EXCLUSIV VIDEO | Sunt pregătite instituțiile publice în fața unor atacuri cibernetice? „Este eminamente necesară reformarea ANAF”

Publicat: 07 05. 2023, 10:00
Actualizat: 07 05. 2023, 10:33

This browser does not support the video element.

Într-o instituție publică, actul de control ar trebuie să meargă mai mult pe prevenție și pe îndrumare și mai puțin pe sancțiuni și ridicări de licențe, care au uneori la bază decizii pripite, spune Cosmin Șerbănescu, președintele Institutului Național de Control Intern din România (INCIR), într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV.

În ceea ce privește reformarea unor instituții publice, președintele INCIR spune că atât Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), dar și Curtea de Conturi sunt instituții în care este nevoie de crearea de noi structuri de personal, de noi modalități de lucru, dar și de verificare și supervizare mult mai atente și mai riguroase.

„Sunt foarte multe forme de control care birocratizează o activitate”

Cosmin Șerbănescu susține că acum sunt prea multe instituții de control și mulți controlori interni, dar numărul acestora se va reduce odată cu dezvoltările tehnologice, pentru că nu va mai fi necesar.

Nu trebuie să fie un mediu nici supracontrolat, nici subcontrolat, trebuie să-l menținem la un nivel optim. Sunt foarte multe forme de control care birocratizează o activitate sau un act managerial. Managerii trebuie să aibă și responsabilități de control, dar și libertatea de a lua anumite decizii.

Pentru instituțiile care sunt supervizate, reglementate, verificate sau persoanele respective, conducerea este numită prin Parlament, ar trebui comisiile parlamentare să exercite un control real asupra acestor instituții, de la cele de forță, de securitate națională până la cele de control.

Pentru că universul controlului atinge întreaga arhitectură a sistemului public din România. În unele cazuri, există persoane care nu au nicio treabă cu acel domeniu, dar conduc. Și atunci este imposibil să faci performanță. Iar dacă vorbim despre activitatea ANAF, au fost mai multe situații în care s-a dorit tehnologizarea acestei instituții”, spune președintele Institutului Național de Control Intern din România.

„Este necesară reorganizarea atribuțiilor Curții de Conturi”

Președintele INCIR  susține că actul de control are și rol de îndrumare, punctând că primul control ar trebui să se finalizeze cu un avertisment, al doilea, dacă este cazul pe aceeași temă, cu o amendă într-un cuantum rezonabil, și abia de la a treia abatere să se ajungă și la sancțiuni.

Cosmin Șerbănescu subliniază că în nicio instituție de control nu este loc de decizii pripite, ci trebuie să existe o strategie foarte bine gândită și aplicată pe realitățile economice și sociale ale zilelor noastre.

„Nu aș spune neapărat reformate (unele instituții publice – n.r.), aș spune mai mult decât atât, că ar trebui create noi structuri de personal și, de ce nu, noi modalități de lucru.

Este eminamente necesară reformarea ANAF din toate perspectivele, atât ca organizare și funcționare, cât și ca atribuții și abilități. Este necesară regândirea, reorganizarea atribuțiilor Curții de Conturi.

De asemenea, o verificare și o supervizare mult mai atentă și mai riguroasă a modului în care se desfășoară activitatea la entitățile de reglementare în sectorul financiar-bancar. Ar trebui, totodată, regândite structura, organizarea și modul în care se desfășoară controalele ANPC. Este multă bravură personală acolo și foarte multă dorință, la majoritatea celor care au condus vremelnic această entitate, de a epata profesional și de a avea rezultate destul de mediocre.

De asemenea, când ne gândim la reformarea structurilor de control, trebuie să ne gândim și la faptul că s-a creat această cutumă și acest mod de lucru ca orice entitate de control, când vine, să dea o amendă. Foarte puțin se lucrează pe zona de prevenție, mai ales cu sectorul economic privat, unde entitățile de control trebuie să și sprijine activitatea respectivă. Evident, în funcție de constatări, se pot aplica și amenzi, dar orice control nu trebuie finalizat cu amenzi”, explică președintele INCIR.

„Nu avem ofițeri de securitate cibernetică sau de securitate a informației”

Cosmin Șerbănescu susține că, din multe perspective, instituțiile publice nu sunt pregătite să facă față unor eventuale atacuri cibernetice, cele mai multe carențe fiind înregistrate în zona de aplicabilitate a tehnologiei.

Mai mult, nu există o uniformizare în a achiziționa sisteme și aplicații informatice de securitate cibernetică la nivel național, cu care să fie dotate toate instituțiile publice.

„La nivel național, avem strategii, avem entități care reglementează și supervizează, dar la nivel de aplicabilitate și la nivel de înțelegere – de la minima igienă cibernetică până la capacitatea de a efectua chiar atacuri preventive cibernetice și a putea să avem o echipă de răspuns în timp util – nu stăm foarte bine.

Întâi, trebuie restructurat și reorganizat sectorul public ca nivel de arhitectură și ulterior decisă modalitatea în care se achiziționează aceste licențe, cum sunt implementate și sunt monitorizate prin specialiști.

În mare parte din instituțiile publice, nu avem ofițeri de securitate cibernetică sau de securitate a informației, avem foarte mult de lucru la ceea ce înseamnă securitatea datelor și capacitatea de a pune în funcțiune sistemele într-un timp optim„, a spus președintele Institutului Național de Control Intern din România, în interviul la Gândul Exclusiv.

Urmăriți interviul integral:


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Cine controlează pe cine? Președintele INCIR: „Contracte cu dedicație, vădit tendențios redactate, acordate pe clientelă politică”

EXCLUSIV VIDEO | Instituțiile de control, între limitare, independență și ineficiență. Președintele INCIR: „Sunt foarte multe numiri politice”

EXCLUSIV VIDEO | „Pandemia” de achiziții din perioada COVID, sub lupă. „Vor aduce multe aspecte legate de fraudarea acestor fonduri”

ANAF atrage atenția că există persoane care pretind că sunt inspectori superiori și cer bani în numele instituției