Prima pagină » EXCLUSIV » EXCLUSIV VIDEO | Autostradă ca în Alpi între Sibiu și Pitești. ”70 de kilometri prin creierii munților, Valea Oltului, tuneluri peste tuneluri”

EXCLUSIV VIDEO | Autostradă ca în Alpi între Sibiu și Pitești. ”70 de kilometri prin creierii munților, Valea Oltului, tuneluri peste tuneluri”

2028 este anul în care ar trebui să fie gata Autostrada A1 Sibiu – Pitești, prima care va trece Carpații și care va rivaliza cu șosele de mare viteză ce traversează Alpii. Loturile 2 și 3 însă sunt lucrări scumpe și foarte complexe, spune Ionuț Ciurea, cofondator și director executiv al Asociației Pro Infrastructură, în interviul la GÂNDUL EXCLUSIV.

Dacă de la Sibiu spre Pitești este deja inaugurat un prim tronson – cel de la Sibiu la Boița (13,1 km) -, în anul 2025, am putea avea încă două, Pitești – Curtea de Argeș (30,35 km) și Curtea de Argeș – Tigveni (9,86 km).

“De la Pitești la Curtea de Argeș, într-un final se lucrează bine. Au revenit, primul an, un an și jumătate au lucrat execrabil, au fost foarte multe probleme, în continuare sunt probleme, dar și-au mai revenit și sunt cât de cât în grafic, termenul este foarte relaxat, septembrie 2025. S-ar putea face ceva mai repede, dar anul viitor nu o să fie gata, asta cu siguranță, a precizat Ionuț Ciurea.

Chiar în cel mai optimist scenariu că se inaugurează înainte de termen – care este în septembrie, toamna anului 2025 -,  poate prin vară, prin primăvară, mai devreme în niciun caz”, susține Ionuț Ciurea.

”Un tunel de 1,35 km nu este un tunel-jucărie”

În ceea ce privește secțiunea 4 – între Curtea de Argeș și Tigveni -, deși este mai mică decât celelalte, are un tunel de 1,35 km.

“Săptămânile acestea, ar trebui să  vedem antreprenorul că se mobilizează. Este un lot mic, de vreo 10 kilometri, dar din care avem 1,35 kilometri de tunel, avem un tunel la vest de Curtea de Argeș, care nu este așa ușor de făcut. Acolo, din ce înțelegem noi, o să le vină o echipă, nu înainte de luna august, deci or să fie până atunci lucrări la drumuri, organizare de șantier, iar ei au termen în toamna anului 2026”, a precizat directorul executiv al Asociației Pro Infrastructură.

Constructorul secțiunii 4 Curtea de Argeș – Tigveni susține chiar că va face inaugurarea înainte de termen, a mai spus Ionuț Ciurea, lăsând de înțeles că este posibil să se întâmple așa, pentru că este același constructor care a făcut segmentul 1 Sibiu – Boița și l-a inaugurat în decembrie 2022, cu aproape patru luni înainte de termen.

Finalizarea lucrării în termenii contractuali ar fi însă o reușită, ținând cont de partea de tunel, care este o lucrare complexă.

“Este mult mai greu (n.red. – decât secțiunea 1, Sibiu-Boița, care a avut același constructor), avem tunel și un tunel de 1,35 km nu este, așa, un tunel-jucărie. Restul sunt lucrări prin dealuri, nu vorbim de munți, dar avem multe structuri grele. Nici 10 kilometri nu sunt, dar sunt grei”, susține Ionuț Ciurea.

”Ar fi o performanță foarte bună să termine în 2025”

Darea în trafic în 2025 ar face ca peste doi ani și jumătate să avem încă 41 de km de autostrada finalizați, respectiv peste 30 de kilometri de la Pitești la Curtea de Argeș și alți aproape 10 kilometri de la Curtea de Argeș la Tigveni.

“Ei se bat cu pumnii în piept că va fi chiar 2025, la mare sincronizare cu vecinii de pe secțiunea 5, dar să nu ne ducem așa… Ar fi o performanță foarte bună să termine în 2025. Ei nu sunt în teren în momentul ăsta, imediat intră în teren. Suntem aproape la jumătatea lui 2023, 2025 final înseamnă doi ani și jumătate… E foarte optimist”, a completat Ionuț Ciurea.

În ceea ce privește loturile 2 și 3, care sunt cele mai grele, pentru că traversează prin munți, situația este mult mai dificilă.

“Au termene la finalul lui 2027, cred că noiembrie lotul 3, respectiv tot așa, noiembrie 2028, lotul 2”, a precizat Ionuț Ciurea

Greu, greu de tot, e foarte, foarte complicat, vorbim de vreo 9 miliarde de lei împreună, secțiunile 2 și 3. 70 de kilometri prin creierii munților, Valea Oltului și Valea Topologului, tuneluri peste tuneluri, tunel-viaduct, o să fie la nivelul Alpilor. Pentru cine a avut plăcerea să circule prin Alpi, cam așa o să fie pe Sibiu – Pitești, între Boița și Tigveni”, a mai spus Ionuț Ciurea.

Interviul integral AICI:


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | De ce întârzie lucrările pe Autostrada de Centură A0 Sud? Ionuț Ciurea: ”Nu s-a făcut ceea ce trebuie în teren”

EXCLUSIV VIDEO | Încă 32 de kilometri din Drumul Expres Craiova – Pitești vor fi terminați anul acesta

EXCLUSIV VIDEO | Autostrada A0 Nord, gata până în 2026? Ionuț Ciurea: ”S-au dat în două rânduri constructori diferiți, s-au contestat unii pe alții”

EXCLUSIV VIDEO | Șanse mari să circulăm, în 2025, pe încă 40 de kilometri de autostradă, de la Pitești la Tigveni

EXCLUSIV VIDEO | Ionel Scrioșteanu: 400 de kilometri de drum de mare viteză, finalizați în 2024 și 2025

Senior editor Are o experiență de aproape trei decenii în mass media românească, în care a ocupat, pe rând, aproape toate funcțiile într-o redacție de știri. Deși a terminat ... vezi toate articolele
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele

Citește și