Încă două lovituri pentru Nicușor Dan! Pierde procesele 13 și 14 din speța ”Autorizații construire S2”. Avocat: „Câmp de bătălie, numărăm VICTIMELE”

Publicat: 14 03. 2024, 16:49
Actualizat: 15 03. 2024, 08:22

Lupta lui Nicușor Dan – primarul general al Capitalei – cu autorizațiile de construire emise de Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, se transformă, pas cu pas, în cel mai mare eșec judiciar pe care l-a înregistrat vreun edil al Bucureștiului de-a lungul istoriei. Peste 150 de autorizații de construire au fost atacate în instanță de Nicușor Dan, cu toate că fișa sa de post nu prevede o astfel de atribuție, iar magistrații de la Tribunalul București îi administrează încă două înfrângeri, cea de paisprezecea și cea de-a cinsprezecea, reamintindu-i că nu are calitate procesuală activă.

Așa cum a afirmat chiar Nicușor Dan în timpul unei conferințe de presă, Primăria Muncipiului București are peste 5.000 de litigii noi pe an, nu mai puțin de 6 case de avocatură fiind plătite pentru a reprezenta interesele PMB și ale edilului în sălile de judecată.

  • Cu toate acestea, speța „Anulare autorizații de construire” era din start pierdută, fie că în scenariu se afla Sectorul 2, fie că puteau apăreacelelalte sectoare.
  • O autorizație de construire nu poate fi anulată sau suspendată decât la solicitarea Prefectului Capitalei, după ce acesta, la rândul său, este sesizat de Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC).
  • Numai că pe Nicușor Dan, se pare, nu l-a deranjat anomalia judiciară în care s-a poziționat de la bun început, iar sume uriașe din bugetul Municipiului București sunt irosite.

Gândul prezintă lista proceselor pierdute, până acum, de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, în speța „Autorizații de construire Sector 2”, cu precizarea foarte importantă că edilul nu a reușit să bifeze nicio victorie din momentul în care a atacat în instanță aceste autorizații de construire emise de primarul Sectorului 2.

  • Nicușor Dan a „bifat” deja prima înfrângere în această serie de procese la începutul lunii decembrie a anului 2023. (mai multe informații AICI)
  • Apoi, la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, primarul general al Capitalei a pierdut al doilea proces în care cerea – fără a avea această atribuție în fișa de post – anularea unei autorizații de construire care a fost emisă de primarul Sectorului 2 al Capitalei. (detalii exclusive AICI)
  • În 2024, la jumătatea lunii ianuarie, „scorul” devine 3:0, iar Nicușor Dan pierde cel de-al treilea proces. (informații detaliate AICI)
  • În data de 25 ianuarie 2024, seria înfrângerilor pe care Tribunalul București le administrează lui Nicușor Dan a continuat, acesta pierzând și cel de-al patrulea proces. (alte informații punctuale AICI)
  • Înfrângerea cu nr. 5 a primarului general al Capitalei a survenit în data de 26 ianuarie 2024. (detalii în exclusivitate AICI)
  • Nu a trecut mult timp și Nicușor Dan a pierdut și al șaselea proces, în data de 31 ianuarie 2024, după ce magistrații de la Tribunalul București i-au „reamintit” că demersul său în instanță este unul absurd. (toate informațiile AICI)
  • În data de 7 februarie, seria înfrângerilor pe care Tribunalul București i le administrează primarului general al Capitalei a continuat, iar Nicușor Dan a pierdut și procesul nr. 7. (detalii AICI)
  • În data de 19 februarie 2024, Nicușor Dan a pierdut două procese într-o singură zi, numărul înfrângerilor ajungând la 9! (informații punctuale AICI)
  • 27 februarie 2024 – magistrații de la Tribunalul București îi mai administrează încă două înfrângeri lui Nicușor Dan, astfel că edilul pierde și procesele nr. 10 și 11! (detalii AICI)
  • 3 martie 2024 – Nicușor Dan pierde și procesul nr. 12 (toate informațiile AICI)

În data de 14 martie 2024, Nicușor Dan bifează încă două înfrângeri – procesele cu nr. 14 și 15 -, iar avocatul Radu Dinulescu, în exclusivitate pentru Gândul, a precizat că ar trebui să fim „fericiți” pentru că Nicușor Dan conduce primăria și nu statul român.

Respinge cererea de chemare în judecată, ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă”

Sentințele de astăzi nu sunt definitive, iar Nicușor Dan le poate ataca prin recurs, dar șansele ca edilul să-i „întoarcă” pe magistrați sunt, potrivit specialiștilor în drept, nule.

„Tip soluție: Respinge cererea. Solutia pe scurt: Respinge excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantului Primarul General al Municipiului Bucureşti, invocată de pârâta SC METAV SRL, ca neîntemeiată. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, invocată de pârâţi. Respinge cererea de chemare în judecată, ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cerere de recurs se va depune la Tribunalul Bucureşti-Secţia a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată azi, 14.03.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Document: Hotarâre – 14.03.2024”,au decis magistrații Tribunalului București.

Obligă reclamanţii la plata către pârâţi la plata sumei de 8.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată”

În cel de-al paisprezecelea proces pierdut de Nicușor Dan, judecătorii au decis că edilul și Municipiul București trebuie să plătească și 8.000 lei cheltuieli de judecată, bani care vor fi dați tot din bugetul Municipiului București.

„Tip soluție: Respinge cererea. Solutia pe scurt: Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, invocată de pârâţi. Respinge cererea de chemare în judecată, ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă. Obligă reclamanţii la plata către pârâţii Epure George Dan şi Epure Mihaela la plata sumei de 8.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cerere de recurs se va depune la Tribunalul Bucureşti-Secţia a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată azi, 14.03.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Document: Hotarâre – 14.03.2024”, au hotărât judecătorii de la Tribunalul București.

Avocatul Radu Dinulescu: „

În exclusivitate pentru Gândul, avocatul Radu Dinulescu a punctat este vorba despre „victime” pe care, cu toții, le numărăm în urma acestor procese pierdute, pe bandă rulantă, de Nicușor Dan, explicând și de ce a folosit acest termen foarte dur.

Acum am ajuns la 14 procese pierdute de Nicușor Dan. Pe lângă tot ce am spus până acum, legat de aceste cazuri, și cred că am spus tot ce se cuvenea spus, ca și instanțele, de altfel, cu privire la lipsa calității procesuale a lui Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, suntem, totuși, într-o situație în care Nicușor Dan, știind că mai are doar două, trei luni în care să dețină calitatea de primar general, ne obligă să numărăm victimele.

Asta face, de fapt… Suntem pe un câmp de bătălie creat artificial de Nicușor Dan și numărăm victimele, victimele fiind sumele de bani care se pierd din bugetul Municipiului București, prin plata avocaților și prin despăgubirile la care este obligat Nicușor Dan de instanțele judecătorești și, de asemenea, suntem în situația în care numărăm și victimele persoane fizice și juridice.

Își pierd creditele pe care le-au făcut pentru construirea respectivelor imobile, își pierd casele pe care le-au pus ipotecă pentru aceste credite…

Numărăm, de asemenea, victimele care înseamnă sumele de bani datorate – dacă se realizau respectivele construcții – statului român din impozitul pe anvelopa salarială, din taxele pe valoarea adăugată și, evident, din tranzacțiile care urmau să se facă pe aceste imobile. Sume imense se pierd și multe locuri de muncă”, a precizat avocatul Radu Dinulescu, în exclusivitate pentru Gândul.

Bine că nu mai are de stat decât trei luni

Avocatul Dinulescu a spus, totuși, că „trebuie să fim fericiți”. De ce? Fiindcă nu Nicușor Dan conduce statul român o astfel de variantă putând fi, prin reducere la absurd, dezastruoasă.

„Să fim, totuși, fericiți că Nicușor Dan nu conduce statul român în calitate de premier, nu conduce Guvernul României, și că partenera sa de viață, Loredana Grădinaru, nu este proprietara companiei Gold Corporation, ca și cum ar fi ONG-ul dânsei, pentru că ne-am fi putut aștepta la ICSID (Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor referitoare la Investiții) la o achiesare a Guvernului României cu pretențiile îngrozitoare ale Gold Corporation.

Nicușor Dan așa ar fi făcut, cum face și cu bugetul Capitalei.

În toate litigiile în care este atacat de propria parteneră de viață, el achiesează cu punctul ei de vedere și pierde litigiile în numele Municipiului București. Bine că nu mai are de stat decât trei luni”, a încheiat avocatul Radu Dinulescu, în exclusivitate pentru Gândul.


Citește și:

Se adâncesc pierderile cauzate de BLOCAJUL URBANISTIC impus de Nicușor Dan. BREC: ”Scade numărul locuințelor livrate în București”

EXCLUSIV | Capitala se sufocă, dar Nicușor Dan vorbește despre traficul ”lejer” din 2035! Avocat: ”E disperat, a intrat în campanie cu un an înainte!”

Nicușor Dan preferă dușurile calde, nu reci, și a scăpat ”porumbelul” la TV: ”Spune-i că-l bag în…”

EXCLUSIV | Nicușor Dan, acuzat că îl „hărțuiește” pe primarul Sectorul 2: „Vendetă, exces de putere, se crede iar pe cai mari!”