Prima pagină » EXCLUSIV » ISC taie în carne vie după al doilea control la depozitul de carburanți din Feldioara, vizat de MOL. Au fost descoperite nereguli grave

ISC taie în carne vie după al doilea control la depozitul de carburanți din Feldioara, vizat de MOL. Au fost descoperite nereguli grave

Continuă seria informațiilor uluitoare și, totodată, alarmante despre viitorul depozit de carburanți de la Feldioara, județul Brașov, acolo unde firma SC TRANSIT OIL a obținut, în anul 2023, o autorizație de construire controversată, în urma unei documentații incomplete. Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a tras primul semnal de alarmă după ce a efectuat un control la Primăria din Feldioara, iar concluziile au fost devastatoare.

Potrivit informațiilor obținute de Gândul, în exclusivitate, firma SC TRANSIT OIL, care se află în centrul acestui scandal major, ar fi un „intermediar” al MOL Ungaria, care vizează „din umbră” acest viitor depozit de carburanți de la Feldioara.

Lucrările executate deja fără ca SC TRANSIT OIL să dețină toate avizele necesare unui astfel de obiectiv au intrat, din nou, în atenția ISC, iar măsurile luate în urma unui al doilea control sunt drastice.

  • La sfârșitul anului 2023, Inspectoratul de Stat în Construcții Centru (IRCC) a efectuat un control, în urma căruia s-a stabilit că autorizația de construire pentru depozitul petrolier a fost emisă ilegal de primarul din Feldioara, din cauză că au fost încălcate mai multe prevederi ale Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. (mai multe informații AICI)
  • În urma controlului efectuat de ISC și urmare a concluziilor îngrijorătoare ale raportului, prefectul județului Brașov, Mihai-Cătălin Văsii, a cerut imediat anularea acestei autorizații de construire, printr-o acțiune depusă la Tribunalul Brașov (dosar 716/62/2024).
  • În data de 11 ianuarie 2024, prin adresa nr. 8135, ISC a informat Prefectura Brașov despre această situație, precizând că „emiterea autorizației de construcție în baza unui contract de comodat asupra proprietății (cum este cazul terenului pe care SC TRANSIT OIL SRL construiește depozitul petrolier din Feldioara) se poate face numai pentru construcții cu caracter provizoriu – iar în acest caz, autorizația s-a emis pentru un număr de 23 de obiective al căror caracter este definitiv”.

“Autorizația s-a emis în lipsa următoarelor avize: avizul Companiei Naționale a Uraniului, avizul Companiei Naționale CFR, avizul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov”, s-a mai precizat în Raportul întocmit de inspectorii ISC.

SC TRANSIT OIL, ofertă pentru MOL, dar MOL joacă „la așteptare”: „Nu avem niciun comentariu cu privire la proiectul pe care îl menționați”

La fața locului, Gândul a descoperit că reprezentantul SC TRANSIT OIL, Alexandru Iurea – care deține 20% din firmă, în timp ce Mihai Bîrliba este asociat cu 80% – nu a negat că a făcut o ofertă către MOL, cu atât mai mult cu cât a mai avut o relație de parteneriat, timp de cinci ani, cu această companie.

„Eu am lucrat cinci ani în parteneriat cu MOL, făceam prestări servicii și le-am făcut o ofertă, când va fi gata (n.red. – depozitul de la Feldioara), dacă îi interesează”

Alexandru Iurea – SC TRANSIT OIL

Potrivit acestuia, cei de la MOL ar fi „prudenți” și așteaptă, înainte de toate, ca depozitul de la Feldioara să fie finalizat. (informații punctuale AICI)

Dacă Alexandru Iurea de la SC TRANSIT OIL a recunoscut că au existat discuții cu MOL, punctul de vedere oficial al MOL este „la așteptare”. În urma solicitărilor repetate ale Gândul, reprezentanții MOL România au răspuns prin intermediul unei firme care le asigură „comunicare” și au precizat că nu comentează „subiectul menționat”.

MOL România este prezentă pe piața locală de peste 29 de ani, demonstrând de-a lungul timpului că este un membru de încredere al comunității, cu un plan solid de dezvoltare pe termen lung.

Nu avem niciun comentariu cu privire la proiectul pe care îl menționați, dar dorim să reiterăm că avem o politică de guvernanță corporativă cu principii clare, conform căreia toate proiectele pe care le dezvoltăm sau pe care le luăm în considerare pentru a ne desfășura activitatea respectă legislația locală în vigoare.

Nu ne-am lua niciun fel de angajament care să nu fie în deplină conformitate cu aceste principii”, a transmis MOL România prin intermediul firmei care asigură comunicarea.

Alexandru Iurea – asociat TRANSIT OIL – a făcut o ofertă pentru MOL.

„Investitorul a dispus efectuarea de lucrări de construcții fără obținerea acordurilor și avizelor prevăzute de lege”

Victorița Dumitrașcu, inspector general ISC, a transmis, în exclusivitate pentru Gândul, că au fost descoperite mai multe nereguli la șantierul depozitului de carburanți de la Feldioara, iar tabloul general este unul îngrijorător prin prisma faptului că un astfel de obiectiv nu poate fi construit „după ureche” și încălcând prevederile legii, consecințele putând fi tragice.

Inspectorii de la Inspectoratul Județean în Construcții (IJC) Brașov au efectuat un al doilea control la depozitul de carburanți de la Feldioara, județul Brașov, iar concluziile sunt alarmante.

Potrivit precizărilor transmise, în exclusivitate, către Gândul, au fost efectuate lucrări de construcții cu încălcarea prevederilor legale, „fără obținerea acordurilor și avizelor prevăzute de lege, precum și a autorizației de construire”.

La momentul efectuării celui de-al doilea control, lucrările de construții erau sistate, dar – anterior adresei prin care Primăria din Feldioara a cerut oprirea acestor lucrări – fuseseră deja efectuate lucrări de construcții pentru care SC TRANSIT OIL nu a putut să prezinte documentația care să certifice „calitatea lucrărilor executate” până acum.

IJC Brașov a efectuat un control în execuție  a lucrărilor de construcții în perioada 13.05.2024 – 25.05.2024 (n.red. – la depozitul de carburanți de la Feldioara, aflat în construcție). La data verificărilor efectuate pe teren, lucrările de construcții erau sistate, conform adresei Primăriei Comunei Feldioara din data de 14.05.2024, executându-se doar lucrări de conservare și depozitare a materialelor de construcții.

Totodată, în urma controlului s-au constatat următoarele neconformități:

  • După prezentarea rapoartelor de încercare nr. 1211, 1212 și 1215 din data de 08.06.2023, reiese că executantul lucrărilor a efectuat lucrări de construcții fără a avea autorizație de construire (Autorizația de construire în baza căreia se execută lucrările nr. 20 fiind emisă în data de 19.09.2023).
  • Investitorul obiectivului de investiții (n.red. – SC TRANSIT OIL) a dispus efectuarea de lucrări de construcții fără obținerea acordurilor și avizelor prevăzute de lege, precum și a autorizației de construire.

La data controlului, investitorul nu a prezentat documente de carte tehnică și nu a prezentat procese verbale care să ateste calitatea lucrărilor executate”, a precizat, în exclusivitate pentru Gândul, Inspectoratul de Stat în Construcții, prin adresa semnată de șefa instituției, Victorița Dumitrașcu.

„S-a solicitat expertizarea lucrărilor executate fără autorizație de construire și fără supravegherea unui diriginte de șantier”

Inspectorii care au efectuat cel de-al doilea control la depozitul de carburanți de la Feldioara, în urma neregulilor grave care au fost descoperite, au tăiat în carne vie, cum se spune.

S-a dispus oprirea lucrărilor de construire până la rezolvarea tuturor acestor nereguli, iar dovada intrării în normalitate trebuie demonstrată cu „documente însușite de personal autorizat”.

În același timp, inspectorii ISC au solicitat și expertizarea tuturor lucrărilor de construire care au fost deja executate „fără autorizație de construire și, implicit, fără supravegherea unui diriginte de șantier”.

Urmare a neconformităților menționate, au fost dispuse următoarele măsuri:

  • Se dispune oprirea lucrărilor de construcții în curs, până la înlăturarea deficiențelor.
  • Potrivit obligațiilor și răspunderilor ce revin investitorilor și executanților, factorii implicați în procesul de executare a lucrărilor vor acționa în vederea soluționării neconformităților, prezentând prin documente însușite de personal autorizat performanțele de comportare a lucrărilor efectuate.

S-a solicitat expertizarea lucrărilor executate fără autorizație de construire și, implicit, fără supravegherea unui diriginte de șantier”, a mai transmis ISC, în exclusivitate pentru Gândul.

Mai 2024. „Se dispune oprirea lucrărilor până la soluționarea cauzei”

În data de 14 mai 2024, primarul Sorin Taus transmite către TRANSIT OIL că prefectul județului Brașov, Mihai-Cătălin Văsii, a cerut anularea acestei autorizații de construire, printr-o acțiune depusă la Tribunalul Brașov (dosar 716/62/2024).

Demersul prefectului este urmare a procesului verbal întocmit de către inspectorii ISC Centru, după controlul efectuat la Primăria Feldioara.

Primarul din Feldioara specifică în această adresă că „se dispune oprirea lucrărilor până la soluționarea cauzei”.

„Prin prezenta, vă înștiințăm că pe rolul Tribunalului Brașov a fost înregistrată cauza având ca obiect «anulare act emis de autorități publice locale», respectiv anularea autorizației de construire nr. 20/19.09.2023, înregistrată sub numărul 716/62/2024, promovată de către Prefectul Județului Brașov, în calitate de reprezentant al Instituției Prefectului – Județul Brașov, în contradictoriul cu Comuna Feldioara și Primarul Comunei Feldioara. (…) Astfel, se dispune oprirea lucrărilor până la soluționarea cauzei”, a transmis primarul din Feldioara către SC TRANSIT OIL, înaintea celui de-al doilea control efectuat de inspectorii ISC.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Cum a scăpat Clotilde Armand, după patru ani, chiar înaintea noilor alegeri, de dosarul ”fraudă la alegerile locale din Sectorul 1”

Operațiune-fulger a DNA și FLAGRANTUL care poate declanșa un cutremur la vârful AJFP Giurgiu. Ce promisiune ar fi fost făcută pentru 10.000 de euro

DEZASTRU la Palatul Mogoșoaia, după Festivalul Unlock Wonder (GAIA) autorizat de Nicușor Dan

Un POLIȚIST condamnat definitiv pentru posesie de droguri și luare de MITĂ vrea să revină în sistem. Cum a reușit să scape de închisoare

Prefectul de Bihor, omul lui Bolojan, era în tinerețe FALSIFICATOR de legitimații de student, pentru decontări la transport. Instanța l-a condamnat

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele

Citește și