EXCLUSIV | Aflat sub control judiciar, un băiat de bani gata a spart un cabinet veterinar din București pentru a se droga. ”O nevoie disperată”
Deși fusese deja condamnat la închisoare pentru tentativă de furt calificat – ”fără acord de recunoaștere” -, un tânăr bucureștean de bani gata, în vârstă de 28 de ani, a reușit ”performanța” de a intra, din nou, în atenția oamenilor legii, după ce a spart un cabinet veterinar din Capitală. Tânărul fusese condamnat, în anul 2019, la o pedeapsă de 1 an și 3 luni de închisoare, dar dependența de droguri l-a împins către comiterea unei alte infracțiuni.
Gândul prezintă, în exclusivitate, informații din acest dosar în care apare numele lui Alexandru-Cristian Rădulescu, fiul unor afaceriști de succes din București, dar și decizia judecătorilor Curții de Apel București care au analizat apelul făcut de tânărul de bani gata.
Pe data de 17 martie a acestui an, Alexandru-Cristian Rădulescu a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Sectorului 2 la 1 an şi 8 luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ”furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie”. Pedeapsa a fost adăugată condamnării de 1 an și 3 luni pe care tânărul o primise în anul 2019, Alexandru-Cristian Rădulescu urmând să stea în spatele gratiilor timp de 2 ani și 11 luni.
”Condamnare fără acord de recunoaştere. (…) În baza art. 396 alin. 1, 2 și 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul Rădulescu Alexandru Cristian (…) la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie. (…)
În baza art. 96 alin.4 C.pen., dispune revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 1830/03.12.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 3105/3/2019, definitivă prin neapelare la data de 21.12.2019. În baza art. 96 alin. 5 C.pen. rap. la art.43 alin. 1 C.pen., adaugă la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.1830/03.12.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 3105/3/2019, definitivă prin neapelare la data de 21.12.2019, pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare stabilită prin prezenta, inculpatul urmând să execute în regim de detenţie pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 11 (unsprezece) luni închisoare.
Constată că pedeapsa complementară aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.1830/03.12.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 3105/3/2019 a fost executată la data de 20.12.2021, inculpatul urmând să execute pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 72 C.pen. instanţa deduce reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatului, de la data de 07.12.2022 la zi. (…) Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii pentru inculpat, persoană vătămată şi procuror. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17.03.2023”, a decis instanța de la Judecătoria Sectorului 2.
Potrivit motivării instanței de judecată, din care Gândul prezintă extrase în exclusivitate, Alexandru-Cristian Rădulescu a spart un cabinet veterinar din București chiar în perioada în care se afla sub control judiciar. Totul s-a petrecut pe fondul consumului de droguri, iar băiatul de bani gata a declarat în fața judecătorilor că este ”o victimă a drogurilor” și că nici măcar nu își amintește cum a ajuns în cabinetul veterinar.
Și-a acoperit fața cu o mască de protecție de tip chirurgical, pentru a nu fi recunoscut
Pe data de 19 septembrie a anului 2022, Alexandru-Cristian Rădulescu s-a decis să ”acționeze” pentru a-și procura o substanță ieftină, dar care face ravagii la nivel mondial și care are efecte grave asupra sănătății celui sau celei care o consumă. Și-a acoperit fața cu o mască de protecție de tip chirurgical, pentru a nu fi recunoscut, apoi a pătruns – noaptea, la ora 02:50 – într-un cabinet veterinar din Sectorul 2.
Potrivit anchetatorilor, tânărul a furat în acea noapte mai multe medicamente şi produse farmaceutice de uz veterinar:
- buprenorfină – 1 flacon;
- metadonă – 1 flacon;
- butorfanol – 1 flacon;
- ketamină – 1 flacon;
- midazolam – 8 fiole;
- diazepam – 6 fiole;
- atropină – 1 flacon;
- medetomidină – 1 flacon;
- depedin – prednisolon/dexametazonă – 1 flacon;
- enrofloxacină – 1 flacon;
- gentamicină – 1 flacon;
- eter iodoformat – 3 flacoane;
- vitamina C – 1 flacon;
- cerenia (antivomitiv) – 1 flacon;
- extract de tarantula (theranekron) – 1 flacon;
- rehidravit – 1 flacon;
- propofol – 2 flacoane;
- heparină – pentru transfuzii;
- dexametazonă – 1 flacon;
- xilină 10 mg – 10 fiole;
- xilină 20 mg – 7 fiole;
- xilină 40 mg – 8 fiole;
- fentanyl – 5 fiole.
În urma cercetărilor s-a stabilit că prejudicial creat prin furtul acestor substanțe a fost de 3.500 de lei, recuperate integral în timpul anchetei.
În fața instanței, pus în fața probelor obținute de anchetatori, inclusiv imagini video de pe camerele de supraveghere cu ajutorul cărora s-a stabilit, cu precizie, că el este cel care a pătruns în cabinetul veterinar, tânărul ”a recunoscut în totalitate săvârșirea faptelor”.
Potrivit anchetatorilor, Alexandru-Cristian Rădulescu este o ”persoană cunoscută la nivelul DGPMB cu preocupări ilicite pe linia patrimoniului, fiind sub control judiciar din data de 25.11.2022, pentru comiterea unei infracţiuni de tentativă la furt calificat în formă continuată”.
Drogul tranq ”face oamenii să se târască precum animalele”
Pe ”lista” substanțelor furate de Alexandru-Cristian Rădulescu din cabinetul veterinar se află și fentanilul, medicament care a fost transformat, în întreaga lume, într-o ”bază” pentru un drog care face ravagii și are efecte dure asupra organismului. Este vorba despre Xylazine – numit și ”tranq”, „tranq dope” sau ”drog zombi” -, un sedativ pentru cai care face ca toți cei care îl consumă ”să se târască precum animalele” și devin victimele unor infecții foarte periculoase.
Acest sedativ pentru cai este amestecat cu fentanilul sau cu heroina, consumatorii având senzația că efectul drogului ține mult mai mult, iar experiența este una peste măsură de intensă.
Amestecul de fentanil este o substanță foarte ieftină, care se vinde cu doar câțiva dolari punguța, iar statisticile arată că peste 70.000 de persoane mor în fiecare an din cauza consumului.
- În afară de starea de semiconștiență pe care o induce drogul, acesta mai provoacă și putrezirea pielii, notează Sky News.
- Răni deschise apar într-o crustă solzoasă de țesut mort, numită escară, iar dacă sunt lăsate netratate, pot duce la amputarea membrelor afectate.
- ”Tranq practic zombifică trupul oamenilor. Până acum nouă luni, nu am avut niciodată răni. Acum, am găuri în picioare și tălpi”, a povestit un consumator.
- ”Mă trezeam dimineața plângând pentru că brațele mele mureau”, a dezvăluit un alt consumator, potrivit sursei citate.
Surpriza de la primele ore ale dimineții
În dimineața de 19 septembrie 2022, la primele ore ale dimineații, infirmiera angajată la cabinetul veterinar a avut o surpriză atunci când a dorit să își înceapă ziua de muncă.
A observat, în încăperea postoperator, mai multe flacoane folosite ale unor medicamente de uz veterinar, iar în jurul prânzului a fost constatată și lipsa altor medicamente.
Imaginile video surprinse de camerele din cabinetul veterinar au fost, apoi, elocvente. Un individ a intrat în cabinet printr-o fereastră – care a fost găsită deschisă – și a furat medicamentele.
”… a observat, aruncate pe jos, mai multe flacoane folosite ale unor medicamente de uz veterinar; în jurul prânzului, cadrele medicale au sesizat lipsa mai multor medicamente de uz veterinar; iar în urma vizionării imaginilor video surprinse de camerele existente în interior, a constatat că în timpul nopţii, un individ necunoscut a pătruns, prin escaladarea unei ferestre găsită deschisă de ea dimineaţa, în interior, de unde a sustras medicamentele de uz veterinar constatate mai apoi ca fiind lipsă”, se arată în motivarea instanței de judecată, din care Gândul prezintă extrase în exclusivitate.
”Am fost consumator de substanțe interzise”
În cursul anchetei, Alexandru-Cristian Rădulescu a recunoscut că a consumat substanțe interzise – marijuana și ketamină – încă din anul 2019 și că din luna noiembrie a anului 2022 se afla sub control judiciar pentru o tentativă de furt calificat.
“(…) Din cursul anului 2019 până la sfârșitul lunii septembrie 2022 am fost consumator de substanțe interzise (marijuana și ketamină)…(…). La data de 25.11.2022, pe numele meu a fost emisă o ordonanță prin care s-a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile pentru săvârșirea unei infracțiuni de tentativă la furt calificat (…)”, a declarat tânărul în fața polițiștilor.
Alexandru-Cristian Rădulescu a fost reținut în 7 decembrie 2022, polițiștii prezentându-i imaginile în care apărea intrând prin efracție în cabinetul veterinar. Tânărul nu a negat acuzațiile, însă a declarat că și în acea noapte consumase substanțe interzise, motiv pentru care nu își mai amintea nici măcar cum ajunsese la cabinetul veterinar.
”Menționez faptul că mă recunosc ca fiind cel surprins în imaginile video, cel care se află în interiorul cabinetului veterinar, care sustrage din dulapuri mai multe medicamente, însă nu îmi mai amintesc împrejurările exacte în care am ajuns la locația respectivă, acest lucru datorându-se consumului de substanțe interzise de la momentul respectiv. Nu îmi amintesc nici modalitatea de pătrundere în cabinetul veterinar și nici alte informații cu privire la bunurile ce se reclamă a fi sustrase. Sunt de acord să efectuez demersuri în vederea achitării prejudiciului cauzat. Recunosc fapta pentru care sunt cercetat”, a declarat Alexandru-Cristian Rădulescu în timpul anchetei.
Sub aspectul laturii subiective, atitudinea psihică a inculpatului față de faptă și de urmările acesteia îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției directe, reglementate de art. 16 alin. 3 lit. a C.pen., calificată prin scopul urmărit, respectiv însuşirea pe nedrept a respectivelor bunuri. Instanţa de fond a reţinut incidenţa circumstanţelor agravante speciale prevăzute de art. 229 alin. 1 lit. b), c) şi d) şi alin. 2 lit. b) C.pen., având în vedere faptul că infracţiunea a fost comisă în timpul nopţii, prin escaladarea unei ferestre aparţinând sediului social al persoanei vătămate, în timp ce inculpatul avea faţa acoperită cu o mască de tip chirurgical, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei”
Extras din motivarea Curții de Apel București
Tatăl tânărului administrează un restaurant
Alexandru-Cristian Rădulescu are 28 de ani și este muncitor calificat la o societate comercială. A terminat liceul și, așa cum au precizat judecătorii CAB în motivarea din care Gândul prezintă extrase în exclusivitate, ”nu este la primul conflict cu legea”.
Tânărul de bani gata provine dintr-o familie cu posibilități materiale, părinții săi administrând un restaurant și înființând ”patinoare de sezon”. Cu toate că a fost educat ”în spiritul respectării normelor legale”, Alexandru-Cristian Rădulescu a spus în fața magistraților că a ajuns într-o astfel de situație din cauza drogurilor.
”Inculpatul a solicitat să se aibă în vedere circumstanțele personale, și-a câștigat existența mod onest, a lucrat (…). Tatăl său care administrează mai multe afaceri, respectiv un restaurant şi înființarea patinoarelor în sezon, părinții sunt oameni bine integrați în societate, a fost educat în spiritul respectării normelor legale, însă din cauza consumului de droguri, din cauza stării prin care trecea la acel moment, a procedat la comiterea acestei infracțiuni și a consumat acele substanțe farmacologice în interiorul clădirii”, se mai arată în motivarea judecătorilor de la Curtea de Apel București.
În coordonatele de analiză astfel determinate, relativ la împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, natura şi gravitatea rezultatului produs, Curtea reține că fapta din prezenta cauză prezintă o gravitate ridicată întrucât inculpatul a comis infracțiunea de furt prin escaladare și violare de sediu profesional, inculpatul intrând în sediul persoanei vătămate fără teama de a fi surprins. Curtea constată că inculpatul a avut un comportament extrem de tenace şi de îndrăzneţ în urmărirea rezoluţiei infracţionale, relevând un grad foarte mare de indiferenţă şi lipsă de respect faţă de proprietatea privată”
Extras din motivarea CAB
Tânărul de bani gata a făcut apel: ”O victimă a consumului de droguri”
După ce magistrații de la Judecătoria Sectorului 2 al Capitalei au decis că la pedeapsa inițială de 1 an și 8 luni de închisoare va fi adăugat încă 1 an și 3 luni de închisoare, Alexandru-Cristian Rădulescu urmând să stea 2 ani și 11 luni în spatele gratiilor, băiatul de bani gata a făcut apel.
Acesta a susținut că a intrat în cabinetul veterinar dintr-o ”nevoie acută și disperată”, considerându-se o ”victimă a consumului de droguri”.
”Apelantul inculpat, în motivele de apel susţinute oral, a solicitat să se aibă în vedere modalitatea în care a fost săvârșită infracțiunea și sorgintea pentru care a fost săvârșită infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. Infracțiunea de furt a vizat niște produse farmacologice, cauzată de nevoia acută și disperată a inculpatului, care este o victimă a consumului de droguri”, se arată în motivarea CAB.
Judecătorii de la Curtea de Apel București i-au admis apelul, în data de 21 iunie 2023.
”Admite apelul declarat de inculpatul Rădulescu Alexandru-Cristian împotriva sentinţei penale nr.187/17.03.2023 pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 31750/300/2022. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând (…) deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii din dosarul nr.3105/3/2019 al Tribunalului Bucureşti, de la 22.06.2016 la 23.06.2016, precum și perioada reţinerii şi a arestării, de la 07.12.2022 la zi. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii”, au hotărât, definitiv, judecătorii Curții de Apel București.
CITEȘTE ȘI: