Demnitar al statului român, AMENINȚAT de președintele Federației de Kempo! Deputatul și campionul mondial Daniel Ghiță: „România nu e sat fără câini!”
Deputatul social-democrat Daniel Ghiță – fost kickboxer la categoria super grea, supranumit „The Savage Samurai” – aduce acuzații grave lui Amatto Zaharia, președintele Federației Române de Kempo. Campionul mondial spune că va sesiza, luni, Parchetul General și cere premierul Marcel Ciolacu să verifice, prin Corpul de Control, activitatea de la Agenția Națională pentru Sport (ANS).
Gândul prezintă informații în exclusivitate din acest scandal de ultimă oră, deputatul Daniel Ghiță acuzându-l pe Amatto Zaharia că l-a amenințat cu sabia și, mai mult, a dat share location, pe Facebook, indicând cartierul și adresa la care locuiește.
După mai multe ore, informațiile despre adresa de domiciliu a lui Daniel Ghiță au fost șterse de Amatto Zaharia, dar deputatul spune că „răul a fost deja făcut”, iar o astfel de ilegalitate nu poate rămâne fără urmări.
Amenințările la adresa lui „The Savage Samurai” Daniel Ghiță, acum demnitar al statului român, au rădăcini adânci, însă, acesta acuzând și că la ANS ar exista o „caracatiță” care comite ilegalități și „acte de corupție”, iar sesizările depuse până în prezent au rămas fără răspuns.
„Le este frică, le-au fost amenințați copiii, au fost și ei amenințați și atunci nu fac nicio mișcare”
În exclusivitate pentru Gândul, deputatul Daniel Ghiță a declarat că există un punct de plecare în tot acest scandal, iar acesta este reprezentat de toate sesizările făcute de-a lungul timpului.
Banii ar fi „captați” de Federația Română de Kempo, condusă de Amatto Zaharia, iar după ce Daniel Ghiță a anunțat că va face o interpelare pe această temă și va solicita premierului Marcel Ciolacu să trimită Corpul de Control la ANS, a început tot acest „iureș” împotriva sa.
„Totul a pornit de la faptul că sunt foarte multe sesizări făcute de federațiile de sporturi de contact care sunt afiliate la Agenția Națională pentru Sport. Nu se mai dau bani și toți banii sunt captați doar de Federația Română de Kempo, care este condusă de Amatto Zaharia.
Eu am declarat că vreau să fac o interpelare către premierul Marcel Ciolacu, pentru a trimite Corpul de Control acolo. Apoi, Amatto Zaharia a postat în mediul online adresa mea de domiciliu. Și o fotografie în care ține o sabie în mână. Un demnitar al statului român este amenințat pentru că vrea să ceară premierului să trimită Corpul de Control pentru a verifica situația de la ANS.
Dacă mie îmi face așa, vă dați seama ce se întâmplă când este vorba despre un om normal? Din ce am înțeles, și alți președinți de federații au fost amenințați, numai că nu se bagă… Le este frică, le-au fost amenințați copiii, au fost și ei amenințați și atunci nu fac nicio mișcare.
La ANS dețin controlul Gheorghe Jianu, director pe Sport, și acest Amatto Zaharia, prin orice ministru care vine acolo. Acum este Elisabeta Lipă… Înainte a fost Novak, oricine vine tot ei dețin controlul.
Elisabeta Lipă și Amatto Zaharia se țin de gât… Lipă are protecție politică. Sunt foarte multe informații care au ajuns la mine, se vorbește despre mulți bani, despre șpăgi date de colo-colo… Așa se spune… Oamenii vorbesc. Nimic nu mișcă la ANS fără ei…
Sunt tineri care vor să-și facă săli, își fac săli și se duc la minister și la Federație, și cer să se afilieze. Prin Elisabeta Lipă și prin cei de acolo li se spune că numai la Federația Română de Kempo se pot afilia, la Amatto Zaharia, dacă vor să aibă susținere”, a dezvăluit Daniel Ghiță, în exclusivitate pentru Gândul.
„Celelalte federații nu primesc bani de doi-trei ani, pentru că banii se dau numai către Amatto Zaharia”
Deputatul Daniel Ghiță a mai spus că alte federații de sporturi de contact sunt, pur și simplu, date la o parte atunci când este vorba despre banii pentru buget, în timp ce Federația Română de Kempo este privilegiată de mai mult timp.
„Celelalte federații nu primesc bani de doi-trei ani, pentru că banii se dau numai către Amatto Zaharia. Federația Română de Kempo are 2-3 milioane de lei pe an buget, celelalte federații au câte 100 – 200 de mii de lei anual.
În ultimă instanță, se sifonează bani din administrația publică, din banii noștri se sifonează, oamenii nu mai au acces, nu mai au bani pentru pregătire, nu au bani pentru deplasări, nu au bani pentru antrenament.
Totul ajunge la Amatto Zaharia. Când am spus că fac totul public, a publicat că mă amenință și mi-a făcut publică adresa de domiciliu.
Nu vedeți unde s-a ajuns cu sportul și cu Elisabeta Lipă la conducere? A fost campioană olimpică, tot respectul pentru performanță, dar am ajuns în situația în care nu mai avem bani la federație. Nu mai sunt bani nici la ANS.
Ce este și mai grav, mă sună lumea și spune că Amatto Zaharia, înainte de a începe cu artele marțiale, a fost traficant de droguri și proxenet. În lumea artelor marțiale, toată lumea spune asta”, a mai declarat deputatul social-democrat Daniel Ghiță.
Fost sportiv olimpic: „Dacă un club care practică sporturi de contact ar deschide gura, s-ar închide toate ușile pentru el și sportivii lui”
Acuzațiile deputatului Daniel Ghiță sunt susținute și de un fost sportiv olimpic român, acesta deținând o sală de lupte.
„Atunci (n.red. – cu trei ani în urmă) m-am lovit prima dată de aceasta federație și am încercat să înțeleg cum sunt așezate lucrurile pe partea de sporturi de contact. De 3 ani am înțeles doar atât, că sportul de contact și nu numai este condus de Federația de Kempo, toate galele mari din România, că sunt de kickboxing sau MMA, sunt sponsorizate de ei și figurează în calendarul competițional al Federației de Kempo.
Când am întrebat, am primit un răspuns foarte sec: ,«Unde te crezi, la Lupte?»” Am fost îndrumat de alte cluburi să fac afiliere la Kempo, că premiile sunt foarte bune, dacă postezi cu ei mult și le intri în grație primești voucher pentru echipamente.
Acum un an am avut plăcerea să vină la sala mea 2 multipli campioni mondiali și europeni, mare mi-a fost uimirea când am văzut că un elev care făcea de 4 luni domina pe toate stilurile (Kickboxing, Grappling, MMA) și atunci am vorbit cu ei și am înțeles că nu trebuie să fii campion, să mergi la mondiale, merge cine vrea și cine se înțelege mai bine cu șeful.
La mondiale poți să prinzi cu 2 sau 3 oameni pe categorii și ei să fie tot români, în funcție de ce probă îți alegi, că avem foarte multe și multe alte găinării care se fac, dar până la urmă totul se rezumă la faptul banii că sunt luați ușor.
Au recunoscut că ei nu au un nivel mare și nu pot lupta în gale profesioniste, dar sunt foarte mulțumiți de câștigurile de acolo. În concluzie, dacă un club care practică sporturi de contact ar deschide gura, s-ar închide toate ușile pentru el și sportivii lui, adică dacă nu ești cu noi, nu fi împotriva noastră”, i-a transmis fostul spotiv olimpic lui Daniel Ghiță.
„Amatto Zaharia a început să mă amenințe, în stilul unui traficant de droguri”
Semnalul de alarmă tras de deputatul Daniel Ghiță s-a multiplicat gradual, acesta dezvăluind și în mediul online că Amatto Zaharia „primește cel mai mare buget din sportul de contact din România, fără să se verifice nimic”.
În același timp, Daniel Ghiță își manifestă consternarea în legătură cu atitudinea adoptată de Elisabeta Lipă – președintele Agenției Naționale pentru Sport, cu rang de secretar de stat – față de Amatto Zaharia, președintele Federației Române de Kempo.
„Acest președinte de federație primește cel mai mare buget din sportul de contact din România, fără să se verifice nimic. Au fost depuse sesizări la ANS, care rămân fără răspuns.
Când o vedem pe doamna Elisabeta Lipa, președinta ANS, cum stă la poze oficiale ca pe maidan, începem să înțelegem totul. Mai lipseau berea și lăutarii! Unde este atitudea de demnitar al statului ? Când federațiile sesizează ilegalități, și nu se face nimic!
Am scris public că voi cere, oficial, corpului de control al Premierului Marcel Ciolacu să verifice ANS, cu toate probele, sumele încasate și dacă sunt nereguli privind conducerea și încasarea banilor publici de această federație. Corpul de control trebuie să facă verificări, nu eu ca demnitar. Mi-au fost semnalate acte de corupție, grave, chiar și în interiorul ANS!
Oamenilor le este frică să depună sesizare la Parchetul General, pentru ca sunt amenințați de acest președinte că el ar controla ANS, prin domnul Jianu George Daniel și Elisabeta Lipa. Mult mai grav, au acces la politicienii de elită ai României!
Amatto Zaharia a început să mă amenințe, în stilul unui traficant de droguri și proxent, public, indicând cartierul și adresa mea, pentru că am curajul să verific situația de la ANS.
Banii nu ajung la sportivii tineri, care au mare nevoie! Ajung la tot felul de combinații. Doar o singură federație are acces la banul public. Unii vorbesc de încasări de circa 1,5 milioane euro. De aceea ar trebui insituțiile statului să verifice toate sesizările! Problema este că nu le verifică nimeni”, acuză deputatul Daniel Ghiță.
„Voi depune plângere penală la Parchetul General”
Deputatul Daniel Ghiță a anunțat, totodată, că va depune – luni, 17 iunie 2024 – o plângere la Parchetul General și îi solicită lui Nicolae Ciucă, președintele PNL, să intervină de urgență.
Campionul mondial îi cere și președintelui ANS, Elisabeta Lipă, să își precizeze poziția în legătură cu această situație alarmantă, considerând că nimeni nu are dreptul să amenințe un demnitar al statului român, iar semnele de întrebare legate de activitatea ANS trebuie să primească, de urgență, răspunsuri.
„Domnule Nicolae Ciucă, dumneavoastră acceptați să dați mâna unui om care amenință public, fără nicio jenă, ca în junglă, un demnitar al statului român? Un simplu demnitar care dorește să depună interpelare și să vedem dacă este o caracatița în ANS? De ce așa reacție agresivă, când doresc să verific dacă nu se încalcă legea în ANS ?
Doamna Elisabeta Lipa, aștept reacția dumneavoastră: sunteți de acord cu acest stil de mafioți? Domnule Nicolae Ciucă, vă cunosc și știu că nu sunteți genul de om să tolerați așa ceva! Noi am făcut carieră prin multă muncă și nu avem un trecut dubios.
Voi depune plângere penală la Parchetul General al României. Voi sesiza toate instituțiile statului, să ia măsuri pentru amenințarea publică la adresa mea.
Să verifice toate sesizările altor federații de sport de contact, care depun sesizări la ANS, dar rămân fără răspuns. Alte federații sunt marginalizate în favoarea acestui președinte, care nu înțelege că România nu este junglă și sat fără câini!
Nimeni nu are voie să amenințe un demnitar al statului român pentru că dorește să investigheze actele de corupție sau alte lucruri în ANS, care par să fie ilegale!”, a mai scris deputatul social-democrat Daniel Ghiță pe pagina sa de Facebook.
CITEȘTE ȘI:
DEZASTRU la Palatul Mogoșoaia, după Festivalul Unlock Wonder (GAIA) autorizat de Nicușor Dan