EXCLUSIV | Cu cine a discutat Cătălin Cherecheș, dat în urmărire generală, cu o seară înainte de CONDAMNAREA DEFINITIVĂ/Ar fi fugit din țară
Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare, a fost condamnat, definitiv, la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Surprizător, Cherecheș nu a fost găsit la domiciliul său, atunci când polițiștii s-au prezentat pentru punerea în executare a mandatului, iar acum este dat în urmărire generală.
UPDATE: Cherecheș ar fi fugit din țară pe la Vama Petea
Primarul din Baia Mare ar fi fugit din țară pe la Vama Petea, astfel că polițiștii ar urma să ceară mandat european de arestare pe numele său, potrivit G4Media. Cătălin Cherecheș ar fi părăsit România în ciuda controlului judiciar, care îi interzicea acest lucru și îi impunea să se prezinte de două ori pe săptămână la secția de poliție.
Știrea inițială
Gândul prezintă o informație de ultimă oră referitoare la Cătălin Cherecheș, acesta fiind în continuare de negăsit. Dar, potrivit surselor Gândul, joi seara a avut loc o discuție între primarul din Baia Mare și avocatul său, Răzvan Doseanu.
A fost o discuție extrem de importantă, în contextul în care Cătălin Cherecheș urma să afle, în dimineața de vineri, dacă va fi condamnat definitiv sau, așa cum spera, achitat. Situația era și mai tensionată, pentru că magistratul care urma să dea verdictul final era chiar judecătoare pe care soacra lui Cherecheș a încercat să o mituiască pentru a o determina să dea o decizie favorabilă fiului ei.
”Ultima dată, Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare care acum este de negăsit, după ce a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru luare de mită, a vorbit cu avocatul său.
Discuția cu avocatul Doseanu s-a axat pe situația juridică și s-au luat în calcul variantele de condamnare definitivă sau de achitare”, au declarat sursele Gândul, în exclusivitate.
Interzicerea mai multor drepturi, timp de 4 ani
Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare, a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru luare de mită. Magistratul care a dat această sentință este Georgiana Hîngan, judecătoarea pe care soacra lui Cătălin Cherecheș, Claudia Gliga, ar fi încercat să o mituiască, fiind prinsă în flagrant de procurorii DNA.
Potrivit deciziei instanței de judecată, din durata pedepsei de 5 ani a lui Cătălin Cherecheș ar urma să îi fie scăzută perioada de câteva luni în care a stat în arest, în anul 2016.
În luna februarie a anului 2022, primarul din Baia Mare a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită de către Tribunalul Cluj, decizia nefiind una definitivă.
Cherecheş a fost trimis în judecată de DNA în data de 20 mai 2016, pentru luare de mită în formă continuată, după ce ar fi primit de la o persoană din conducerea CS Fotbal Club Municipal Baia Mare 70.000 de lei pentru a susţine financiar clubul.
- de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice
- de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat
- de a ocupa funcţia de primar. (informații suplimentare AICI)
„Pentru ca fiica acesteia să de o soluţie mai blândă în dosarul în care primarul are o condamnare în primă instanţă”
Claudia Gliga, soacra primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost interceptată în mai multe rânduri de anchetatori în timp ce discută cu mama judecătoarei Georgiana Rodica Farcaş Hîngan de la Curtea de Apel Cluj, despre pronunţarea unei soluţii „mai blânde” sau chiar achitarea primarului în dosarul acestuia de corupţie.
Socrii mici s-au arătat dispuși să investească între 50.000 şi 100.000 euro în libertatea ginerelui, mascată sub forma preluării unei firme.
Potrivit documentelor depuse în instanţă, pe 5 noiembrie, la DNA – Serviciul teritorial Cluj a fost înregistrat un denunţ făcut de Georgiana Rodica Farcaş Hîngan, judecătoare la Curtea de Apel Cluj, şi mama acesteia, Rodica Farcaş Hîngan.
Acestea au reclamat faptul că, la sfârşitul lunii octombrie 2023, „o persoană cu numele Claudia, care s-a recomandat ca fiind soacra primarului din Baia Mare, Cherecheş Cătălin, a promis să cumpere cu o sumă cuprinsă între 50.000 – 100.000 euro afacerea deţinută de Rodica Farcaş Hîngan, pentru ca fiica acesteia să de o soluţie mai blândă în dosarul în care primarul are o condamnare în primă instanţă de 5 ani închisoare pentru corupţie”. (alte detalii AICI)
Citește și: