EXCLUSIV VIDEO | Când se va putea circula ca pe autostradă de la Craiova la Pitești. ”Fără acest lot, nu vom avea continuitate”

Publicat: 20 05. 2023, 09:00

This browser does not support the video element.

Cei doi constructori care participă la licitația pentru lotul 1 Craiova – Robănești, de 18 kilometri, al Drumului Expres Craiova – Pitești au capacitatea să termine lucrarea până în toamna anului viitor, spune Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV. Lotul 1 a rămas fără constructor după ce, la sfârșitul anului trecut, a fost reziliat contractul cu antreprenorul italian.

Din cei 18 kilometri ai lotului 1 al Drumului Expres Craiova-Pitești, constructorul italian a realizat aproape 60 la sută.

“Avem două oferte pentru lotul 1. Am numit o comisie de licitație, care a funcționat și pe A7 și a avut acel succes, pentru că nu este ușor să atribui 12 loturi într-o perioadă destul de scurtă. Sper să dovedească și aici că lucrează foarte bine și să atribuim, destul de repede, acest lot, pentru că, fără a avea acest lot, nu vom avea o continuitate între Craiova și Pitești.

Eu cred că în două luni am putea să avem un câștigător, o fundamentare foarte bună a deciziei comisiei care să ne asigure un eventual câștig dacă se contestă la CNSC și o semnare de contract imediată”, a precizat Ionel Scrioșteanu.

Autostrada Ford ajunge la 70 de kilometri în 2023

După ce din 2022 se circulă pe Drumul Expres DEx 12 de la Robănești la Slatina (lotul 2), pe aproape 40 de kilometri, alți 32 de kilometri ar putea fi deschiși traficului până la finalul anului 2023.

Anul acesta se va circula și pe lotul 3 din Autostrada Ford, de la Slatina la Colonești, singura problemă existând la nodul de descărcare în drumul național pentru a putea fi folosiți toți cei 32 de kilometri.

”Estimăm împreună cu antreprenorul să se circule pe lotul 3 și se discută acum o descărcare provizorie în zona Colonești, în așa fel încât, din cei 32 de kilometri, să folosim și cei 14 kilometri de drum, deci o discuție și tehnică. Aici, specialiștii trebuie să ne spună, pentru că o descărcare provizorie în drumul național existent care nu este făcută la capacități de preluare a traficului așa cum trebuie. Am estimat la 12-14 minute acel drum făcut pe drumul național, s-ar scurta cu câteva minute pe drumul expres.

Dar dacă nodul de descărcare între drumul expres – care este unul provizoriu, nu a fost proiectat inițial – nu este făcut la capacitate, în așa fel încât să preia foarte ușor traficul din drumul național și din drumul expres, există posibilitatea să pierzi cele câteva minute în acea intersecție. Așa că, așteptăm o analiză care să ne arate că, dacă facem această descărcare provizorie, ajută, nu încurcă sau nu anulează practic acei 14 km de drum expres”, a explicat Ionel Scrioșteanu.

Lotul 4 Colonești – Pitești (A1) va fi dat în trafic în 2024

Lotul 4 Colonești – Pitești (A1) din DEx 12, care are aproape 32 de kilometri, va fi dat în trafic în 2024, chiar dacă au mai existat unele probleme.

“Antreprenorul este mobilizat și pe lotul 4, avem o revizuire de acord de mediu pe care trebuie să o finalizăm, am depus documentația. Cred că în două luni, trei luni maximum, închidem și această procedură și anul viitor, până în toamnă, să închidem și lotul 4”, a afirmat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor.

Până în toamna lui 2024, dată fiind puterea constructorilor care s-au înscris la licitație (UMB și Ozaltin), și lotul 1 Craiova – Robănești ar putea să fie gata, susține secretarul de stat.

“În funcție de cine câștigă, cred că puteam avea până în toamnă și lotul 1 finalizat, pentru că este undeva la peste 50, aproape de 60 la sută, nu mai sunt probleme care ar putea să încurce șantierul. Partea ce ținea de CNAIR, de beneficiar, a fost bine fundamentată și ajutorul dat fostului antreprenor a fost maxim, numai că el n-a avut capacitate. Eu cred că aproape oricare dintre cei doi (constructori înscriși la licitație – n.r.) ar putea să finalizeze până în toamna anului viitor”, a mai spus Ionel Scrioșteanu.

Drumul Expres (DEx) 12 Craiova-Pitești, cunoscut drept Autostrada Ford, are o lungime de 121 de kilometri. Din 2022, se circulă de la Robănești la Slatina Est (lot 2), pe aproape 40 de kilometri.

Interviul integral cu secretarul de stat Ionel Scrioșteanu, la Gândul Exclusiv:


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Cum va fi fluidizat traficul pe DN1: Lifturi, scări rulante, pasaje și centuri ocolitoare

EXCLUSIV VIDEO | Când vom avea 1.000 de kilometri de autostradă și unde vor fi inaugurați

EXCLUSIV VIDEO | Jumătate din cei 100 de kilometri din Autostrada de Centură vor fi gata în acest an, dar Bucureștiul nu va putea fi ocolit

EXCLUSIV VIDEO | Cel puțin opt ani fără autostrada A3 Comarnic – Brașov. ”Întârzierea este enormă”

EXCLUSIV VIDEO | Autostradă ca în Alpi între Sibiu și Pitești. ”70 de kilometri prin creierii munților, Valea Oltului, tuneluri peste tuneluri”