Horațiu Potra (54 de ani) a avut o viață tumultuoasă, pe care a trăit-o la intensitate maximă și cu perspectiva că fiecare zi putea să fie ultima. Când nu avea nici 22 de ani împliniți, a ales să intre în Legiunea Străină, iar părinții săi au aflat abia după patru luni unde se află fiul lor. A fost plecat din țară timp de 30 de ani, dintre care cinci i-a petrecut în legiune, iar ceilalți ca gardă de corp pentru unii dintre cei mai bogați oameni ai lumii. A reușit să facă bani frumoși din cariera de luptător, pe care i-a investit acasă, în Mediaș. Deși într-o formă fizică excepțională, recent, sănătatea i-a jucat feste. A abandonat temporar misiunea din Republica Democratică Congo, pe care o coordonează de peste un an prin compania sa, și a venit în țară, unde a fost operat de urgență.
Ce s-a întâmplat după ce miliardarul Frank Timiș v-a numit Head of Corporate Security pentru compania sa minieră?
H.P.: Am plecat cu domnul Frank în Sierra Leone și, când m-am întors, îmi spune: ”Horia, este o problemă, pentru că boardul mi-a sărit în cap”. Boardul erau englezii și ăstora nu prea le convenea că vine un român să fie Head of Corporate Security într-o companie minieră care valora 6 miliarde de dolari. Ei aveau englezii lor, foști militari și ăia. Și boardul zice: ”Știm că Potra a fost prin Africa, cu regele din Qatar, are experiență, dar aici trebuie hârtii, trebuie pregătire, adică trebuie să prezinți niște diplome, pentru că altfel nu te ia în considerare asigurarea”.
După ce m-am întors din Republica Centrafricană și Sierra Leone, am făcut Dreptul la Facultatea ”Simion Bărnuțiu”, din Sibiu, am terminat Dreptul din 2006 în 2009 și, din 2009 în 2011, am făcut un master în combaterea terorismului și a criminalității transfrontaliere.
Și am zis: ”Da, domnule Frank, nicio problemă, trebuie hârtii, uitați aici, o diplomă de master în managementul combaterii terorismului și a criminalității transfrontaliere!”. I-am tradus-o frumos în engleză, am legalizat-o. Mi-a zis ”Horia, dă-o încoace! Le-am rupt gura ăstora din board și nu a mai avut nimeni ce să comenteze”.
De aceea, îi încurajez pe toți, indiferent ce experiență au, ce au muncit, să facă și o școală, să aibă și o hârtie, pentru că este foarte important, primul lucru la care se uită lumea este la hârtie. Fac o paranteză, sunt destui care au hârtii și sunt zero, nu cunosc nimic. Întâi trebuie să cunoști și după aceea să îți faci niște diplome sau, în timp ce-ți faci diplomele, să-ți dai și silința să cunoști ceva, nu să vii doar cu o hârtie luată prin străinătate, nu știu pe unde, pe bani și te dai mare specialist. Cam așa sunt majoritatea consilierilor, cred, prin Parlamentul României.
Cum ați reușit să obțineți contractul pe care-l derulați în Republica Democratică Congo?
Contractul pe care-l avem acum în Congo îl am cu un prieten, nu este român, este străin, și l-am obținut tot așa, de la un prieten de-al nostru pe care îl știm de 20 de ani, un prieten cu care am fost în 2004-2005 în Haiti, el are relațiile cu guvernul congolez. Deci nu este un contract în care cineva a venit și a bătut la ușă: ”Potra, hai că voi sunteți buni!”. Contractul din Congo s-a obținut după zeci de ani de relații și muncă, deplasări și încercări.
Oamenii trebuie să fie conștienți că, din zece afaceri care ți se propun, dacă reușești să faci una, dacă una se concretizează, deja este foarte bine, dar trebuie încercat, dacă nu încerci, nu primești. Dacă nu încerci și nu cauți afaceri și oportunități, nu vine nimeni să-ți bată la geam să-ți zică: ”Hai că-ți dau cadou!
Aici, în Congo, am mers, am discutat, ni s-a spus ce trebuie să facem, să instruim armata congoleză, am cerut unele condiții, să avem o siguranță pentru noi, adică nu ne putem baza pe militarii congolezi care sunt acolo și pe care îi instruim, vrem să ne păzim noi singuri. Și așa am început, cu câțiva oameni.
Ni s-au cerut trei sute de oameni și am ajuns la urmă la 1.000 de oameni prezenți acolo pentru a instrui armata congoleză, care are 150.000 de militari și marea majoritate au nevoie de o instrucție, o pregătire de specializare. Suntem prezenți în Congo din decembrie 2022 și, din nefericire, s-au întâmplat evenimentele care s-au întâmplat, în care doi din colegii noștri și-au pierdut viața, iar alți cinci au fost răniți. Sunt niște evenimente care nu depind de noi, imprevizibile.
Ce pregătire trebuie să aibă cineva care vrea să participe la misiunile din Congo?
Toți băieții care vin în Congo au o pregătire militară. La început, au fost și unii care nu aveau neapărat o pregătire, câțiva din Mediaș, colegi de-ai mei, erau la pază, dar cu aceștia am făcut ani de zile pregătire prin păduri, în poligoane de tragere, adică aveau și ei o pregătire, nu au fost luați de pe drum și duși acolo, erau pregătiți și psihic. Majoritatea sunt însă foști militari, foști legionari, foști polițiști, jandarmi, care au venit de bunăvoie, nu i-a obligat nimeni.
Sunt românii dornici să lupte pentru bani?
Oamenii vin din necesitate, din nevoia de a câștiga un ban în plus. În România, trăiesc greu, salariile sunt mici, oamenii au credite pe 20-30 de ani. Aici vin, lucrează câteva luni și reușesc să-și plătească creditul. Mai sunt unii care apar pe la TV și critică, vin ei cu povești, că nu avem mașini blindate. Păi de unde, domne? Dacă ar avea toată armata congoleză mașini blindate, păi ar mai avea nevoie de noi? Ar merge ei cu mașinile blindate.
În Africa, te duci și te adaptezi la ce ți se oferă. Îți convine, rămâi, nu-ți convine, pleci. Nimeni nu-i forțat să rămână, majoritatea care sunt acolo au stat deja trei luni, au și fost o lună acasă. Fiecare este liber ca în luna în care vine acasă să zică nu mă mai întorc.
Au fost și cazuri de abandon?
Au fost care au venit o săptămână și au zis: ”nu-i de mine, mă întorc acasă”. OK, le-am cumpărat bilet de avion și au plecat înapoi acasă. Acum depinde din ce motive, dacă au avut o problemă de sănătate sau au avut un deces în familie, le plătim biletul de avion.
Dacă însă omul vine, îi plătim să ajungă în Congo și după două săptămâni zice ”nu-i de mine, nu-mi place deoarece cad mortiere, se trage” sau nu știu ce, vreau să plec acasă, îi oprim banii din suma pe care trebuie să o primească. Nu facem nici noi excursii turistice, safari în Congo, adică să vină fiecare și după o săptămână gata, plecăm. Plătim 1.000 și ceva de euro pe bilet că vrea omul să vină să vadă și el o săptămână cum este în Congo.
Oamenii care sunt acolo știu despre ce este vorba, sunt mulți pe care, din nefericire, a trebuit să îi lăsăm acasă, pentru că s-au redus un pic locurile. Oamenii întreabă, spun vrem să revenim, dar nu îi putem duce pe toți, noi i-am duce pe toți dacă s-ar putea.
Aș duce 10.000 de români, pentru că toți românii care vin acolo muncesc, câștigă un ban și îl cheltuie în România, aduc bani în țară, nu cum fac alții, să trimită banii din România în exterior.
Am angajat numai români, nu francezi, puteam angaja și foști legionari francezi, croați, sunt cereri și din partea lor, dar am preferat să aducem români.
Ați acordat acel ajutor de 100.000 de dolari pentru familiile celor doi români care au murit în februarie, în Congo?
În contractul pe care îl avem, compania nu este obligată să plătească nimic, dar, totuși, moral, am spus că o să plătim 100.000 de dolari mamelor copiilor, nu familiei, nu mamei, nu surorii. Indiferent că unul dintre băieți era divorțat, o să plătim mamei celor doi copii pe care îi avea.
Plătim mamelor copiilor, pentru că acei copii au nevoie de niște bani ca să crească, să facă o școală, nu putem, cum zic unii, să le băgăm banii copiilor și să aibă acces la ei la 18 ani. Nu putem face asta, deoarece copilul ăla are nevoie să facă o școală, o carieră, să se pregătească, iar dacă mama nu are bani acum să-l crească, ce face? Ține copilul, ajunge drogat, bețiv sau mai știu eu ce și, la 18 ani, ia banii și îi cheltuie pe altceva.
Banii îi iau acum și mama, care e tutore legal, face ce vrea cu ei. Asta trebuie să o facem corect, legal, prin intermediul avocaților, în care ambele părți să semneze o hârtie, uite aici, am primit suma respectivă și nu avem alte pretenții sau avem. Vedem, asta discută avocații între ei.
V-ați simțit vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat?
Da, te simți vinovat pentru orice se întâmplă cu niște oameni care au venit cu un contract sub comanda ta. Oricine s-ar simți vinovat. Și eu mă simt vinovat pentru oamenii ăștia care au muncit, pentru că spun așa, dacă nu aveam contractul ăsta, oamenii ăștia încă trăiau, dar nu putem prevedea. Dacă am putea prevedea viitorul, nu am mai face multe lucruri.
Este Horațiu Potra un om înstărit? Cât ați câștigat estimativ din toate misiunile?
Sunt plecat de 30 de ani din România și de 25 de ani am început și am lucrat la regele din Qatar și așa mai departe. Am câștigat câteva milioane de euro, bani pe care i-am investit în Mediaș, am cumpărat case, terenuri.
Am câștigat bani, nu duc lipsă de bani. Nu am câștigat niciun ban în România, nu am avut niciodată contracte cu primării, cu Guvernul României și toate contractele le-am luat pe spinarea mea, adică nu m-a recomandat să zicem nu știu ce ministru sau om de afaceri din România, le-am avut pe contacte, prin prieteni cetățeni străini, contactele le-am făcut prin propria mea putere. Tot ce am realizat, am realizat prin muncă, noroc și prin curajul de a face ceva.
Ce sacrificii ați făcut pentru carieră?
Am făcut un sacrificiu mare. Majoritatea timpului am fost plecat din țară, n-am avut domiciliul în România. Din 1994 până în 2019, nu am avut buletin de România. M-am restabilit în țară în 2019, până atunci am avut reședința în Sierra Leone, în Burkina, în Republica Centrafricană, în Anglia.
Cât am fost cu regele din Qatar, din 1997 până în 2002, nu am venit deloc în România, și am muncit fără o zi liberă. Patru ani și jumătate, cât am stat cu regele din Qatar, nu am avut nicio zi liberă, nu am avut nevoie, nu am cerut niciodată concediu. Consideram că munca pe care o făceam era atât de convenabilă, încât nu am avut nevoie de concediu.
Am și stat numai prin hoteluri de 5 stele, la Paris, Londra, Durham, în Carolina de Nord, la Roma, în Bahrain, în Dubai. Stăteam câte trei luni în Spania, în Marbella, cinci luni la Londra, patru luni la Paris.
Sacrificiul a fost că am stat departe de casă și, după ce am avut primul meu copil, am fost departe de el. Am stat departe de copii, este un sacrificiu enorm să-ți vezi copiii doar câteva săptămâni pe an. Mama a avut grijă de copii, nicio problemă, copiii își văd de școală și sunt mândru de ei. Ăsta este un sacrificiu mare, să stai departe de țara ta, de orașul tău natal și de familia ta.
Recent, ați avut niște probleme de sănătate. Ce s-a întâmplat?
Ultima dată când am fost în Congo, am avut o criză de fiere. Știam de vreo doi ani că am niște pietre la fiere. Am făcut trei perfuzii acolo, am venit de urgență în România și m-am operat laparoscopic de pietre la fiere. Mi-am scos fierea, am ieșit din spital de câteva zile.
Deocamdată, am lăsat în Congo pe altcineva care să se ocupe, există acum alți responsabili acolo, care văd mai departe de misiunea aceasta, o misiune care nu este ușoară și pe care am vrea, sincer vă spun, să o încheiem, să vedem cum, dar sunt prea multe solicitări din partea românilor care ne roagă ”Băi, ne-am dat demisiile din armată să mai stăm și noi un pic, să ne mai adunăm niște bani, să ne realizăm și noi cu ceva”. Acesta este motivul pentru care încă rămânem acolo.
De ce ați decis să candidați la Primăria Mediaș?
Nu vreau să vândă copiii mei tot ce am muncit eu 30 de ani, pentru că ei vor să plece dintr-un oraș pustiu, în care tineretul nu mai are nicio perspectivă. Toată lumea se gândește să plece la Cluj, la Sibiu, la Brașov și așa mai departe. Mediaș este un oraș frumos, medieval, cu cetate medievală, case cu arhitectură extraordinară, trebuie pus pe harta turistică a lumii, nu cum este acum, plin de gropi și pustiu.
Seara, nu ai unde să mergi, ieși în centrul orașului și îți murdărești papucii de noroi. Calci cu adidașii prin noroaie dacă plouă un pic. Tot tineretul fuge și pleacă.
Nu am mai făcut politică până acum, dar, după părerea mea, ca să fii primar nu trebuie să fii politician, să-i minți pe alții, să dai din gură. Ăștia care au făcut politică de 25 de ani nu au muncit deloc, doar au luat bani de la stat.
Care credeți că sunt calitățile pentru care oamenii ar trebui să vă voteze?
Ca să fii primar, trebuie să fii gospodar și cinstit, să poți să dezvolți, să fi muncit cu oamenii, să știi cum să administrezi o companie, orașul, să știi să discuți cu contractorii, să negociezi cu ei, nu politician, să le ceri șpagă și să le dai contractele.
Ideea asta trebuie schimbată, că dacă ești primar, câștigi bani. Salariul de primar am să-l donez în fiecare lună la școli pentru copii orfani și familii nevoiașe, care nu au bani să-și plătească rechizitele.
Vreau să intru în istoria orașului ca primarul și echipa care au făcut ceva pentru orașul ăsta. Banii trec, istoria rămâne.
CITEȘTE ȘI: