EXCLUSIV VIDEO | Ministrul Agriculturii promite: ”Până pe 31 martie 2024 vor reîncepe lucrările la Canalul Siret-Bărăgan”

Publicat: 25 08. 2023, 13:28

This browser does not support the video element.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat vineri, în premieră, la GÂNDUL EXCLUSIV, că până la 31 martie 2024 vor fi reluate lucrările de construcție la Canalul Siret-Bărăgan. Ministrul a dezvăluit cum irigațiile și agricultura nu au primit fonduri prin PNRR, precizând de ce proiectul de irigare a Bărăganului nu a mai fost continuat după anul 2019.

Florin Barbu susține că fostul ministru Cristian Ghinea, autorul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), nu l-a informat pe deținătorul portofoliului Agriculturii de la acea vreme, Adrian Oros, că nu a trimis la Bruxelles fișele privind sistemul de irigații și că, astfel, agricultura românească a rămas fără fonduri prin PNRR.

“Ați atins un subiect sensibil și, practic, și de suflet pentru mine, pentru că eu am fost directorul general al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, tot ceea ce înseamnă irigații și desecare în România.

Am fost 7 ani (n.red. – director) – și am pornit acel Program mare de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații pe o suprafață de două milioane de hectare”, a spus Florin Barbu.

Chiar dacă susține că a tras semnale de alarmă, acestea nu au fost auzite de responsabilii de la acea vreme.

“Din păcate, în PNRR, nu a fost prins acest sector de irigații. Mai mult de atât, eram în Parlamentul României și eram președintele Comisiei de Agricultură, și tot îi spuneam ministrului de la acea vreme – nu vreau să-i dau numele, dar cred că știți foarte bine, o să-i dau numele, domnul Oros -, fiind de suflet la mine sistemul acesta de irigații , spuneam: «Domnule, la Bruxelles, că am și eu informații, că discut, nu s-au transmis fișele privind sistemul de irigații, că domnul Ghinea vă minte tot timpul…» «Nu, că sunt transmise, sunt făcute».

Și s-a dovedit, așa cum ați spus și dumneavoastră, că sistemul de irigații, inclusiv agricultura, prin Programul Național de Redresare și Reziliență, are zero fonduri. Zero fonduri!”, a explicat situația ministrul Florin Barbu.

Câte hectare se irigă în prezent

Conform ministrului, este de necrezut cum s-a ajuns ca Agricultura să nu primească bani prin PNRR.

”Și denumirea lui spune redresare și reziliență, practic agricultura românească trebuie redresată. Și sistemele de irigații… rolul fundamental al sistemului de irigații este acela de a crea materie primă, materie pe care tu apoi s-o bagi în procesare”, a afirmat ministrul Florin Barbu.

Conform acestuia, România are aproape 850.000 de hectare irigate.

“Gândiți-vă că în România, în anul 2014, când am preluat Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, oficial, se irigau 140.000 de hectare, din cele trei milioane care erau amenajate cu irigații. În momentul de față, se irigă aproape 847.000 de hectare.

Sistemele de irigații au început lucrările, sunt în investiții cu aceste lucrări și sunt sigur că, până în 2027, aduc cele două milioane de hectare din Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații. Gândiți-vă ce înseamnă să ai un milion de hectare cu porumb, cu o medie de 14 tone la hectar… 14 milioane de tone de porumb, cât ai produce pe toate cele trei milioane care sunt neirigate”, a explicat Florin Barbu, la Gândul Exclusiv.

Ministrul Agriculturii crede că investițiile se vor amortiza rapid.

“Am spus-o și o repet, banii investiți în sistemul de irigații de la bugetul de stat, în trei ani, se amortizează”, a completat Florin Barbu.

Barbu îl acuză pe Oros că a blocat Canalul Siret-Bărăgan

După ce au fost inaugurați, în Vrancea, 5 kilometri din canalul de irigații, de către ministrul de atunci, Petre Daea, lucările au fost blocate.

“Cred că, în 2019, eram directorul general al ANIF, era în achiziție proiectul tehnic pentru continuarea Canalului Siret-Bărăgan. Din păcate, ministrul Oros a dat jos acest proiect.

L-am reluat acum și se află în fază de proiectare. Este pentru prima data când o spun – în premieră, la dumneavoastră – și mi-o asum, și sunt convins că se va întâmpla lucrul acesta dacă voi fi ministru până în 31 martie, pentru că în 31 martie 2024, lucrările la Canalul Siret-Bărăgan vor începe”, a conchis ministrul Agriculturii, Florin Barbu, la Gândul Exclusiv.

Interviul integral AICI:


CITEȘTE ȘI:

Cazul Alexandrei Ivanov, TÂNĂRA ÎNSĂRCINATĂ care a murit la maternitatea din Botoșani, preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu a discutat cu crescătorii de ovine din România, despre modificarea Planului Strategic PAC 2023-2027

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, semnează un document, la Varșovia, pentru menținerea interdicției importurilor pentru cerealele din Ucraina

Ministrul AGRICULTURII: Vom reînvăţa să cumpărăm româneşte

VIDEO | Ministrul Agriculturii, Florin Barbu promite că de la 1 august alimentele de bază se ieftinesc. Nu poate specifica însă cu cât