Prima pagină » EXCLUSIV » EXCLUSIV | IMAGINI-ȘOC. Vlad Pascu, anturaj toxic cu fiica unui regretat arbitru de fotbal, celebru în România

EXCLUSIV | IMAGINI-ȘOC. Vlad Pascu, anturaj toxic cu fiica unui regretat arbitru de fotbal, celebru în România

Apar informații și imagini-șoc după tragedia din stațiunea 2 Mai, acolo unde Vlad Pascu, aflat sub influența substanțelor interzise, a intrat cu mașina într-un grup de opt tineri, omorându-i pe doi dintre aceștia.

Informațiile apărute în timpul anchetei au dezvăluit că Vlad Pascu era cunoscut ca un consumator de droguri, iar familia sa cunoștea această tristă realitate. Tânărul fusese cercetat pentru deținere de droguri, dar a scăpat de urmărirea penală, fiind pasionat de mașini și, mai ales, de apăsarea ”până la blană” a pedalei de accelerație. De altfel, și tatăl lui Vlad Pascu este un ”împătimit al vitezei” pe șosele (mai multe detalii AICI)

Comportamentul lui Vlad Pascu era, așa cum a declarat chiar tatăl său, unul cu totul anormal, existând, de-a lungul timpului, chiar și ”episoade psihotice” (informații surprinzătoare AICI).

Gândul a intrat în posesia unei alte informații de ultimă oră și o prezintă în exclusivitate, iar în scenariu apare, surprinzător, fiica unui fost arbitru de fotbal din România, decedat în urmă cu mai mulți ani.

”Un anturaj toxic”

Potrivit surselor Gândul, în anturajul lui Vlad Pascu, descris drept ”toxic”, se afla și R.L., o adolescentă din București al cărei comportament este considerat ”problematic”, în context apărând acuzații referitoare tot la consumul de substanțe interzise.

Vlad Pascu și R.L. pot fi văzuți, împreună, în imaginile prezentate de Gândul, iar sursele noastre au dezvăluit că tânăra este chiar fiica unui celebru arbitru de fotbal din România, decedat în urmă cu câțiva ani.

Mai mult, aceleași surse au dezvăluit și că mama fetei este consilier superior la Primăria Sectorului 1 al Capitalei.

În anturajul toxic al lui Vlad Pascu s-a aflat și R.L., fiica regretatului arbitru de fotbal. Și asupra comportamentului ei au planat și planează multe semne de întrebare referitoare la consumul de substanțe interzise, cu atât mai mult cu cât gravita, de mai mult timp, în jurul lui Vlad Pascu. Și ea este cunoscută, în cercul celor care o cunosc, ca fiind amatoare de substanțe interzise.

Mama tinerei lucrează la Primăria Sectorului 1 al Capitalei, este consilier superior, cunoaște faptul că fata are astfel de probleme”, au spus sursele Gândul, în exclusivitate.

Vlad Pascu a scăpat de urmărirea penală după ce a fost cercetat pentru deținere de droguri

O confirmare a faptului că Vlad Pascu era un consumator de droguri este și dosarul pe care tânărul l-a avut la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organziată și Terorism (DIICOT).

Vlad Pascu a fost prins, în urmă cu aproximativ un an și jumătate, cu droguri de risc la el, dar a scăpat de urmărirea penală, chiar și de obligația de a merge la consiliere psihologică.

Tânărul fusese prins având la el 0,68 de grame de canabis, în 3 februarie 2022, numai că, după aproape un an de cercetări, a scăpat de răspunderea penală. Cercetările au fost făcute de procurorii DIICOT pentru ”deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu”, infracțiune care poate fi sancționată, conform legii, cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă.

Procurorii au decis, însă, renunțarea la urmărirea penală, în luna decembrie a anului 2022, pe motiv că era vorba de o cantitate mică de droguri. Tribunalul Bucureşti a confirmat soluția procurorilor, pe 10 ianuarie 2023, conform informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată (alte informații AICI).

”Confirmă ordonanța nr. 959/D/P/2022 din 21.12.2022, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală – Secția de Combatere a Traficului de Droguri prin care s-a dispus renunțarea la urmărire penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu”, potrivit hotărârii instanței, care practic a întărit că decizia procurorilor de a-i retrage acuzațiile a fost bună.

Tânărul a continuat să se drogheze

Scăpat de urmărirea penală și de o posibilă condamnare, dacă era trimis în judecată, fără obligații să meargă la consiliere cu specialiștii Agenției Naționale Antidrog, Vlad Pascu a continuat să se drogheze.

Dovadă este chiar o postare pe o rețea de socializare, în care se laudă, într-o filmare, cu pastilele pe care le are pentru a se droga, dar și cu banii și afacerile pe care le-ar deține (mai multe informații AICI).

”Țin să fac dovada faptului că pe numele meu există, în momentul de față, business-uri de mai mulți bani decât o să aveți voi dacă faceți foamea cu pateu toată viața. Și ăștia îi fac doar într-o lună”, spunea Vlad Pascu.

Mai mult, acesta a ținut să arate și celor care îl urmăreau mai multe folii cu medicamente analgezice din grupa opioizilor, care dau dependență la consum mare și care se eliberează doar cu rețetă medicală. (vezi AICI declarația sa).

Vlad Pascu a fost arestat preventiv

Vlad Pascu este încarcerat din 19 august, când a fost reținut de procurori, apoi Judecătoria Mangalia a decis arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.

Procurorii îl cercetează pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului. Vlad Pascu era drogat când a intrat cu mașina în grupul de opt tineri și a fugit de la locul accidentului, fiind depistat ulterior de polițiști în Vama Veche.

Potrivit Poliției Constanța, accidentul s-a produs în 19 august, în jurul orei 05:25, pe DN 39, în apropierea localității Vama Veche. În urma accidentului rutier, au decedat la fața locului o tânără de 20 de ani și un tânăr de 21 de ani. De asemenea, au mai fost răniți doi tineri, de 19 ani, respectiv 20 de ani și o tânără, de 20 de ani (alte informații AICI).

Părinții lui Vlad Pascu, afaceri în pierdere și bani dați cu camătă

Mașini de colecție, ceasuri de mii de euro și haine de firmă, așa era luxul în trăia tânărul de bani gata care s-a urcat drogat la volan și a omorât un băiat de 21 de ani și o fată de 20 de ani, pe care i-a izbit în plin, pe drumul dintre stațiunile Vama Veche și 2 Mai.

Părinții lui Vlad Pascu au firme cu afaceri în imobiliare, construcții și turism, însă cele mai multe sunt raportate pe pierderi în ultimii trei ani. Numele lor sunt legate și de bani dați cu camătă sau cu conexiuni cu lideri interlopi.

  • Miruna și Mihai Claudiu Pascu au înregistrat și gestionat, împreună și separat, în ultimii ani, 10 societăți comerciale și un PFA.
  • Sunt firme înregistrate la Registrul Comerțului, de care s-au ocupat în afara legăturilor pe care le-au avut cu lumea interlopă, așa cum atestă datele din dosarele penale ajunse in instanță.

Se poate spune că Vlad Pascu este un ”băiat de bani gata”, pentru că mama acestuia vinde și închiriază terenuri în Pipera și alte zone scumpe din București, în timp ce tatăl său este implicat în organizarea concursurilor de off-road. (alte detalii surprizătoare AICI)


CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Roberta și Sebastian, tinerii uciși de Vlad Pascu, în accidentul din stațiunea 2 Mai, înmormântați în aceeași zi

VIDEO | Mihai PASCU, tatăl șoferului drogat care a ucis doi tineri, împătimit al vitezei. Filmat în timp ce rupea șoseaua, în localitate

EXCLUSIV | Cine sunt părinții băiatului de bani gata care a condus drogat și a ucis doi tineri, la 2 Mai. Afaceri în pierdere și bani dați cu camătă

VIDEO | Ce a făcut Vlad Pascu în noaptea dublei crime din 2 Mai. Oprit de polițiști de două ori înainte de tragedie, niciodată testat pentru droguri

EXCLUSIV | Mașina-vedetă a lui Vlad Pascu, ascunsă sub o prelată, după accidentul în care a ucis doi tineri – GALERIE FOTO

Tatăl lui SEBASTIAN, tânărul ucis în accidentul de la 2 Mai: „L-am ridicat de la morgă, ce am văzut nu poate fi descris”

Ministrul Predoiu cere VERIFICĂRI după accidentul de la 2 Mai: „În mod normal, șoferul trebuia verificat cu aparatul DrugTest”

Lucrează de 12 ani în presa centrală și este autorul unor investigații jurnalistice centrate pe domeniul Justiției, dar și pe conexiunile dintre mediul politic și cel de afaceri. S-a alăturat ... vezi toate articolele

Citește și