”Mi-a pus direct Kalashnikovul la cap”. Povestea teribilă a mercenarului român antrenat în Legiunea Străină, care a fost luat PRIZONIER într-o misiune
Cel mai experimentat mercenar român, fost combatant în Legiunea Străină și gardă de corp a unora dintre cei mai bogați oameni din lume, Horațiu Potra (54 de ani) a trăit ca-n filmele de acțiune. Viața l-a modelat întocmai ca pe un personaj din rolul principal care iese învingător din orice confruntare. Dacă în filme, scenaristul are drept de viață și de moarte asupra eroului său, în realitate, destinul își spune întotdeauna ultimul cuvânt.
- Horațiu Potra a acordat în exclusivitate pentru Gândul un interviu în care a povestit despre culisele Legiunii Străine, despre ce înseamnă să fii garda de corp a unor personalități pe care statutul le face aproape inaccesibile majorității oamenilor. (întreaga poveste, AICI)
- Mercenarul a mai vorbit despre moartea celor doi români, angajați prin asociația sa RALF, într-o misiune în care antrenau militari guvernamentali din Congo, dar și despre polițiștii, jandarmii sau militarii care aleg să plece în misiuni riscante doar pentru a-și putea plăti ratele la bănci. Horațiu Potra a dezvăluit și ce avere a strâns ca luptător în Legiunea Străină și gardă de corp pentru șefi de stat și miliardari, într-o carieră de trei decenii. (toate dezvăluirile făcute de Potra, AICI)
- Românul încheie interviul cu o poveste teribilă despre cum a reușit să se salveze singur dintr-o situație limită, din care nu credea că va mai scăpa viu.
- Deși mereu a trăit periculos, Horațiu Potra a fost ferit de incidente dramatice. Asta până când a ajuns să lupte în Republica Centrafricană, unde a văzut moartea cu ochii, când a fost luat prizonier de rebeli și i s-a pus la tâmplă un Kalashnikov.
La doar 21 de ani, Horațiu Potra s-a înscris în Legiunea Străină, unde a activat timp de cinci ani, după care și-a dorit să facă și altceva. Prin recomandarea căpitanului său din legiune, Paul Barril, a reușit să ajungă garda de corp a emirului din Qatar, pe care l-a slujit timp de patru ani și jumătate. A fost o experiență din care a învățat multe, care a cântărit greu la CV-ul său și i-a deschis calea către noi oportunități. Așa a ajuns în Republica Centrafricană, unde a fost însă la un pas de ultima misiune din viața sa.
”Am cerut să plec de la regele din Qatar, pentru că, după patru ani și jumătate, devenise ceva monoton, știam în fiecare zi ce facem, unde mergem, cunoșteam programul. Devenise prea monoton, nu mai eram atât de vigilent și îi spuneam căpitanului: ”Trimite-mă undeva în Africa, în misiune”. Când mi-a spus că a fost o tentativă de lovitură de stat în Republica Centrafricană, m-a întrebat ”Vrei sa mergi acolo?”. Am spus da, cum să nu, a povestit, pentru Gândul, Horațiu Potra.
Deși obișnuit să fie în mijlocul unor conflicte armate, ce s-a întâmplat în Republica Centrafricană ulterior pare desprins dintr-un film cu mult suspans și deznodământ incert. Inițial, totul a mers ca la carte.
”În octombrie 2002, am fost atacați de rebelii lui Bozizé (fostul președinte al Republicii Centrafricane, François Bozizé), ocazie cu care am arătat ceea ce putem. Am reușit să-i oprim împreună cu militarii lui Gaddafi (fostul dictator libian Muammar Gaddafi). Erau 80 de militari ai lui Gaddafi, deci garda prezidențială cu militarii lui Gaddafi am reușit să oprim înaintarea rebelilor. De atunci, deja eram fiul președintelui. Președintele îmi spunea: ”Fiule, spune, te rog, ce este pe acolo!”, a povestit Horațiu Potra.
”În 20 de minute, capitala a picat în mâinile rebelilor”
Cea dintâi victorie a fost urmată de o altă acțiune încununată de succes.
”Am fost trimis în orașul Bouar, care se află în nord-vestul Republicii Centrafricane, aproape de granița cu Ciad. Eram la 600-700 km de capitală, am plecat cu 15 militari, am mai recrutat eu încă 65, eram singur cu 80 de militari, singurul român, alb, cu 80 de militari centrafricani păzeam o zonă diamantiferă de 400 pe 200 de km. Și am păzit-o cum a trebuit, pentru că erau numai două axe care duceau în zonă, deci alea trebuiau blocate”, a mai spus Horațiu Potra.
Succesul pe care l-a avut în primele acțiuni pe care le-a întreprins a fost urmat însă de un mare eșec, pe care Potra l-a trecut cap de listă la capitolul regrete din carieră. Situația a scăpat de sub control în momentul în care capitala Republicii Centrafricane a fost atacată de rebeli. Horațiu Potra a căzut în mâinile rebelilor, care îl considerau un fel de inamic public numărul 1, el făcând parte din anturajul președintelui centrafrican.
”Uniunea Africană i-a înlocuit pe militarii lui Gaddafi, că așa a fost înțelegerea între președinte și Uniunea Africană, ca cei 80 de militari ai lui Gaddafi să plece și să vină 364 de militari din diferite țări, Gabon, Camerun, Sudan, Ciad, să îi înlocuiască. Au venit și, în momentul în care rebelii au atacat capitala, Uniunea Africană a urcat în camioane și au intrat toți în baza lor de lângă aeroport. Militarii centrafricani, când au văzut că militarii din Uniunea Africană, echipați cu TAB-uri, cu armament, foarte bine dotați, fug, au fugit și ei. În 20 de minute, capitala a picat în mâinile rebelilor. Din nefericire, exact în acea zi, am ajuns și eu în capitală de pe teren, pentru că președintele era plecat într-o vizită oficială în Niger”, a adăugat Horațiu Potra.
”Mi-am zis Potra, ai jucat, ai pierdut, ești mort!”
Odată ajuns în capitala Republicii Centrafricane, Potra nu știa că rebelii au preluat controlul, astfel că a fost luat de aceștia ca din oală.
”Am ajuns în capitală, nu am știut ce se întâmplă, m-am dus către vila președintelui, eram doar eu cu un coleg, Stéphane. Credeam că se revoltă un pic militarii că nu erau plătiți de un an, de doi ani, dar, când am intrat pe pozițiile Uniunii Africane, erau deja rebelii și au început să tragă în noi”, a povestit Horațiu Potra.
A fost pentru prima dată când fostul combatant în Legiunea Străină și-a văzut efectiv moartea cu ochii. Părea că nimeni și nimic nu îl mai poate salva din situația dificilă în care se afla și că sfârșitul îi este aproape.
”Unul dintre rebeli s-a apropiat de noi și a văzut că suntem din garda prezidențială. Au cotrobăit prin buzunare, aveam niște bani într-o geacă, am dat jos geaca, se băteau pentru bani. Aveam pe mine un tricou pe care scria Securité. Mi-am dat jos și tricoul, am rămas în bustul gol, pentru că am zis că dacă văd ăștia securité, o să-mi dea ei tot securité, o să mă caftească. În momentul în care am dat jos tricoul, unul dintre rebeli s-a apropiat și, din greșeală, și-a tras singur un glonț în picior, în papuc. A aruncat arma, a urlat și probabil unul de lângă el o fi crezut că am tras eu și mi-a pus direct Kalashnikovul la cap. Atunci mi-am zis: Potra, ai jucat, ai pierdut, ești mort!”, a povestit, pentru Gândul, Horațiu Potra.
”Până dimineață află și o să ne omoare”
Românul a scăpat ca prin urechile acului fără să primească un glonț în cap și asta datorită colegului său francez, care a intervenit pentru el în fața rebelilor.
”Colegul meu Stéphane este francez, dar și-a schimbat religia, nu mai este creștin, este murid, asta este o religie din Senegal, o religie nouă, din Al Doilea Război Mondial. Cum credem noi în Isus, ei cred în Serigne Touba, un profet. El este îmbrăcat în negru, cu un turban pe cap negru, deci un pic arăta ca musulmanii. Când mi-a pus rebelul Kalashnikovul la cap, s-a băgat către el și i-a spus ”Nu-i mai mare ca Dumnezeu decât Dumnezeu!”. În acel moment, respectivul se uita la mine, se uita la el, ne-a dat câte una peste cap cu Kalashnikovul și ne-a spus «urcați în Jeep», în franceză. Atunci am avut un flash, m-am văzut mort pe iarbă și am spus: «uite-l, bă, pe locotenentul Henri mort aici ca un câine, pe marginea drumului»”, a rememorat Horațiu Potra ziua în care a crezut că va fi ultima din viața lui.
Potra și colegul său francez au fost duși într-o locație lângă vila președintelui. Rebelii care i-au luat prizonieri au plecat să ocupe aeroportul și i-au lăsat sub supravegherea unui tânăr fără experiență de luptă. Românul a înțeles că trebuie să profite de această ocazie dacă vrea să-și salveze viața.
”Cei care ne păzeau nici nu știau ce căutăm noi pe acolo. Ne păzea un fecior de vreo 17 ani, 18 ani. Avea o armă mai veche, după aceea a găsit un Kalashnikov, când îl arma, cădea încărcătorul, dădea cu el de pământ. Stéphane îmi tot zicea: «Spune că totul o să fie bine!» Eu îi spuneam: «Băi, Stéphane, ăștia nu ne cunosc, nu știu cine suntem, nu știu că eu sunt locotenentul Henri, care ne băteam cu ei acolo pe teren, la Boar, dar până dimineață află și o să ne omoare»”, a mai povestit Potra.
A cerut să meargă la toaletă și a fugit
În timp ce colegul său francez a preferat să mizeze pe terapia gândurilor pozitive, românul a acționat, fiind conștient de gravitatea situației în care se aflau. Horațiu Potra s-a folosit de un subterfugiu pentru a reuși să evadeze.
”M-am ridicat și i-am spus băiatului care ne păzea: «Hamam, hamam, toaletă, toaletă». Era o baracă un pic mai încolo și mi-a făcut semn să mă duc după baraca aia. M-am dus după baracă, nu era nimeni, am sărit gardul și am plecat. După peripeții mai lungi, am ajuns la Ambasada Franței. Am fugit la ora 20.00 și am ajuns la ambasadă la 3.00 dimineața,”, ne-a mai spus românul, care a evadat singur, fără să reușească să-și convingă colegul să îl însoțească.
”Stéphane nu a vrut să vină, ziceam: »Băi, Stéphane, trebuie să plecăm că ăștia ne omoară». El zicea: «Nu, nu, nu mișca, zi că totul va fi bine!». Oricum, pe Stéphane nu-l cunoștea nimeni, eu eram acolo deja de un an și ceva, el era venit în ianuarie ca și comerciant să cumpere diamante. Pentru că era conflictul, i-am explicat că n-are ce să cumpere, să rămână aici cu noi. Omul a acceptat să rămână cu noi pe teren, cu militarii, să vadă, adică îi plăcea și lui un pic acțiunea. Nu era cunoscut, nu îl cunoștea nimeni”, a mai spus Potra.
Odată ajuns la Ambasada Franței, românul a stat închis într-o cameră timp de două zile. Fiind un nume atât de sonor și o miză importantă pentru rebelii care voiau să pună mâna pe el cu orice preț, prezența lui în ambasadă ar fi periclitat situația celor care se refugiaseră aici.
”Mi-au zis: «Nu miști de aici, că dacă află rebelii că ești aici, ne pui în dificultate, noi suntem doar patru jandarmi și sunt 500 de refugiați francezi în ambasadă». Așa că am rămas vreo două zile. Când s-a deschis ușa la cameră, era un coleg de legiune, Bercea, din Timișoara, Branca îl știam din legiune, Marius. El a deschis și m-a întrebat: «Băi, Popică, ce faci aici?», pentru că în legiune, în primii ani în care am fost, m-a chemat Popa Aurel, am avut numele schimbat. Mi-a zis suntem două sute de legionari, ne-am parașutat pe aeroport, am ocupat aeroportul, trebuie să evacuăm francezii. M-au evacuat și pe mine spre Gabon, în Libreville”, a mai mărturisit fostul combatant în Legiunea Străină.
În Gabon, Potra s-a reîntâlnit cu colegul său Stéphane, care a fost eliberat între timp de rebeli.
”Cel mai mare regret al meu este că am plecat ca un fugar”
”A ajuns și Stéphane, care a zis că a doua zi dimineață i-au dat drumul rebelii. Cum era îmbrăcat ca musulman, l-au lăsat să plece. A ajuns și el în Gabon, de acolo am revenit în Franța”, ne-a mai spus Potra.
Chiar dacă a reușit să scape cu viață ca prin urechile acului, Horațiu Potra a plecat din Republica Centrafricană cu părerea de rău că nu a reușit să-și ducă misiunea la capăt.
”Cel mai mare regret al meu este că am plecat din Republica Centrafricană ca un fugar și nu mi-am îndeplinit misiunea acolo. Bozizé a rămas la putere din 2003 până în 2013, după aceea a fost o doamnă președinte de tranziție, iar apoi a ajuns la conducere președintele care este și acum, președintele Touadéra. În 2016, m-am dus voluntar în Republica Centrafricană și am instruit garda prezidențială a președintelui Touadéra pe gratis. I-am explicat noului președinte că vreau să vin să instruiesc garda prezidențială pe gratis, o fac pe cheltuiala mea, mi-am plătit hotel, mi-am plătit tot, doar pentru a-mi termina misiunea pe care am avut-o în 2003. Președintele Touadéra mi-a spus: «Cum să refuz așa ceva? Ești binevenit!», a mai povestit Potra, care a antrenat garda prezidențială a Republicii Centrafricane între 2016 și 2017.
La finalul misiunii, românul a și primit drept recunoștință pentru activitatea sa din Republica Centrafricană o diplomă onorifică.
CITEȘTE ȘI: