EXCLUSIV | Ce a ascuns conducerea Colegiului ”Ion Creangă”? Înjunghierea profesoarei de japoneză nu a fost un act izolat: ”Amenințări cu șurubelnița!”

Publicat: 06 07. 2023, 07:00

Mai mulți părinți ai unor elevi de la Colegiul Național ”Ion Creangă” au sesizat redacția Gândul după ce profesoara de japoneză a fost înjunghiată cu un cuțit, în timpul orei de curs, de un elev de 16 ani. Potrivit acestora, atacul care a șocat opinia publică nu a fost un caz izolat, ci au existat de mai multă vreme ”semnale” care anunțau că lucrurile pot degenera, iar conducerea colegiului nu reușește să ia măsurile radicale prin care episoadele de violență de pe holurile instituției de învățământ să fie stopate.

Gândul a prezentat, în exclusivitate, un prim exemplu care a constituit un veritabil semnal de alarmă. (citește AICI mai multe informații). Două fete de clasa a IX-a, eleve ale Colegiului Național ”Ion Creangă”, s-au luat la bătaie, într-un dintre pauze, iar altercația a avut loc în luna martie a anului trecut.

Din fericire, fetele s-au ”rezumat” la înjurături și îmbrânceli, scuipându-se reciproc, iar la venirea polițiștilor – care fuseseră alertați prin numărul de urgență 112 – conflictul fusese aplanat.

Dar părinții care au transmis sesizări către redacția Gândul au dezvăluit că, în luna septembrie a anului trecut, s-a întâmplat ceva și mai grav, încă un semnal de alarmă fiind tras, iar conducerea Colegiului Național ”Ion Creangă” a fost, din nou, luată prin surprindere. Urmau să mai treacă doar câteva luni până când un elev al colegiului, în vârstă de 16 ani, să își înjunghie profesoara de japoneză, sub ochii colegilor înspăimântați.

O banală șurubelniță, transformată în armă împotriva ”celor care îl supără”

În septembrie 2022, un părinte al unui elev agresat a făcut o sesizare la Serviciul Siguranță Școlară din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Motivul? Cu doar câteva zile în urmă, fiul său fusese amenințat cu o șurubelniță de către un alt elev. Acesta s-ar fi apropiat de el, agitând șurubelnița și îndreptându-i-o către față, apoi ar fi spus că are de gând să o folosească împotriva celor care îl supără. Bineînțeles, din acest scenariu nu au lipsit nici injuriile, elevul agresor dorind să se facă foarte bine ”înțeles”.

Conform celor relatate de părinții care au transmis sesizări către Gândul, în contextul situației îngrijorătoare de la Colegiul Național ”Ion Creangă”, polițiștii au făcut verificări pentru a ”descifra” atitudinea elevului-agresor, dar și pentru a înțelege cât mai bine relația dintre cei doi colegi transformați în dușmani.

Aceștia erau și colegi în clasa a X-a, iar diriginta și directoarea Colegiului Național ”Ion Creangă” au știut ce s-a întâmplat.

Cei doi elevi, olimpici la Geografie

Potrivit informațiilor obținute de Gândul, cei doi elevi erau caracterizați drept ”exemplari”, având rezultate foarte bune la învățătură și fiind chiar olimpici la Geografie.

Unul dintre ei – elevul amenințat cu șurubelnița – ar fi, totuși, un pic mai retras în relația cu colegii, excelând la capitolul ”învățătură”, dar fiind mai distant în ceea ce privește socializarea. Practic, au spus sursele Gândul, băiatul ”nu știe să își gestioneze succesul”, a devenit o persoană introvertită și încearcă să compenseze aceste lipsuri prin rezultate foarte bune în procesul de învățare.

Pe de altă parte, colegul care l-a amenințat cu șurubelnița nu a fost implicat nici el în incidente, de-a lungul timpului. Este etichetat drept un elev care excelează la învățătură, iar faptul a intrat în incinta Colegiului Național ”Ion Creangă” cu o șurubelniță a surprins pe toată lumea.

Aceleași surse Gândul au ținut să precizeze și că diriginta clasei i-a caracterizat pe amândoi băieții ca fiind ”elevi exemplari”, cu rezultate notabile la mai multe materii.

De la tachinări adolescentine la amenințări cu șurubelnița

Pentru ca totul să fie cât mai surprinzător, având în vedere amenințarea cu șurubelnița, din informațiile obținute de Gândul a reieșit că elevii atât de lăudați stăteau și în aceeași bancă, un motiv în plus pentru a se spune că prietenia dintre ei este ”legată” corespunzător.

Chiar în ziua în care s-a petrecut incidentul cu șurubelnița, mama elevului agresat ar fi solicitat, înainte de incident, ca fiul său să fie mutat într-o altă bancă. Motivul l-ar fi constituit o tachinare apărută între cei doi, totul pornind de la întrebarea; ”Cine este mai bun la învățătură?” La acel moment, totul se reducea la tachinări, nu la violență.

Nu a trecut mult și tachinările s-au transformat în cu totul altceva. Elevul agresat și-a sunat mama pe telefon, aceasta a contactat-o pe dirigintă, iar diriginta a mers în sala de curs pentru a verifica informațiile.

Posesorul șurubelniței a spus în fața colegilor că a adus unealta pentru a strânge șuruburile unui cuier din clasă. A menționat că a fost vorba despre proprie inițiativă. Numai că, la un moment dat, așa cum au văzut elevii prezenți, acesta s-a îndreptat cu șurubelnița către colegul său și i-a spus că o va ”folosi” cu persoanele care îl ”supără”.

Luat la întrebări, elevul a făcut un pas înapoi și a afirmat că nu a avut de gând să profereze vreo amenințare la adresa colegului său, numai că această explicație era, totuși, tardivă.

Elevul amenințat nu s-a mai prezentat la orele de curs

Un astfel de incident, așa cum precizam și mai sus, ar fi trebuit să stârnească îngrijorare la nivelul conducerii liceului, cu atât mai mult cu cât, în luna martie, două eleve de clasa a IX-a de la Colegiul Național ”Ion Creangă” se luaseră la bătaie.

Părinții celor doi elevi au fost chemați la liceu, iar ”elevul cu șurubelnița” și-a recunoscut vina. În același timp, și elevul amenințat a recunoscut că a avut o parte din vină, iar decizia luată a fost ca aceștia să nu mai stea în aceeași bancă.

Totuși, de a doua zi, elevul amenințat nu s-a mai prezentat, o perioadă, la orele de curs și, potrivit informațiilor obținute de Gândul, motivul a fost acela că se temea să mai intre în contact cu colegul său.

Acesta este încă un episod care transmite că, la nivelul conducerii Colegiului Național ”Ion Creangă”, semnalele de alarmă au existat cel puțin din anul 2022, cu mult timp înainte ca profesoara de japoneză să fie înjunghiată.

În ultimă instanță, sesizările transmise de mai mulți părinți pe adresa redacției Gândul arată că, la Colegiul Național ”Ion Creangă” din Capitală, încă nu au fost luate toate măsurile necesare pentru ca astfel de cazuri violente să nu se mai repete.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Se înmulțesc scandalurile de la Colegiul ”Ion Creangă”! Părinții au sesizat GÂNDUL: ”Bătaie între elevele de clasa a IX-a și…”

EXCLUSIV | Turcul care l-a ucis pe ”Dulăul de la Rutieră” vrea regim de detenție semideschis. Ce legătură are Patriarhul Daniel cu motivul invocat

EXCLUSIV VIDEO | Crima comisă de Alex a șocat oamenii din comuna Calopăr, unde a crescut ucigașul lui Melis. Primar: ”Nu știm ce-a fost în capul lui”