EXCLUSIV VIDEO | Prioritățile României în domeniul medical, evidențiate în conferința GÂNDUL de la Parlamentul European

Publicat: 30 11. 2023, 14:01
Actualizat: 05 12. 2023, 12:01

Gândul a organizat, la Parlamentul European de la Bruxelles, o dezbatere care a avut ca principală teamă politicile europene de sănătate, impactul lor asupra țărilor central și est europene și a României, dar și contribuția lor la Sănătatea Uniunii.

Evenimentul, găzduit de europarlamentarul Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) și raportor EU4Health, a reunit oficiali de la București, în frunte cu ministrul Sănătății, prof. Alexandru Rafila, și secretarul de stat Alexandru Rogobete, cât și de la Bruxelles, respectiv președintele Subcomisiei de Sănătate (SANT) din Parlamenutul European, Adam Jarubas, eurodeputați, reprezentanți ai Comisiei Europene, reprezentanți ai companiiilor din domeniul farma și asistentei medicale private.

În drumul comun al statelor europene, accesul pacienților la servicii de sănătate similare a fost una dintre temele abordate.

În același timp, oficialii români au reafirmat că țara noastră își dorește să aibă un rol activ în adoptarea legislației din Sănătate, atât în pachetul farmaceutic, cât European Health Data Space, cel care permite cetățenilor accesul la servicii medicale oriunde s-ar afla în cadrul Uniunii.

Accesul mai bun și mai ușor la serviciile medicale echitabile

În același timp, România are nevoie de fonduri europene pentru dezvoltarea sistemului, pe termen mediu și lung, prin stabilirea priorităților și negocierile pentru obinerea acestor fonduri, tocmai pentru a reduce decalajul, cât mai rapid și mai eficient.

Totodată, principalele obiective în interesul cetățenilor români sunt accesul mai bun și mai ușor la serviciile medicale echitabile, acces la medicamente, fără a exista diferențe între statele membre, printr-o politică de preț comună.

Dialogul între oficialii europeni și reprezentanții mediului privat a fost apreciat de toți cei prezenți, iar sugestiile și propunerile venite urmează a fi propuse și dezbătute pentru a se răgăsi în pachetele legislative care vor fi adoptate în viitorul apropiat precum și în viitorul mandat al Parlamentului European.

Partenerii Conferințelor Gândul Health EU Summit – Politici europene în domeniul sănătății și impactul lor asupra României, au fost Sanador, Regina Maria, Medicover, Astra Zeneca, MSD, Roche Romania, B.Braun Romania, Janssen, Companiile Farmaceutice ale Johnson & Johnson.
.