EXCLUSIV| Discipline noi, la timpuri noi! De ce transformăm opționalele în obligatorii? Profesor istorie: „Riscă să distrugă coerența curriculumului”
Prof. Univ. Dr. Carol Căpiță, membru al Comisiei Naționale de Istorie și al grupului de lucru pentru programele de istorie, susține – într-un interviu acordat Gândul, că este total de acord cu faptul că noile discipline care vor fi trecute – începând cu anul școlar 2025-2026, la statutul de obligatorii – sunt cruciale pentru generația tânără, dar nu ca structuri independente. Acesta a menționat că reversul medaliei este să ele să intre într-un regim de izolare față de logica trecutului istoric.
În plus, interlocutorul Gândul recunoaște că, pentru practica școlară – dimensiunea controversată și sensibilă a unor astfel de teme – este întotdeauna o problemă.
„Sunt pentru Istoria Holocaustului, pentru Istoria Romilor și Istoria Comunismului, dar nu ca discipline independente. Faptul că sunt discipline independente nu le face mai bine predabile”, explică prof. univ. dr. Carol Căpiță.
Discipline noi, la timpuri noi!
Întreaga discuție a plecat după anunțul făcut de ministrul Ligia Deca și anume că elevii de gimnaziu și liceu vor putea alege ca disciplină opțională “Istoria, robia și deportarea romilor”, iar liceenii vor mai studia o nouă disciplină obligatorie: “Istoria Comunismului.”
Ministrul Educației a vorbit despre acest subiect marți, cu ocazia ceremoniei dedicate introducerii la nivel național a predării disciplinei „Istoria Evreilor. Holocaustul.”
- Potrivit legii Educației, “Istoria, robia și deportarea romilor” va fi opțională începând cu anul școlar 2025-2026, iar din același an va fi inclusă obligatoriu la liceu disciplina “Istoria Comunismului din România”
- Disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul” a fost introdusă obligatoriu pentru toți elevii de clasa a XI-a, din acest an școlar.
„Sunt teme dificile, teme controversate și în egală măsură și teme sensibile”
„Înțeleg că aceste două discipline vor fi introduse efectiv din 2025. Sunt mai multe paliere de discuție. În principiu, posibilitatea de a studia în profunzime câteva momente foarte importante din istoria noastră, reprezintă oportunități importante și merită luate în considerare.
Pentru practica școlară, dimensiunea controversată și sensibilă a unor teme, este întotdeauna o problemă. Poate mai puțin problema Holocaustului sau problema robiei, dar problema comunismului, de pildă, este o temă care poate duce la situații complicate pentru profesor, în sensul că este o temă controversată și care poate aluneca în subiecte cu anumită încărcătură emoțională, cu o sensibilitate.
Este foarte complicat, nu este deloc recomandabil ca în predare profesorul să fie pus în regim de controversă cu ceea ce știe copilul de acasă. Însă, sunt total de acord cu faptul că aceste teme sunt cruciale și ele trebuiesc predate.”
„Nu știu ca în Germania să existe o istorie, ca disciplină independentă, dedicată Holocaustului”
Prof. Univ. Dr. Carol Căpiță a vorbit și despre conceptul de curriculum național, un concept care a intrat în uzajul educației Românești după 1990, dar și despre importanța planului cadru.
Membrul Comisiei Naționale de Istorie punctează că alocarea orelor pe discipline este o decizie consiliată de experții în educație – ei reprezintând oamenii care fac propuneri – hotărârea finală aparținând însă politicienilor.
În plus, istoricul mărturisește că felul în care arată planul-cadru ne spune ce așteaptă societatea de la școală.
„Curriculum nu este un document, ci un set de documente. Programa de studiu, cea de istorie sau de limba franceză, este parte a ceea ce constituie curriculum național. Un alt segment la fel de important cu programa este planul cadru și știți că încă se poartă discuții, după trei ani de zile, în legătură cu planul cadru.
Dacă am o oră pe săptămână la discipina pe care-o predau, programa poate să-mi ceară și luna de pe cer, nu se va întâmpla, fiindcă nu am timpul fizic să predau ceea ce mi se cere. Acestea fiind zise, aș ridica o întrebare. Eu nu știu de pildă, și urmăresc cu mare atenție situația, ca în Germania să existe o istorie, ca disciplină independentă, dedicată Holocaustului, deși Germania are o problemă mai mare decât România cu aceasta.”
„Holocaustul capătă mult mai mult sens, atunci când înțelegi în ce context s-a întâmplat”
„Ca semnal public, ca semnal al faptului că societatatea românească își asumă petele negre din propria sa istorie, existența acestor discipline independente se justifică. Deci, din perspectiva interfeței, a comunicării pe care școala ca instituție o realizează cu societatea, independența acestor discipline este perfect justificată. Din perspectiva logicii interne, a domeniului istoric, este mai puțin valid.
În egală măsură, în predarea istoriei în Germania, pentru secolul XX, cel puțin o treime din totalul timpului, trebuie dedicat problemei Holocaustului. De ce ales Germania această cale? Poate fiindcă Holocaustul capătă mult mai mult sens, atunci când înțelegi în ce context s-a întâmplat.
Dincolo de rapoarte prezidențiale și de declarații publice, este o temă care trebuie discutată, pentru că ține de dimensiunea de națiune civică pe care vrem să o avem și noi în România. Asta presupune și asumarea responsabilității. Disciplinele acestea sunt fundamentale, dar ca teme, nu ca structuri independente, pentru că pot intra într-un regim de izolare, față de logica trecutului istoric.”
„Acest reflex de autoapărare psihologică încă funcționează”
În ceea ce privește Istoria Comunismului, prof. univ. dr. Carol Căpiță susține că este o temă care trebuie discutată foarte serios, cu atât mai mult cu cât, recunoaște interlocutorul Gândul, după 1990, societatea românească „a fost ocupată să condamne comunismul, încât nu a mai avut răgazul să și explice de ce.”
„Rezultatul a fost o neînțelegere și o suspiciune, fiindcă timp de 40 de ani, știam că ceea ce ni se spune la televizor și la radio nu este așa. Acest reflex de autoapărare psihologică încă funcționează. Este o temă importantă, la fel însă existența acestor discipline opționale, dar obligatorii – numai în limba română se poate așa ceva – riscă să distrugă coerența internă a curriculumului național.”
„Opționalele reprezintă un instrument foarte util de adecvare la nevoile locale”
Membrul Comisiei Naționale de Istorie și al grupului de lucru pentru programele de istorie consideră că, în mijlocul acestor decizii, cei pe care îi amețim cel mai mult sunt copiii, care nu vor ști în ce zonă să-și focalizeze atenția.
„Fiecare dintre noi, la catedră, avem pretenția, ca studenții noștri să lucreze cu maximă asiduitate, uitând faptul că același lucru îl cer și alți colegi. Și atunci săracul student aleargă, noi ne ocupăm de o singură chestie, ei trebuie să se ocupe cu egală excelență, de multe alte probleme în același timp. Opționalele acestea, parte a ceea ce se numește curriculum la decizia școlii, reprezintă un instrument foarte util de adecvare la nevoile locale.
Și aici vorbesc în calitate de autor de programe. În momentul în care eu colaborez la redactarea unei programe, de obicei noi creăm un model abstract al elevului, căruia i se adresează programul. Sunt nenumărate instituții de învățământ, nenumărate situații educaționale, noi nu putem face o programă potrivită fiecărui elev.
Și atunci facem un model abstract, median, care trebuie să țină cont de profilul absolventului de ciclu anterior și să-l ducă pe elev către profilul absolventului de ciclu respectiv. În funcție de aceste două jaloane, creez o programă în care, sper eu, este suficient de generoasă și flexibilă, încât să-i permită profesorului adecvarea locală.”
„Problema este, dacă e bine să fie tratate separat, sau mai degrabă în contextul care le explică”
Interlocutorul Gândul recunoaște că asistăm la o recentralizare și că această direcție exact una exact contrară recomandărilor UE.
Profesorul de istorie susține, în acest context, că pentru „Comisia Europeană palierul fundamental al reformei este școala, tocmai de aceea punctează că aceasta ar trebui „să aibă flexibilitatea de a adapta niște cadre generale la situația concretă.”
„Problema este că noi avem niște convenții internaționale semnate, o legislație în funcție, care spun câte ore pe săptămână poate avea un elev. Pe măsură ce aglomerăm planul-cadru cu discipline care devin din opționale obligatorii, zona de curriculum la decizia școlii scade sau dispare. Asta înseamnă că profesorul are tot mai puține instrumente de a-și adapta discursul la ceea ce au nevoie elevii reali, concreți Gigel, Ionel și Măriuca, pe care îi are zi de zi în față.
Ca autor de programă, nu am cum să-i știu pe Gigel, Ionel și Măriuca și atunci, tot ce pot eu să fac cu onestitate, este să găsesc un sistem care să aibă suficientă flexibilitate, încât profesorul să poată să joace cum vrea el. În momentul în care apar aceste discipline, devenite obligatorii, această plajă dispare. Asistăm la o recentralizare, o direcție contrară recomandărilor UE.
În momentul în care distrug curriculumul la decizia școlii, fac exact invers. Sunt un susținător al masivității acestor teme în predarea istoriei. Aceste teme sunt fundamentale pentru tânăra generație și trebuiesc tratate. Problema este, dacă e bine să fie tratate separat, sau mai degrabă în contextul care le explică.
Lumea nu înțelege, de multe ori, nuanțele pe care încerc să le folosesc. Sunt pentru Istoria Holocaustului, pentru Istoria Romilor și Istoria Comunismului, dar nu ca discipline independente. Faptul că sunt discipline independente nu le face mai bine predabile”, mărturisește interlocutorul Gândul.
„Statutul disciplinei ține de policiticile educaționale, programa ține de ce înțeleg eu ca istoric”
Interlocutorul Gândul recunoaște că, în calitate de membru al Comisiei Naționale de Istorie, i s-a cerut expertiza în legătură cu aprobarea programei de „Istoria Evreilor. Holocaustul”, dar susține că nu a fost consultat și în ceea ce privește statutul disciplinei.
„Statutul disciplinei ține de policiticile educaționale, programa ține de ce înțeleg eu ca istoric despre problema respectivă. Haideți să fim onești, aceste programe au devenit obligatorii, într-un fel de entuziasm public al politicienilor – și fără a dori să fiu polemic – ei cred că, dacă inventează discipline interesante, nu se mai vede faptul că bugetul este mic.
Este mult mai ușor să inventezi o programă decât să dai bani. Revenind, am și reîntors o dată programa, deoarece nu a corespuns unor standarde – nu am fost singurul, am fost mai mulți – și am încercat de fiecare dată să trag Istoria Holocaustului către contexte tot mai largi, fiindcă contextele explică evenimentele. Dar, repet, nu am fost întrebat care să fie statutul acestei discipline.
În Occident, se vorbește de acele politici redacționale bazate pe date, pe informații. Acolo și în sistemele foarte competitive, o schimbare se produce într-un deceniu. Cheia succesului finlandez este faptul că au luat o dată o decizie și nu s-au întors la ea patru decenii. Reforma finlandeză a avut succes în momentul în care au intrat în școală copiii celor care au fost primii beneficiari ai reformei. Ăsta este lucru care la noi nu e discută și este mare păcat.”
Disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul” va fi studiată de toți elevii de clasa a XI-a
La Palatul Victoria, premierul a evidențiat importanța studierii unei astfel de materii în rândul tinerei generații. Marcel Ciolacu s-a adresat membrilor comunității evreiești prezenți la Guvern, atrăgând atenția asupra dimensiunii internaționale a Holocaustului, pe care a numit-o „tentativă fără precedent de exterminare a populației evreiești.”
„Această tentativă fără precedent de exterminare a populației evreiești din Europa a trecut dincolo de granițele geografice și a afectat toate segmentele societății. România nu a fost ferită de efectele tragice ale legăturile dintre nazism și fascismul românesc, fiind deopotrivă martora prăbușirii valorilor și a dezintegrării instituțiilor”, a transmis Marcel Ciolacu.
La finele anului 2021, prin Legea nr. 276, disciplina „Istoria Evreilor. Holocaustul” a fost inclusă în planurile-cadru ale învăţământului liceal şi profesional ca parte a trunchiului comun, începând cu anul şcolar 2023-2024. Evenimentul a fost organizat de către Guvernul României în parteneriat cu Federația Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic.
Confrom Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, cifrele cu victimele ale politicii antisemitiste din România sunt următoarele:
- Între 45 000 şi 60 000 de evrei au fost omorâţi în Basarabia şi Bucovina de către trupele germane şi române în 1941.
- Între 105 000 şi 120 000 de evrei români deportaţi au murit ca rezultat al expulzărilor în Transnistria.
- În regiunea Transnistriei, între 115 000 şi 180 000 de evrei locali au fost lichidaţi (în special la Odessa şi în districtele Golta şi Berezovca).
- Cel puţin 15 000 de evrei din Regat au fost ucişi în Pogromul de la Iaşi şi ca urmare a altor măsuri antievreieşti.
- Aproximativ 132 000 de evrei au fost deportaţi la Auschwitz, în perioada mai-iunie 1944, din nordul Transilvaniei, stăpânit de Ungaria.
CITIȚI ȘI: