George Niculescu, președinte ANRE: „Nu putem să vorbim de intrarea într-o piață liberă fără să avem consultări pentru perioada post-plafonare”
Următoarele șase luni reprezintă o perioadă esențială pentru consultările necesare stabilirii prețului optim pe care populația îl poate susține din aprilie 2025. Toate elementele care alcătuiesc sistemul energetic sunt la fel de importante, a spus președintele ANRE, George Niculescu, în cadrul celei de-a doua ediții a conferinței Energy Now, organizate de Gândul.
„Dacă ar fi să mă întrebați care dintre elementele care alcătuiesc sistemul energetic este cel mai important dintre transport, distribuție, furnizare, n-aș putea să subliniez sau să pun accentul pe unul dintre ele. Cred că toate sunt în egală măsură la fel de importante. Însă, din lanțul acesta nu ar trebui să lipsească consumatorii de energie. Pe lângă transportator, distribuitori, furnizori, trader, iarăși foarte importanți în acest ecosistem, pentru că asigură lichiditate și într-o piață care nu este tocmai foarte lichidă.
Guvernul a relaxat măsurile de supraimpozitare în ceea ce privește traderii de energie și de gaze naturale, extinzând de la 2% la 10% marja de profit pe care o pot face într-adevăr, până la 31.03.2025. Ulterior finalizării schemei de sprijin, să încercăm să revenim cumva la forma normală a pieței de energie și de gaze naturale, unde traderii, repet, au rolul lor, acela de a oferi lichiditate în piață, dar și consumatorii, foarte importanți, pentru că fără consumatorul pus în centrul acestui ecosistem, cam toți ceilalți de pe lanț nu am mai avea obiectul de activitate.
Primele două activități, după cum bine știți, sunt activități reglementate, care au o rată de rentabilitate reglementată de către ANRE. Și aici, foarte important, de multe ori am auzit retorica aceasta că ANRE-ul face doar partea de legislație secundară, cumva inducându-se ideea că ANRE are un rol secundar în ceea ce înseamnă piață de energie. Eu vreau să fie foarte clar. Rolul ANRE-ului este extrem de important. Suntem nu doar arbitru pieței de energie, reglementăm profiturile și rata de rentabilitate a celor mai importante companii din sectorul energetic, supraveghem piața de energie și atunci când regulile sunt încălcate, n-avem niciun fel de ezitare să aplicăm sancțiuni. Am văzut cu toții că au fost foarte mari la începutul acestui an și spre sfârșitul anului 2023. Deci nu vreau să se considere sau să se inducă ideea că rolul autorității vine cumva în lumina altor decidenți din domeniul energiei, în umbra lor, pardon, și nu suntem foarte conștienți de rolul important pe care îl avem”, a explicat președintele ANRE.
„Așteptările sunt într-adevăr de investiții puternice în dezvoltarea și în întărirea rețelelor de distribuție”
Operatorii de distribuție au o predictibilitate pentru următoarea perioadă de reglementare.
„Activitatea de furnizare, în momentul de față, deși sunt marjele comerciale, sunt reglementate și ele prin ordonanța 27. Cred eu că după perioada 31.03.2025 în funcție de ceea ce hotărăște Ministerul Energiei – în consultare cu Ministerul Muncii, lucrul acesta cumva trebuie să se întâmple la modul cel mai responsabil, pentru că nu putem să vorbim de intrare într-o piață liberă fără să avem consultări. Cred că consultările trebuie să fie extinse nu doar la nivel de ministere, ci și la factorii care vor fi implicați în ceea ce înseamnă perioadă post-plafonare și mă refer la furnizori, la asociațiile de consumatori. ANRE-ul trebuie consultant în privința aceasta. Am spus-o și mi-am declarat tot timpul disponibilitatea de a participa la toate dezbaterile pe care Ministerul Energiei vrea să le organizeze pe acest subiect.
Revenind la activitățile reglementate, au fost foarte mari discuții. Au fost foarte mari dezbateri pe ceea ce înseamnă rata reglementată pentru următorii 5 ani și metodologiile. Cred eu că le-am depășit.
Operatorii de distribuție au o predictibilitate pentru următoarea perioadă de reglementare. Perioada a cincea de reglementare pentru 5 ani de zile. Așteptăm fundamentarea planurilor de investiții și depunerea lor la autoritatea de reglementare. Așteptările sunt într-adevăr de investiții puternice în dezvoltarea și în întărirea rețelelor de distribuție pentru că provocările sunt foarte mari”, a declarat George Niculescu.
Partenerii celei de-a doua conferințe Energy Now – Politici europene în domeniul energiei și impactul lor asupra României, promovată de platforma de știri Gândul.ro, au fost Transgaz, Electrica SA, Nuclearelectrica, Evryo, Transelectrica, Romgaz, Rețele Electrice, OMV Petrom.
CITEȘTE ȘI: