„Filiera” banilor. Noi detalii-șoc din SCANDALUL influencerilor care fac campanie pe TikTok pentru unul dintre candidații la Președinția României

Publicat: 13 11. 2024, 17:17
Actualizat: 13 11. 2024, 17:57

La începutul lunii noiembrie a acestui an, pe TikTok a fost declanșată o adevărată avalanșă de clipuri realizate de influenceri care au vorbit despre calitățile pe care ar trebui să le aibă viitorul președinte al României, în contextul alegerilor prezidențiale care urmează să aibă loc pe data de 24 noiembrie. Sunt 14 candidați care doresc să se așeze în fotoliul de la Cotroceni și, chiar dacă nu a fost prezentat numele vreunuia dintre ei în cele peste 100 de clipuri, s-a putut observa cu foarte mare ușurință că existat o „temă” dată.

Influencerii și-au nuanțat, fiecare în parte, intervenția filmată, dar nu au lipsit cuvintele-cheie – echilibru, onestitate, corectitudine, cunoașterea unor limbi străine, „fapte, nu vorbe”, absența scandalurilor legate de corupție.

În exclusivitate, Gândul a atras atenția că a existat un scenariu bine pus la punct, respectat de fiecare dintre influencerii care au postat pe paginile lor de TikTok respectivele clipuri.

Mai mult, au apărut și acuzațiile potrivit cărora totul face parte dintr-o strategie mascată, dar bine pusă la punct, a unuia dintre cei 14 candidați la Președinția României. (mai multe detalii AICI).

  • Influencerii sunt folosiți, astfel, în campania electorală, iar aceste postări politice ar fi fost plătite și fac parte dintr-o campanie de manipulare care abia a fost declanșată.
  • Pasul 1 al scenariului este această prezentare generală a unui profil de viitor președinte al României și îndemnul ca oamenii să meargă la vot.
  • Pasul 2, cel mai important, implică momentul în care aceștia le vor transmite cetățenilor candidatul pe care ar trebui să îl voteze.
  • Potrivit surselor Gândul, respectivii influenceri ar fi fost contactați prin intermediul aplicației FameUp, fondată de Ionuț Pătrășcoiu.
  • Fondul de investiţii Early Game Ventures, Daniel Dines – fondatorul UiPath -, şi Marian Dinu, Country Managing Partner la DLA Piper, au investit, în anul 2021, 2,5 milioane euro în startup-ul FameUp, platforma mobilă dedicată micro-influencer-ilor.
  • De altfel, Daniel Dines este prezentat pe site-ul FameUp, printre alți investitori și consilieri.

Gândul continuă, în exclusivitate, seria dezvăluirilor-șoc legate de acest scandal al influencerilor, iar în centrul atenției se află aceeași platformă FameUp, platformă automatizată bazată pe AI pentru strategia, contractarea, plățile,managementul și raportul micro-influencerilor”, așa cum se precizează pe site-ul platformei.

Platforma FameUp – prin firma care a implementat platforma, Inovatie Alia SRL – ar fi primit bani prin două firme care, la rândul lor, au fost plătite, în luna octombrie 2024, pentru publicitate electorală de Partidul Național Liberal (PNL) și de candidatul independent la Președinția României, Mircea Geoană.

„Influencerii au fost plătiți prin intermediul platformei FameUp”

Sursele Gândul au dezvăluit că influencerii care au vorbit pe TikTok despre alegerile prezidențiale din acest an – menționând ce calități ar fi necesare pentru ca un candidat să-i convingă pe români să-l voteze, dar fără a specifica vreun nume – au fost plătiți prin platforma FameUp, fondată de Ionuț Pătrășcoiu.

„Influencerii au fost plătiți prin intermediul platformei FameUp, care a publicat oportunitatea de reclamă în aplicație, alături de brief-ul bine definit. Aplicația FameUp a fost dezvoltată de firma Inovatie Alia SRL, așa cum este menționat și pe site-ul oficial, au declarat sursele Gândul, în exclusivitate.

Aceleași surse au mai precizat și că firma Inovatie Alia SRL (FameUp) a fost plătită de Kensington Communication și TV Buzau Trust Campus.

Inovatie Alia SRL (FameUp), la rândul său, a fost plătită de Kensington Communication și TV Buzău Trust Campus, în octombrie și septembrie 2024.

  • TV Buzau Trust Campus (CUI 38190883) – 49,700.00 RON – 10.10.2024
  • Kensington Communication SRL (CUI 28718923) – 243,877.90 RON – 09.10.2024
  • Kensington Communication SRL – 130,639.76 RON – 23.09.2024
  • Kensington Communication SRL – 121,863.00 RON – 11.09.2024

Sumele cheltuite de PNL și  candidatul independent Mircea Geoană

Potrivit documentului publicat de Autoritatea Electorală Permanentă privind cheltuielile, contribuțiile  și transferurile partidelor politice și candidaților independenți din campania prezidențială 2024, singurele partide sau candidați independenți care au contractat firmele menționate – Kensington Communication SRL  și TV Buzau Trust Campus  – sunt PNL și Mircea Geoană.

Partidul Național Liberal (PNL) a plătit compania Kensington Communication SRL cu suma de 1,017,098.95 RON, în data de 06.11.2024.

„Cheltuieli aferente serviciilor de telefonie și internet, cheltuieli de transport și cazare ale candidaților, cheltuieli de hrană, cazare și transport ale voluntarilor și ale membrilor partidului politic, cheltuieli pentru închirierea de spații și echipamente, cheltuieli pentru vestimentația voluntarilor și a membrilor partidului politic inscripționată cu denumirea sau numele competitorului electoral, cheltuieli de protocol destinate organizării de reuniuni electorale, cheltuieli pentru asistență juridică și alte tipuri de consultanță, precum și pentru plata serviciilor mandatarilor financiari”, s-a specificat în dreptul sumei de plată.

Mircea-Dan Geoană (candidat independent) a plătit firma TV Buzău Trust Campus cu suma de:

  • 247,500.00 RON, în data de 05.11.2024 – „Servicii de promovare electorală online”
  • 465,300.00 RON, în data de 06.11.2024 – „Productie materiale de propagandă electorală online”
  • 697,950.00 RON, în data de 06.11.2024 – „Difuzare materiale de propagandă electorală online”

Au început să dispară videoclipurile unei campanii controversate!

Toată această controversată campanie de pe TikTok s-a desfășurat, în principal, sub haștagul #echilibrusiverticalitate.

Cu un simplu click se poate constata numărul foarte mare de postări, numai că – după semnalul de alarmă tras de Gândul – au început să dispară unele dintre videoclipurile care abordau această temă.

La alte clipuri, însă, influencerii respectivi au decis să oprească comentariile, astfel că urmăritorii lor nu și-au mai putut exprima opiniile.

  • Totuși, de ce au fost șterse aceste postări la puțin timp după ce au apărut în spațiul public?
  • Planează semne de întrebare asupra unor eventuale plăți pe care le-au primit influencerii?
  • A fost vorba despre „publicitate politică”?
  • De ce au fost blocate comentariile la unele dintre aceste clipuri?
  • Au încercat respectivii influenceri să evite unele explicații referitoare la această campanie în care s-au implicat?

Iată doar câteva dintre postările influencerilor care au „participat” la această campanie de pe TikTok, punctul de pornire al unui scandal departe de a fi încheiat.

@anisoreac

@braia.robert

@graurii

@andreeavilcanartist

@sicatv

@daniela_mariutei

@anamarialintaru01

@biancamitroi1

@rotaru.georgiana

@bellap1993

@balkan.story19

@n.deniscristian

@andreeabld

„Problema este că aceste parteneriate, aparent, nu au fost marcate ca fiind plătite, deși sunt plătite”

Această campanie electorala mascată dusă prin intermediul unor tineri influenceri nu a scăpat neobservată, iar alți influenceri din România au tras, la rândul lor, un semnal de alarmă.

„Foarte multe videouri aveau același limbaj, același brief și, culmea, aceeași structură logică.

Pe haștagul #echilibrusiverticalitate sunt înșirate o sumedenie de videouri, de la persoane cu un număr diferit de urmăritori care, practic, promovează să te duc să votezi la alegerile prezidențiale. (…)

Problema este că aceste parteneriate, aparent, nu au fost marcate ca fiind plătite, deși sunt plătite, pentru că anumite persoane chiar au marcat publicitatea asta”, le-a transmis Ana-Maria Udriște urmăritorilor ei de pe TikTok.

Rețeaua de firme din spatele Inovatie Alia SRL

Firma Inovatie Alia din Iași a a fost înființată în anul 2016, iar administrator este Ionuț Pătrășcoiu, fondatorul FameUP.

Potrivit termene.ro, firma Inovatie Alia SRL prezintă un „risc mediu” și a avut, în anul 2023, o cifră de afaceri de 3.291.330 RON.

Surprizător, s-a aflat pe pierdere, fiind raportată suma de 2.428.122 RON, capacitatea de plată fiind 72.409 RON.

Și listafirme.ro prezintă aceleași cifre în legătură cu Invatie Alia SRL, cu deosebirea că apare și numărul de angajați ai firmei – 3 în 2021, 6 în 2022 și 4 în 2023.

Inovatie Alia SRL a înregistrat, în anul 2023, și datorii în valoare de 3.547.422 RON.

Inovatie Alia SRL se află în centrul unei rețele impresionante de firme, o adevărată „rețea de păianjen” formată din parteneri de afaceri.

„FameUp s-a născut din dorința de a face marketingul prin influenceri accesibil pentru orice brand în doar câteva minute. Prin procesul nostru de înregistrare, acceptăm doar acei micro-influențeri care pot aduce un avantaj competitiv brandurilor de pe FameUp și care creează conținut relevant și autentic. În același timp, dorim ca munca și timpul micro-influențerilor să fie evaluate și recompensate corect pentru contribuțiile lor pe rețelele sociale, precum și pentru autenticitatea și creativitatea lor”, se specifică pe site-ul FameUp.

Cine deține informații despre acest subiect și detalii despre plățile făcute către influenceri ne poate scrie pe canalul de TikTok GÂNDUL sau pe adresa de mail online@gandul.ro 


CITEȘTE ȘI:

Culisele Dosarului Arad. Cine este infractorul cu două condamnări care ar fi COMPLICE la uciderea milionarului Ioan Crișan

Cum l-a „ÎMPROPRIETĂRIT” Nicolae Ciucă pe Klaus Iohannis, în 2022, cu palatul din Aviatorilor. Renovarea a costat 9 milioane € din bani publici

Caz șocant de SCLAVIE în 2024! Un primar din Teleorman a sesizat DIICOT: „Abuzuri inimaginabile la care a fost supus minorul”

IADUL pe pământ în închisorile din Turcia. Torturile și disparițiile suspecte i-au scăpat de extrădare pe criminalii israelieni din Istanbul