limitarea la țările din CAER. Așa cum dovedesc stenogramele, la nivelul conducerii OTAN, se pune pe plan de egalitate cu liderii sovietici, exercitându-și dreptul de veto la propunerile apreciate de el ca neconvenabile”, a punctat Lavinia Betea.
În plus, deși Ceaușescu și-a asumat treptat mai toate meritele în ceea ce privește aproprierea României de China, în fapt, „planul apropierii de chinezi și pledoaria păcii între cele două super-puteri comuniste” fusese inițiat de Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Ceaușescu și prima vizită în China
Deși în plină glorie, Nicolae Ceaușescu a realizat mai multe vizite în China și alte țări din zona asiatică. Prima dată când avea să cunoască din prima linie regimul comunist din China se întâmpla în 1964, atunci când era al doilea om în partid, deci în calitate de secretar al CC cu chestiuni organizatorice.
Odată ce relațiile dintre regimul de la Kremlin și cel din China se destabilizaseră, românii și-au asumat misiunea de pacificatori „în numele marxism-leninismului”, așa cum a explicat Lavinia Betea, pentru Gândul.
„O delegație condusă de Maurer, din care au făcut parte Emil Bodnăraș, Chivu Stoica și Nicolae Ceaușescu, s-a deplasat, în martie 1964, în China. Desigur, cu informări făcute sovieticilor despre proiect și rezultate. La întoarcere, în aceleași scopuri de informări ale liderilor din zonă interesați, delegații s-au oprit și în Phenian, și în Hanoi. Cele discutate erau în categoria marilor secrete. Presa comunica atunci că în perioada de…, o delegație compusă din… a vizitat…, a purtat convorbiri oficiale cu…, atmosfera a fost tovărășească sau prietenească. Sau amândouă”, a precizat istoricul.
România, un stat „prieten”
Imaginea României ca stat ce iese de sub influența sovietică avea să se contureze din ce în ce mai puternic.
Presa liberă afla însă din aceste sumare informații ceea ce dorea conducerea de la București: că au ieșit din corul dirijat de Kremlin, că nu mai sunt de acord, ca în vremea schismei Tito-Stalin, să se manifeste în tiparul «neagreații, dușmanii Moscovei sunt și ai mei»”.
Chiar dacă relațiile dintre Mao Zedong (conducătorul Chinei în perioada 1946 – 1976) și Nikita Hrușciov (aflat la conducerea Uniunii Sovietice în perioada 1955 – 1964) aveau să rămână la fel de reci, vizitele românilor în China aveau să facă din România „singura țară din blocul comunist care menține bune relații și are legătură și cu China, și cu Uniunea Sovietică”, a punctat Lavinia Betea.
Totodată, acest „statut”, dar mai ales relația cu China, aveu să îi consolideze țării un loc important în atenția Occidentului, ceea ce în 1969 se traduce și în vizita președintelui american Richard Nixon în România.
Oficiala schimbare de paradigmă
Tot în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, România își enunța și consolida poziția și direcția în ceea ce privește politica externă, dezvoltând relații cu toate țările lumii. De asemenea, își proclama independența și suveranitatea în cadrul blocului comunist, punând accentul pe „neamestecul în treburile interne şi integritate teritorială”.
„În mai 1964, a fost dat publicității un document programatic cu semnificație de nou curs al politicii externe românești, mai cunoscut sub numele de Declarația din aprilie 1964.
Prevalându-se de paradigma «coexistenței pașnice» a celor două sisteme politice mondiale – regimuri comuniste și regimuri capitaliste -, conducerea de la București anunța că fiecare partid comunist are dreptul de a-şi elabora singur, fără imixtiuni externe, propria politică.
De menționat că în țările lagărului comunist, partidul unic reprezintă puterea. Că fiecare partid răspunde doar în faţa poporului său, nu există un partid «părinte» sau «frate mai mare», toate partidele comuniste sunt egale, indiferent de cât de mare este ţara pe care-o reprezintă.
Iar între statele socialiste, relaţiile să fie de respectare a independenţei şi suveranităţii naţionale, neamestec în treburile interne şi integritate teritorială. Și foarte important: România anunță că va dezvolta relații cu toate țările lumii, indiferent de regimul lor politic, pe baza principiilor enunțate anterior și a avantajului reciproc”, explicat istoricul Lavinia Betea pentru Gândul
Roadele culese de Nicolae Ceaușescu
Deși acest plan fusese conceput de echipa lui Dej, cele mai multe și bogate roade aveau să fie culese de Nicolae Ceaușescu, odată cu instalarea la conducerea României, în 1965.
Ceaușescu a devenit un nod al unor relații politice de nivel mondial: România era singura țară socialistă care avea relații deopotrivă cu China și URSS, iar din 1967 până în a doua jumătate a anilor 1980, singura cu relații bune cu Israelul și țările arabe. Vor fi un capital de prestigiu, imagine și profit pentru Ceaușescu”, a punctat istoricul.
Fiu de țăran cu doar patru clase, Nicolae Ceaușescu avea să fie adulat în timpul vizitelor din „Asia roșie” făcute în 1971. Impresionat peste măsură de felul ân care era primit, precum și de ambițiile economice ale regimului din China, conducătorul României avea să schimbe cursul istoriei în țara pe care o conducea.
„Vizita din 1971 în Asia roșie au impus-o atenției publice, cu efect exacerbat, scriitorii, intelectualii, artiștii, care au corelat impactul ei cu «tezele din iulie» date publicității curând după revenirea lui Ceaușescu în țară. Obligațiile impuse creatorilor și tuturor formatorilor de a-și subordona creația, munca imperativelor «dezvoltării conștiinței socialiste» prin propagarea ideologiei comuniste și promovarea valorilor naționale li s-au părut o remanență a impresiilor produse de «revoluția culturală» chineză. Așa cum o spune însuși Ceaușescu în ședința conducerii partidului de după vizita sa, cele văzute l-au convins că măsurile elaborate deja sunt juste, eficiente. S-a exprimat, desigur, în alți termeni”, a explicat Lavinia Betea.
Iritatea rușilor
Turneul din țările asiatice întreprins de Ceaușescu avea, dincolo de scopurile economice ale celor două țări, și unul de imagine. Primit peste tot cu ample ceremonii și festivități, la care participau mii de oameni de toate vârstele, cu un fast nemaiîntâlnit de Ceaușescu, imaginile cu liderul comunist român și cel chinez aveau să lase o urmă adâncă în orgoliul sovietic.
A fost, desigur, ceva nemaivăzut, mulțimile de chinezi de toate vârstele scoase în stradă care aclamau conducătorii României, agitau stegulețe, baloane, flori, stadioane cu lozinci scrise din trupuri… Având în vedere încă proastele relații dintre Pekin și Moscova, imaginile acestea vor fi stârnit rumoare și în alte capitale ale lumii. Ceea ce voiau de altfel și Mao, și Ceaușescu – să-i irite pe ruși. Și au reușit, după cum arată documentele de arhivă”, a dezvăluit istoricul.
„Ce le putem vinde?”
Însă, dincolo de imaginile pline de fast, de ceremoniile grandioase și stadioanele pline, vizitele oficiale ale lui Ceaușescu (nu numai în China) aveau un scop precis – prosperitatea economică a României.
Acum când avem acces la stenogramele nucleului de decizie și nu numai, constatăm că punctul lor de greutate sunt acordurile economice. (…) Anecdotic spus, noi, în anii ’80, credeam că soții Ceaușescu fac turism în țările africane. Dar programul în sine, cu întreg disconfortul de climă, cazare etc. și… aglomerare, îl vezi, din documente, ca pe-un supliciu. Problema esențială era: «Ce le putem vinde și în ce ne pot plăti aceștia?»”, a subliniat Lavinia Betea.
În încercarea de distanțare față de Uniunea Sovietică și de menținere a unor relații bune cu mai multe țări, Nicolae Ceaușescu voia să asigure României o independență fără precedent în istoria ei comunistă.
China, o piață extraordinară
„Cu China, relațiile economice și nu numai au fost intense. Țara a fost industrializată pe modelul Uniunii Sovietice. în sensul că s-a țintit la parcursul primei și celei de-a doua revoluții industriale din Occident și America, accelerându-le ritmul.
Programul economic preconiza o dezvoltare «armonioasă» a tuturor ramurilor economice, cu repartizare proporțională pe întreg cuprinsul țării, consensual și dezirabilității de eliminare a șomajului. Ceea ce a generat o criză atât în domeniul surselor și piețelor de aprovizonare cu materii prime, cât și al piețelor de desfacere.
În macro-proiectul economic al României a prevalat visul de a transforma țara într-un agent activ pe piața mondială prin exportul de produse industriale de un anume nivel calitativ, în așa-zisele țări în curs de dezvoltare, deși însăși România era o astfel de țară”, a explicat Lavinia Betea.
Astfel, România găsea în China o piață economică care îi aducea prosperitate, ceea ce întărea relațiile bune nu doar din punct de vedere economic, ci și pe alte planuri. Istoricul Lavinia Betea a spus, pentru Gândul, că însuși Ștefan Andrei, fost ministru de Externe în perioada lui Ceaușescu, i-a povestit cum China „a fost o piață extraordinară în ambele sensuri comerciale”.
Pe baza prieteniei cu românii și altor interese, China «înghițea» camioane, tractoare, autoturisme, locomotive, mașini și utilaje agricole cu sutele de mii. Le-am vândut utilaj petrolier, armament… Iar resursele naturale ale Chinei, ca și în zilele noastre, contau enorm”, a punctat istoricul.
Planul unic, aprobat de partid
Totodată, istoricul a subliniat faptul că „economiile țărilor cu regim comunist funcționau pe baza unui plan unic, aprobat de partid”. Cu alte cuvinte, toate planurile, înțelegerile sau acordurile trebuiau aprobate de conducerea partidului. Nimic nu mișca în frontul economic fără acordul conducerii de partid.
„Relațiile comerciale de import-export, exceptând zona CAER, funcționau ca o piață liberă, aliniindu-se cererii și ofertei. Doar că negociatorii erau totdeauna de la vârf, cele convenite între delegațiile de experți dintr-o țară și alta având nevoie de aprobarea nucleului conducerii partidului pentru înțelegerile preliminare și acordurile finale”, a mai spus Lavinia Betea.
În mod indirect, populația României beneficia de acordurile economice stabilite de conducerea țării. Deși datele și cifrele oficiale nu erau făcut publice, în viața de zi cu zi, românii se bucurau de obiectele importate din China.
În amintirile celor din generația mea sunt vii amintirile unora dintre produsele chinezești. Foarte practică era lenjeria de iarnă din bumbac pentru bărbați și, la categoria lux, seturile de șapte chiloți bikini cu zilele săptămânii imprimate pe ei.
Radiere, creioane, batiste imprimate cu dragoni, păsări phoenix și hăinuțe brodate pentru copii… obiecte lucrate altfel decât în spațiul european. Ce intra pe poarta combinatelor industriale și de unde provenea, nu cunoșteam noi”, ne-a povestit Lavinia Betea, născută în martie 1956.
Vizitele în Statele Unite ale Americii
Datorită relației cu China, dar și a politicii externe deschise către Occident, România beneficiază de atenția Statelor Unite ale Americii. Pe 2 august 1969, sosea la București președintele Statelor Unite ale Americii, Richard Nixon, la invitația lui Nicolae Ceaușescu.
Momentul este cu atât mai important cu cât venea la doar un an după intervenția Uniunii Sovietice în Cehoslovacia și refuzul României de a lua parte la „Primăvara de la Praga”. Totodată, marca și două premiere: prima vizită a unui preşedinte american în România şi prima vizită într-o ţară socialistă după cel de-al Doilea Război Mondial.
Un an mai târziu, Nicolae Ceaușescu făcea prima vizită oficială în SUA, la invitația președintelui american. În 1973 (4 – 7 decembrie), Nicolae Ceaușescu avea să fie din nou primit de Nixon, de data aceasta cu mult mai mult fast.
Cuplul Ceaușescu avea să fie găzduit la una dintre cele mai frumoase reședințe – Blair House -, unde liderul român a avut și câteva întâlniri de maximă importanță: cu Hendrich Johannes Witteveen, preşedintele Fondului Monetar Internaţional, şi Robert McNamara, preşedintele Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Dezideratul lui Ceaușescu: clauza națiunii celei mai favorizate
Nicolae Ceaușescu mai avea să vizite țara de peste ocean în iunie 1975, atunci când s-a întâlnit cu președintele american Gerald Ford. În urma acestei vizite, România primea clauza națiunii celei mai favorizate, dovadă a bunelor relații economice bilaterale dintre țara noastră și Statele Unite ale Americii.
Ulterior, în aprilie 1978, la invitația președintelui Jimmy Carter, Ceaușescu avea să ajungă din nou peste ocean.
După vizită din America, a avut loc o creştere a comerţului exterior şi în acelaşi timp ne-au vândut licenţe în tehnică de vârf. La noi era sfânt: ceea ce primeam din Vest, nu dădeam Uniunii Sovietice. Ceea ce se spune că România era o rampă, prin care luăm şi dădeam… nu, e o tâmpenie! Pentru că nici sovieticii nu ne cereau. Aveau ei mijloacele lor, aveau o armată de spioni”, spunea Ştefan Andrei, fost ministru de Externe al României.
Începutul sfârșitului
Relațiile dintre România și Statele Unite ale Americii aveau să fie bune până la mijlocul anilor ’80. Avertizat fiind în legătură cu respectarea drepturilor omului în România și a libertăților religioase, Ceaușescu respinge criticile aduse de americani. Astfel, clauza națiunii celei mai favorizate (care fusese reînnoită de câteva ori) este în cele din urmă retrasă.
Însă, înainte ca Washingtonul să facă anunțul oficial în 1988, Nicolae Ceaușescu face public faptul că renunță la această clauză. Relațiile dintre România și SUA se răcesc iremediabil în ultimii ani ai regimului ceaușist.
„Raportat la mărimea și populația Chinei, Ceaușescu a beneficiat de cultul personalității mai mult chiar decât Mao”
Gândul: Dincolo de beneficiile economice reciproce, cum se mai contura relația dintre România și China?
Lavinia Betea: În plan politic, conducătorii români au fost totdeauna siguri de sprijinul Chinei. Explicit a fost acesta în 1968. Discutau altfel și cu sovieticii, pe fundalul Chinei. Au avut parte de profit și chinezii, altfel aceste relații n-ar fi funcționat.
Conform teoriei echității sociale, și disoluția unui cuplu de iubiți se produce atunci când unul are impresia că oferă mai mult decât primește… În timpul „revoluției culturale”, „gărzile roșii” au vandalizat ambasadele occidentale, China a rămas fără legături cu Europa. Acestea au trecut prin București, desigur pe căi invizibile cetățenilor. Și nu în ultimul rând, posibilitățile chinezilor de informare despre ce se întâmplă în Tratatul de la Varșovia și în lume. Ceaușescu îl primea și informa des și exclusivist pe ambasadorul Chinei la București.
Cum au influențat vizitele lui Ceaușescu în China direcția economică și politică a României în anii următori?
Nu se poate afirma, documentat, că niște vizite anume ar fi influențat politica lui Ceaușescu, altele decât cele de după război în Uniunea Sovietică. Să te primească Mao cu fast, să te găzduiască și plimbe prin țară cu zilele ar avea impact mediatic și în zilele noastre, în cazul oricărui lider invitat de actualii conducători chinezi, deși aceștia n-au aura lui Mao cu „marșul cel lung” și celelalte. Relațiile acestea ale României cu China sunt o pagină de istorie care onorează.
Cum au fost privite aceste vizite în retrospectivă, după căderea regimului Ceaușescu?
După căderea lui Ceaușescu, din păcate, nu s-a ținut seama de această colaborare și prietenie deja tradițională. Deși n-am fi avut decât de câștigat.
„Un «nu» hotărât”
În ce măsură modelul chinez de dezvoltare a influențat politica economică a României sub Ceaușescu?
Ceaușescu nu a agreat „revoluția cultură”, ca dezordine și haos produse de tinerii revoluționari. Cred că i-ar fi dat frisoane gândul că niște uteciști de-ai noștri s-ar apuca să-i tragă de cravată sau de barbă pe unii „îmburgheziți” din partid sau administrație și să le ceară public socoteală. A fost însă total ostil strategiei chineze de introducere a economiei de piață, a proprietății private, a îngăduirii îmbogățirii.
Când Gorbaciov a lansat perestroika, a fost bucuros că îi are de partea sa și pe chinezi în menținerea conducerii partidului unic. A fost, probabil, un argument al persistenței sale în fatala nealiniere la perestroika.
Cu „zonele libere”, introducerea capitalului străin în China, proprietatea privată… „un«nu» hotărât”, cum zicea el.
Bulă, mai prieten cu chinezii
Există anecdote sau detalii mai puțin cunoscute despre întâlnirile dintre Ceaușescu și liderii chinezi?
Bulă – Păcală al nostru din fostul regim – se cunoștea mai bine cu liderii sovietici și cu rusul Ivan decât cu chinezii. Am auzit o singură anecdotă al cărei cadru are și un substrat real. Pentru că la întâlnirile acestea de vârf, șefii de state se informau unii pe alții, schimbau opinii despre politica mondială. Iar românii, cum spuneam, erau sursă de informații primară pentru chinezi.
Bancul zice că: expune Ceaușescu lui Mao evoluția conflictului arabo-israelian, același teritoriu disputat, imposibilitatea de soluții care mulțumesc ambele părți… „Evreii câți sunt acolo?”, a întrebat Mao. „Păi să tot fie către zece milioane”, răspunde Ceaușescu. „Ce mare problemă?! Mai construim vreo zece hoteluri și îi cazăm în China pe toți!”
„Teoria filosofică” made in China
Ce elemente ale ideologiei maoiste a încercat Ceaușescu să adopte sau să adapteze în România?
După cum mi-a relatat același Ștefan Andrei, nu înțelegeau românii mare lucru din ideile ciuce ale nord-coreenilor, nici din altoiul confucianismului la marxism. În anii aceia, când socialismul științific era o disciplină care se preda în toate liceele și instituțiile de învățământ superior din România, precum și în învățământul de masă, o singură „teorie filosofică” purta etichetata de proveniență China: teoria contradicțiilor neantagoniste.
Ce presupune această teorie?
Toate societățile anterioare au avut ca „motor” contradicțiile antagoniste dintre clasa exploatatoare și cea exploatată, rezolvate prin revoluție. În regimul socialist, există niște contradicții, dar neantagoniste, care se rezolvă prin programul de partid.
Cultul personalității
A existat o tentativă de replicare a cultului personalității lui Mao în România, inspirată de experiențele din China?
Da și nu. Dar exemplul și viziunea Chinei în chestiunea „cultului personalității” au fost agreate încă din vremea lui Dej. Și în discuțiile acelea, Ceaușescu a fost vocal.
După ce Hrușciov denunță „cultul personalității” lui Stalin, chinezii afirmă că este o greșeală istorică. Și, spun ei, dacă un conducător este bun, de ce să nu-l lauzi? Justificarea aceasta va fi preluată în conclavurile din București. Și mai apoi Ceaușescu a beneficiat cu asupra de măsură. Raportat la mărimea și populația Chinei, aș spune că mai mult chiar decât Mao.
CITEȘTE ȘI: