EXCLUSIV | Comisarul european pentru Energie, principal speaker la conferința Gândul Energy Now de la Parlamentul European
Un eveniment de seamă marca Gândul a avut loc la Parlamentul European. Comisarul european pentru energie – Kadri Simon – a fost speaker principal la conferința care a reunit zeci de invitați, reprezentanți ai organismelor și companiilor de profil europene precum și șefi de societăți din domeniu, din România.
Parlamentul European a fost gazda unuia dintre cele mai ample și mai importante evenimente destinate energiei. Dovadă a fost prezența comisiarului european Kadri Simson, a fostului premier al Poloniei și actual europarlamentar, Jerzy Buzek, care a prezentat particularitățile țărilor central și est-europene, precum și a directorului general din cadrul Comisiei Eurupene, Matthew Baldwin.
Alături de aceștia, la dezbateri au luat parte europarlamentarii români Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE), gazda evenimentului, Dan Nica, coordonatorul grupului socialist din comisia ITRE, Marian Jean Marinescu si Daniel Buda, precum și alți eurodeputați din Comisia de Energie.
Totodată, la dezbateri au fost prezenți reprezentanții unor companii europene din domeniul energiei, think-tank-uri, atașații pe energie ai unor țări europene.
Ambasadorul României la UE a prezentat prioritățile României în ceea ce privește politicile europene în domenul energiei
Iulia Matei, ambasadorul României la Uniunea Europeană, a prezentat participanților la conferința Gândul Energy Now prioritățile țării noastre în ceea ce privește politicile europene în domenul energiei.
Totodată reprezentanți companiilor românești din domeniu au cerut politici mai realiste și instrumente de finanțare mai ambițioase la nivel european, dar și sprijin pentru proiectele hidro si nuclear, dar si pentru modernizarea rețelelor de transport și distributie electricitate și gaz.
Acesta a fost al doilea proiect Energy Connect și a fost susținut de companiile din energie Electrica, Electrica Furnizare, Romgaz, Hidroelectrica, Transgaz, Nuclearelectrica, Transelectrica, Enel, Tinmar Energy, CEZ Group.