EXCLUSIV | Scandalul ”Greenfield”, dezamorsat temporar după ce CGMB a votat ”varianta Nicușor Dan”. Care sunt riscurile imediate
Scandalul ”Greenfield” pare dezamorsat, la o primă vedere, după ce Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a votat, vineri, așa-numita ”variantă Nicușor Dan” pentru deblocarea drumului de acces Vadul Moldovei. Conform acestei hotărâri, drumul care a constituit elementul central al tuturor contrelor dintre locuitorii cartierului ”Greenfield” și Primăria Municipiului București va fi transferat din fondul forestier în proprietatea municipalității, dar numai pentru 4 ani, nu definitiv, așa cum ar fi dorit consilierii social-democrați.
Lucrurile nu sunt atât de simple precum par în acest moment, fiindcă aceasta este doar o primă etapă. Mai mult, în Codul Silvic nu există noțiunea de ”scoatere temporară” din fondul forestier.
Întrebarea care se pune, acum, este dacă impasul ”Greenfield” va fi rezolvat, totuși, după ce ”varianta Nicușor Dan” a fost votată de CGMB.
”Sperăm să înceapă cât mai repede procesul de avizare”
Contactat de Gândul, Cătălin Diaconescu – reprezentant al comunității ”Greenfield” -, a declarat că este bine, totuși, că a trecut această hotărâre, chiar și în varianta propusă de Nicușor Dan, și asta pentru că abia după această etapă va demara, în sfârșit, mult așteptatul proces de avizare.
În timpul acestui proces, ministerele responsabile vor trebui să emită puncte de vedere în legătură cu legalitatea acestei hotărâri.
”E mai bine ca hotărârea să treacă, chiar și în varianta lui Nicușor Dan, de 4 ani, nu definitiv, pentru că așa va fi demarat procesul de avizare pentru aprobarea unei viitoare hotărâri de guvern, etapă în care ministerele responsabile își vor exprima punctul de vedere în legătură cu legalitatea acesteia. Sperăm să înceapă cât mai repede procesul de avizare”, a declarat Cătălin Diaconescu, în exclusivitate pentru Gândul.
”Aceasta este prima acțiune administrativă”
La solicitarea Gândul, urbanistul Alexandru Pânișoară a explicat, în exclusivitate, că votarea ”variantei lui Nicușor Dan” nu înseamnă nicidecum o victorie pentru acesta, iar scenariul va urma un traseu foarte bine stabilit, destinația fiind Palatul Victoria.
”Evident, lucrurile sunt cât se poate de clare. Problema este, acum, că această hotărâre pleacă la guvern. A fost aprobată varianta lui Nicușor Dan, pentru transfer pe 4 ani, aceasta este prima acțiune administrativă. Această hotărâre va fi transmisă Guvernului României și se va solicita să se transfere terenul din proprietatea statului, administrat de Romsilva, în proprietatea publică a Municipiului București. Aceasta este prima etapă.
Dar Guvernul României, pentru a emite o hotărâre de guvern și pentru a face acest transfer, trebuie să aibă în spate, ca bază de fundamentare, un raport de specialitate întocmit de ministerul de resort, respectiv de Ministerul Mediului.
Dar Ministerul Mediului are deja această hârtie emisă, raportul de specialitate, și lucrurile sunt destul de complicate, din cauză că nu poți veni acum să spui că totul este în regulă, când hârtia aceea spune că nu e în regulă. Este un paradox.
Ministerul Mediului nu poate acum să emită un raport care să spună că totul este legal. Pentru că nu au temei legal. Din punct de vedere al legii, în acest moment, guvernul ar trebui să emită o hotărâre prin care să respingă cererea Consiliului General al Municipiului București. Motivând, bineînțeles, că nu se poate transfera pentru 4 ani. Nu există noțiunea de scoatere temporară din fondul forestier. Asta ar trebui să facă guvernul”, spune urbanistul Alexandru Pânișoară, președintele Asociației pentru Dreptul Urbanismului (ADU).
Semne de întrebare care așteaptă răspunsuri
Totuși, mai precizează Alexandru Pânișoară, există și ceea ce poate fi numită ”presiunea electorală”, și atunci se poate ajunge la o variantă modificată, iar CGMB va trebui
”Ținând cont de presiunea electorală, există și varianta conform căreia s-ar putea da o altă formă și, ulterior, Consiliul General să dea o nouă hotărâre prin care drumul să fie transferat din fondul forestier și să devină drum public.
Dar, repet, legal nu poate exista o scoatere temporară, acolo va fi o problemă, la cea de-a doua hotărâre. Pentru că ar însemna că sunt încălcate prevederile Codului Silvic. Legea 192 se referă la o excepție, în sensul în care poți scoate acel teren din fondul forstier fără a fi nevoie să faci acele proceduri prealabile, respectiv să dai la schimb un alt teren, să plătești o taxă etc.
În schimb, procedura de scoatere din fondul forestier și transformare în drum public urmează prevederile stricte ale Codului Silvic, care reglementează expres și transmite foarte precis că nu există această noțiune de scoatere temporară. Doar definitivă”, a explicat, în exclusivitate pentru Gândul, urbanistul Alexandru Pânișoară.
”În Codul Silvic se prevede expres posibilitatea de scoatere definitivă din fondul forestier sau ocupare temporară a terenului. Așadar nu există posibilitatea scoaterii temporare din fondul forestier a unui drum, ci doar ocuparea temporară care privește schimbarea folosinței în condițiile prevăzute de Codul Silvic”
Alexandru Pânișoară
”Varianta lui Nicușor Dan”, promovată cu insistență, în pofida semnelor de întrebare
Reprezentanții comunității ”Greenfield” au precizat, prin intermediul unui comunicat – înainte de ședința CGMB de vineri -, că Nicușor Dan privește toată această problemă dintr-o perspectivă proprie, dar care nu este argumentată și insistă ca drumul Vadul Moldovei să fie deschis doar ”temporar”, ceea ce nu reprezintă o soluție viabilă.
”În urma întâlnirilor cu domnul Primar General, expunem mai jos un rezumat privind acțiunile și opiniile domniei sale:
Susține o variantă provizorie doar pe 4 ani, declarând că vrea să oblige dezvoltatorul să facă cele 3 drumuri promise. În realitate, cele trei drumuri sunt de fapt două din care unul nu este viabil din punct de vedere tehnic, iar pentru celelalt nu aprobă PUZ-ul, deși are toate aprobările de la începutul anului.
Soluția respectivă nu poate înlocui oricum drumul Vadul Moldovei, care este singura cale de acces directă a locuitorilor cu orașul din care fac parte, dar poate fi o cale de acces suplimentară necesară volumului mare de trafic deja existent în cartier;
- Nicio instituție nu susține și nu consideră legală soluția de deschidere pentru 4 ani, dar cu toate astea Primarul General insistă să o promoveze, știind că astfel proiectul vă fi la un moment dat blocat pe circuitul de avizare intre ministere pentru emiterea Hotărârii de Guvern;
- Primarul General a găsit tot felul de tertipuri administrative să nu ajungă pe ordinea de zi proiectul de hotărâre care ar permite deschiderea permanentă a drumului;
- Știind că nu are susținerea partidelor pentru proiectul sau temporar, a decis să îl scoată de pe ordinea de zi a ședinței din 28.07.2023;
În ultimele luni a promis că vă rezolva problema și chiar că va renunța la ipoteza temporară dacă Ministerul Mediului vă susține transferarea definitivă. În fapt, doar a tergiversat acțiunile noastre pentru ca în final să nu renunțe la ideea de temporar, deși a primit inclusiv din partea Ministerului Mediului confirmarea că și în alte cazuri similare procedura a fost validată doar prin transfer definitiv”, au transmis reprezentanții comunității ”Greenfield” prin intermediul acestui comunicat. (mai multe detalii AICI)
Citește și: