Cum a „epurat” Nicușor Dan Poliția Locală pentru a impune amenda ABSURDĂ de 35 mil. € în cazul IOR. „Ce sunteți voi, polițiști sau căcăcioși?“
O zonă de 12 ha de teren din Parcul IOR, retrocedată, s-a transformat într-un câmp de luptă între proprietari și Nicușor Dan, primarul general al Capitalei. Acesta a acuzat proprietarii că au permamentizat un adevărat „dezastru ecologic”, ulterior ajungându-se la o amendă colosală – 174.760.000 lei, aproximativ 35 milioane euro.
În procesul-verbal se specifică faptul că „spațiul verde” ar fi fost diminuat cu 8.738 mp, prin acțiuni „succesive” de decopertare a stratului de iarbă și prin extragerea rădăcinilor copacilor tăiați.
Numai că, potrivit informațiilor obținute de Gândul, în exclusivitate, amenda uriașă dată de Nicușor Dan proprietarilor terenului este nu numai „degeaba”, ci și o consecință directă a dorinței primarului general al Capitalei.
Edilul și-ar fi impus punctul de vedere într-o ședință-fulger unde au fost convocați, pentru a „executa ordinul lui Nicușor Dan”, toți cei implicați în această acțiune.
Nicușor Dan: „În sfârșit, Poliția Locală a Municipiului București se comportă ca o autoritate”
În luna octombrie a anului trecut, Nicușor Dan a anunțat că proprietarii zonei retrocedate din Parcul IOR au fost amendați – în baza Legii 24/2007 privind spațiile verzi – cu suma de 35 de milioane de euro și a felicitat Poliția Locală pentru că s-a comportat „ca o autoritate”.
„Am venit să anunțăm amenda pe care Poliția Locală a dat-o ieri proprietarului din Parcul IOR, doamna Cocoru, în sumă de 35 de milioane de euro. Țin să felicit Polița Locală a Municipiului București pentru acest gest. În sfârșit, Poliția Locală a Municipiului București se comportă ca o autoritate care apără interesele cetățenilor. Este un articol care penalizează schimbarea destinației spațiului verde sau reducerea suprafeței spațiului verde cu o sumă între 10.000 și 20.000 lei/mp”, a declarat Nicușor Dan.
Problema este că terenul respectiv nu este încadrat ca spațiu verde în niciun document oficial, ci este intabulat „curți construcții”, conform extrasului de carte funciară.
Potrivit documentului, un teren poate fi spațiu verde ori prin încadrarea în PUG în zonă „V” ori prin înregistrarea în registrul Spațiilor Verzi. La nivelul Municipiului București Registrul Spațiilor Verzi nu este finalizat, nu are valoare administrativă și nu poate produce efecte juridice.
Mai mult, la data emiterii dispoziției de restituire, zona nu făcea parte din Parcul Titan (sau fost Parc Balta Albă sau Parcul IOR, actual Parcul Alexandru Ioan Cuza), caz în care acesta s-ar fi situat în conformitate cu P.U.G în vigoare, prin HCGMB nr. 269/2000, la categoria “V” în care este inclusă „ZONA SPAȚIILOR VERZI”.
Ce nu a spus Nicușor Dan în luna octombrie. O ședință-fulger convocată în cabinetul edilului
În data de 26.07.2023 – potrivit surselor Gândul – s-a desfășurat o ședință „furtunoasă” chiar în cabinetul lui Nicușor Dan, primarul general al Capitalei.
„Au fost au fost convocați directorul general al Poliției Locale București – Rășică Daniel Mihai, directorul executiv adjunct în cadrul Direcției Control – Maximilian Constantin, Florea Răzvan (care a exercitat funcția de Șef Serviciu, în cadrul Serviciului Control Ecologie și Protecția Mediului până la data de 08.07.2023), Mariana Perșunaru – director al Direcției Patrimoniu și consilier personal Radu Costin”, au declarat sursele Gândul.
Scopul declarat al acestei ședințe care a fost convocată de Nicușor Dan era aplicarea unei sancțiuni proprietarului terenului din zona retrocedată de la adresa Str. Constantin Brâncuși , nr. 2 (IOR), în valoare de 150 de milioane de lei.
„Imediat ce s-a așezat la masa discuțiilor, Nicușor Dan a transmis sec că «vreau amendă în IOR de 150 milioane de lei»”, au dezvăluit sursele Gândul.
„Maximilian Constantin – directorul executiv adjunct în cadrul Direcției Control – a adus la cunoștința primarului general că, la momentul respectiv, nu exista Șef Serviciu pentru Serviciile de Control Ecologie și Protecția Mediului și pentru Serviciul Desființări Construcții Ilegale și l-a întrebat pe primarul general Nicușor Dan ce face cu deciziile de numire în funcția de Șef Serviciu al Serviciului Control Ecologie și Protecția Mediului și Șef Serviciu Desființări Construcții Ilegale pentru care deciziile anterioare de numire au expirat pe data de 08.07.2023.
Primarul General l-a întrebat pe consilierul pesonal Radu Costin dacă «hârtiile sunt pe biroul dumnealui”, acesta răspunzând că nu sunt pe birou, ci se află la doamna Pungă pe birou, primarul general întrebând de ce sunt la doamna Pungă, iar consilierul a răspuns că nu știe motivele pentru care acestea se află la ea.
Primarul general al Capitalei a solicitat acestuia să meargă să aducă dispozițiile de împuternicire în funcția publică de Șef Serviciu, pentru a le semna – lucru care nu s-a mai întâmplat nici până în prezent, aceasta fiind o faptă clară de șantaj pe care Nicusor Dan a folosit-o pentru că domnul Florea nu a dat curs ordinului ilegal de a da respectiva sancțiune.
Florea Răzvan a ocupat, cu delegare de atribuții și salariul aferent, timp de aproximativ 5ani, până la data de 08.07.2023 (3 ani pe mandatul lui) această funcție”, au mai dezvăluit sursele Gândul.
Nicușor Dan a impus amenda de 35 milioane euro: „Ce sunteți voi, polițiști sau căcăcioși?”
În data de 27.07.2023, ora 09:30, în zona retrocedată – zona alipită Parcului IOR, – a avut loc o desfășurare de „forțe”, fiind prezenți Nicușor Dan, directorul general Rășică Daniel, directorul executiv adjunct Maximilian Constantin, directorul executiv adjunct Mihăilă Bogdan, polițistul local Florea Răzvan, polițistul local Codreanu Constantin, un avocat din partea casei de avocatură despre care Nicușor Dan a afirmat că se va ocupa de speță, funcționari publici din cadrul Direcției Patrimoniu, reprezentanți ai firmei de topometriști, Polițiști locali din cadrul Serviciului Intervenții la Evenimente precum și câțiva consilieri personali ai primarului general al Capitalei.
- Sursele Gândul spun că Nicușor Dan a indicat topometriștilor să măsoare o suprafață de teren din terenul de 12 ha, prin indicarea cu mâinile a unei zone aleatorii spunând: „Luați și voi așa, până la pomii aceia, spre alee, până în maldărul acela de lemne”.
- Pe terenul indicat, au precizat sursele Gândul, exista vegetatie crescută aleatoriu și doar pe mici porțiuni de pe această suprafață exista pământ.
Deși i s-a transmis că acea amendă de aproape 35 milioane de euro nu poate fi aplicată, întrucât cartea funciară specifica foarte clar că terenurile sunt încadrate la categoria „Curți-construcții”, Nicușor Dan a cerut redactarea amenzii pentru „diminuarea suprafeței spațiului verde, pentru aproximațiv 7.500 mp, cu amenda maximă de 20.000 lei pe mp”.
„În acel moment au reînceput discuțiile cu privire la faptul că nu poate fi aplicată amenda acolo, pe loc, întrucât niciun agent constatator din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București nu a constatat vreo diminuare a suprafeței spațiului verde (terenul prezenta vegetație crescută spontan pe toata suprafață acestuia cu mici porțiuni goale de pământ), pentru că nu existau contravenientul, data și ora săvârșirii contravenției, prevederi obligatorii pentru întocmirea unui proces verbal de sancțiune.
Nicușor Dan a afirmat pe un ton foarte agresiv și impunător, în fața tuturor celor prezenți că «decizia a fost deja luată», să fie aplicată acea sancțiune și că, dacă nu este aplicată, o să ia atribuțiile polițiștilor, va aplica dumnealui amenda respectivă, iar pe toți cei prezenți din cadrul DGPLCMB îi va băga în comisia de disciplină, afirmând că «ce sunteți voi, polițiști sau căcăcioși?»”, au mai declarat sursele Gândul, în exclusivitate.
Garda de Mediu confirmă că terenul respectiv nu are categoria de folosință „Spațiu Verde”
În data de 01.08.2023 Direcția Control – prin adresa nr. 56057 – a solicitat Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul General un punct de vedere privind aplicabilitatea dispozițiilor Legii 24/2007 pentru terenul proprietate privată în suprafață de aproximativ 12 ha la care a fost primit răspunsul 56813/03.08.2023, din care reiese foarte clar că pentru terenul respectiv nu se poate aplica sancțiunea impusă de Nicușor Dan.
„Prin prezentarea de date ireale și prin fals în înscrisuri s-a aplicat PVCSC seria C nr. 0042203, în valoare de 174.760.000 lei”
Nerăbdător să aplice sancțiunea de aproape 35 milioane euro, Nicușor Dan s-a răzbunat, la propriu, pe cei de la Poliția Locală.
„A reafirmat că le va lua atribuțiile, va revoca Dispoziția Primarului General 603/2019 prin care suntîmputerniciți să aplice Legea 24/2007, va scrie dumnealui amenda, dar toate acestea vor avea urmări asupra lor”, au mai dezvăluit sursele Gândul.
După ce a primit răspunsul Direcției Control la solicitările venite din partea Direcției de Mediu, Nicușor Dan a făcut câteva declarații în presă, afirmând cum că este nemulțumit de activitatea Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București și că va demite conducerea acesteia pentru modul în care a fost gestionată problema din zona retrocedată IOR, lucru care s-a întâmplat în data de 02.10.2023, cu mențiunea că nu a demis pe nimeni ci numai a detașat.
Dar:
- În data de 02.10.2023, Stroe Eduard – Valentin a fost detașat/transferat din cadrul AMCCRS la Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București și împuternicit pe funcția publică de director general.
- În data de 03.10.2023, la sediul DGPLCMB s-a prezentat Corpul de Control al Primarului General, în baza mandatului nr. 164806/03.10.2023 să efectueze un control privind activitatea Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București, în perioada 03.10.2023-31.03.2024 pentru perioada 2020 – prezent.
- În perioada următoare, din ordinul noului director general, s-au retras toate autospecialele conducerii Direcției Control, precum și alte autospeciale pe motiv că se vor da la Ordine Publică și că necesită colantare. Astfel, polițiștii locali din cadrul Direcției Control au ajuns în imposibilitatea de a se mai deplasa la petițiile repartizate în timp util, deplasarea pentru unele echipe de control trebuind să se facă cu mijloacele de transport în comun.
- Începând cu luna decembrie, la nivelul Direcției Generale de Poliție Locală și Control s-a inițiat refacerea organigramei întregii direcții generale pe motiv că se pune în aplicare Ordonanța Guvernului 296/26.10.2023”
„Discuțiile privind schimbarea organigramei prin decimarea întregii conducerii a Poliției Locale București au apărut de la momentul în care s-a refuzat ordinul ilegal al primarului general Nicușor Dan.
„Toate indiciile arată că modul de întocmire a organigramei este abuziv, având ca scop de a scăpa de toți cei care s-au împotrivit primarului general Nicușor Dan”, au mai precizat sursele Gândul.
În data de 31.10.2023, ora 09:04, pe pagina de Facebook a lui Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, s-a anunțat, în direct din zona retrocedată, că s-a aplicat amenda de 35 milioane de euro pentru fapta de diminuare a spațiului verde.
„A luat cuvântul și domnul director general Stroe Eduard – Valentin, care prezenta într-un mod eronat modalitatea în care a constatat și a aplicat respectiva sancțiune. Dumnealui (angajat în data de 02.10.2023) a aplicat sancțiunea pe suprafață măsurată și constatată de către firma colaboratoare de topometrie în data de 27.07.2023, la vizita de lucru din teren.
Astfel la data de 30.10.2023, în mod abuziv, prin prezentarea de date ireale și prin fals în înscrisuri s-a aplicat PVCSC seria C nr. 0042203, în valoare de 174.760.000 lei.
În aceeași conferință de presă, Nicușor Dan a afirmat faptul ca «țin să mulțumesc Poliției Locale pentru acest gest. În sfârșit Poliția Locală a Municipiului București se comportă ca o autoritate, care apară interesele cetățenilor . Aici am avut parte de o bătaie de joc…»”, au transmis sursele Gândul, în exclusivitate.
Vânătoare de vrăjitoare! Nicușor Dan nu i-a iertat pe cei care nu au vrut să-l sprijine în speța „Amenda uriașă din IOR”
Sursele Gândul au mai dezvăluit că Nicușor Dan ar fi declanșat o „vânătoare de vrăjitoare” împotriva celor care nu i-au ascultat orbește ordinul de a aplica amenda de 35 milioane euro.
„Pentru a-și duce la îndeplinire țelul propus și pentru faptul că nu a putut decima Direcția Generale de Poliție Locală și Control prin organigramă, Nicușor Dan, prin mâna directorului general Eduard Stroe, a început o serie de mutări/detașări și alte metode de schimbări de raporturi de serviciu cu absolut toți cei care sub o formă sau alta au avut legătura cu nesemnarea procesului verbal de sancțiune pentru speța din IOR.
Mai mult decât cele descrise mai sus , un număr de aproximativ 8 polițiști locali de la Direcția de Control, din cauza stresului și a presiunii continue au plecat prin transfer către alte instituții.
Detașați, în scop disciplinar:
- Rășică Daniel – Director General ( de la DGLPCMB – PMB)
- Unga Ilie – Director Executiv Direcția Control ( de la DGPLCMB – PMB/Prefectură)
- Constantin Maximilian – Director Ex. Adj. Direcția Control ( de la DGPLCMB – PMB)
Mutați, în scop disciplinar:
- Liviu Nedelcu – Director General Adj. – mutat din cauza mai multor sesizări fabricate de pe funcția de Director General adjunct – Șef Birou sesizări, În Direcția Centrul Istoric ( și suspendat din funcția de Președinte în Comisia de Disciplină a DGPLCMB)
- Mihăilă Bogdan Marius- Director Executiv Adj. – Mutat din cadrul Direcției Control ( din cauza numeroaselor sesizări pe care le-a făcut și în care a sesizat neregulile actualei conduceri) pe funcția de Director Executiv în Direcția Centrul Istoric.
- Mariana Duran – Polițist Local Direcția Control, Serviciul Control Comercial la Direcția Ordine Publică;
- Moraru Stela – Polițist Local Direcția Control , Serviciul Control Comercial la Directia Ordine Publică;
- Komlodi Claudiu – Șef Serviciu Control Comercial, Direcția Control, la Direcția Dispecerat Operativ Integrat;
- Arsene Răzvan – Șef Serviciu Control Spații Comerciale, Contracte, Direcția Control, la Serviciul Imagine și Comunicare;
- Bujoreanu Rodica – Polițist Local Serviciul Control Spații Comerciale, Contracte la Serviciul Control Comercial;
- Dumitrache Lucian – Sef Serviciu Control Salubritate, Direcția Control ( De la DGPLCMB la PMB)
- Bania Cristian – Sef Serviciu Ordine Publică , Direcția Ordine Publică la Direcția Control pe funcția de Sef Serviciu Control Salubritate;
Transferați din luna Octombrie – Prezent:
- Florea Răzvan – Polițist local ( Persoana obligată să aplice sancțiunea în zona retrocedată IOR, alături de Mihăilă Bogdan);
- Bujoreanu Bogdan
- Barbu Tudor
- Frumosu Adrian
- Ionciu Daniela
- Pătrana Sorin”, au dezvăluit sursele Gândul, în exclusivitate.
Retrocedarea celor 12 hectare din Parcul IOR și semnele de întrebare
Parcul IOR a pierdut, în 2005, o suprafață de 12 hectare, cuprinsă între bulevardele Liviu Rebreanu, Nicolae Grigorescu, Constantin Brâncuși și malul lacului.
„Terenurile situate în Bucureşti, str. Liviu Rebreanu F.N sector 3, Lotul 71 – în suprafaţa de 112.399,19 mp și Lotul 16 – în suprafaţa de 10.127,43 mp au fost restituite în natură, pe vechiul amplasament, în proprietatea doamnei Maria COCORU în baza Dispoziţiei Primarului General – Adriean Videanu nr. 4333/18.05.2005, respectiv4334/18.05.2005”, se arăta într-un comunicat din 2013 al Primăriei Sectorului 3, care atunci a pus și panouri pe care scria că acolo este zonă retrocedată, după ce oamenii au reclamat gunoaiele adunate.
- Primul proprietar ar fi fost un bărbat care la acea vreme avea 91 de ani. La scurt timp, acesta i-a cedat drepturile litigioase Mariei Cocoru.
- În 2005, în timpul mandatului primarului Adriean Videanu, s-a decis – în Comisia pentru Legea 10 – condusă la acea vreme de viceprimarul Ludovic Orban, punerea în posesie cu cele 12 hectare de teren din Parcul IOR a Mariei Cocoru.
- Ulterior, Primăria Sectorului 3 a cerut la Curtea de Apel București anularea titlului de proprietate şi punerea în posesie pentru cele 12 hectare retrocedate din Parcul IOR și a obținut câștig de cauză. Decizia a fost contestată de proprietara terenului, la instanța supremă, care a decis retrimiterea dosarului la Curtea de Apel, pentru rejudecare.
„După ce am recâștigat pe fond terenul, așa-zișii proprietari au contestat decizia. (…) Ieri, judecătorii Înaltei Curți au admis recursul celor două părți- așa-zișii proprietari și Primăria Generală – și au dispus rejudecarea cazului la Curtea de Apel”, scria primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, pe Facebook, în noiembrie 2020.
Gândul a aflat că Maria Cocoru este mătușa lui Petrică Băjenaru, un personaj mai puţin cunoscut, dar cu foarte mare greutate în domeniul retrocedărilor.
Despre Petrică Băjenaru, Cancan scria în 2017 că ar deține 13 hectare din Parcul Titan și că fi fost implicat în tranzacţia Park Lake, din care ar fi obţinut 65 de milioane de euro. Mai mult, Băjenaru ar fi obţinut şi terenul pe care se află Şcoala Ilioara, pe care ar fi cerut la acel moment 25 de milioane de euro.
Citește și:
Bucureștenii primesc apă caldă cu țârâita, Nicușor Dan trăiește într-o „TERMOFICARE PARALELĂ”
UPDATE | Incendiul din Parcul IOR a fost stins. A fost afectată o suprafață de aproape 4.000 mp